"Călăul"

Capitolul 63

” Bună seara! ” femeia cu ochi albaștri ne salută ușor arogantă și eu mă apropii de ei, pozițonându-mă chiar în spatele fetei șatene. Pășesc amândoi în încăpere uitându-se ba la mine, ba la Maria care cred că se simțea cu musca pe căciulă.

” O, Doamne! Am o baftă! ” ironizez situația, timp în care tata zâmbește în colțul gurii. Știu că cel mai probabil în mintea lui, el râde cu gura până la urechi, dar trebuie să se controlele, aparențelea astea și-n special mama. Femeia asta știe să conducă un bărbat, dar nu știe să-l țină în frâu prea bine.

         Mama doar mă privește superior și trece de noi megând către sufragerie. Tocurile ei cui îmi sparg timpanul și mă strâmb caraghios la fiecare pas făcut. Maria închide ușa și în rând cu tata, mergem toți trei spre... spânzurătoare. Ajunși în aceeași încăpere cu doamna îmbrăcată într-un costum negru care stă așezată la rândul ei pe un fotoliu, tata se așează și el pe canapeaa în timp ce eu și Maria stăm drepți la doar câțiva metri de cei doi.

” Eu cred că ar trebui să mă retrag, mă scuzați! ” Maria dă să plece, dar mama îi face semn să stea.

” Aici e vorba de amândoi, deci, te rog, rămâi! ” îi spui și eu aproape nu mai am aer. Ea se mută din nou lângă mine și după ce față are mama, probabil va urma un mega-ulta discurs. Tata în schimb stă comod pe canapea din când în când mai butonând telefonul ăla nenorocit. ” Știi, Max, chiar nu mă așteptam să ai o relația așa seriosă cu cineva, ajungând chiar să te muți cu acea persoană. La cât de tare semeni cu Ian, crede-mă te vedeam burlac până pe la 40 de ani, ca el. ” femeia brunetă vorbește către mine și eu zâmbesc inofensiv spre ea. Păcat, gândurile mele spuneau altceva.

” Mă scuzați, dar cred că aici ar trebui să intervin și eu. Să vă lămuresc, noi nu avem nicio relație. ” vocea calmă a fetei de lângă mine se aude prin toată încăperea, iar mama se uită nedumerită.

” Ah, să înțeleg atunci că sunteți prieteni cu beneficii? ” mama întreabă și tata începe să râdă pe canapea.

       Ce-i cu femeia asta? De când mama îmi adresează astfel de întrebări? De când i-a luat locul tatei? Maria rămâne înmărmurită lângă mine timp în care tata își drege vocea și încetează să mai râdă de mine.

” Mamă, termină! ” aproape mârâi spre ea și femeia brunetă doar ridică din umeri și-și dă ochii pentru cap într-un gest întâlnit foarte des la ea. ” Nu suntem nimic, bine? Termină cu toate prostiile astea, Maria locuiește în camera lui Kevin pentru că are probleme cu amenajarea apartamnetului ei, atât. ” lămuresc și mama dă din cap.

” Ah și eu mă gândeam că și voi sunteți ca restul tineretului, aplicați treaba aia cu prieteni cu beneficii. ” mama își bate joc de noi, mai mult de mine și eu încerc să trec cu vederea escapadele ei ușor neobișnuite.

       Mă reîntorc către Maria ca să-i observ fața ușor confuză, ca mai apoi să-mi târâi picioarele până aproape de fotoliu de lângă canapea. Ea stă parcă înghețată în mijlocul camerei și-o privește pe mama atentă, probabil îi face un mic pomelnic. Tata o privește atent la rândul lui și deși nu am habar ce trece prin capul lui, sunt sigur că acele gânduri sunt puține trecute de real.

***       

Maria povestește:

       Am deschis ușa ca mai apoi s-o închid silențios pentru a nu face mare zarvă. Aproape am căzut  atunci când am pășit spre oglindă și m-am simțit aruncată de bucata de material de care m-am împiedicat. Am trezit lipită de gabina de duș, revenind imediat pe cele două picioare. Nu știu de ce sunt amețită, poate de la discuția cu părinții lui Max, din cauza oboselii sau din pricina buzelor lui Browns, nu știu cu exactitate, dar nu prea am fost eu în acele clipe. Mă privesc în oglindă mângâindu-mi buzele simțind și acum presiunea buzelor lui Maximilian peste ale mele. De ce naiba simt cum melancolia mă cuprinde?