Ești a mea, micuțo *TRADUSĂ*

Capitolul 34

Un mesaj care a lasat-o complet muta si fara respirstie. Stiam ca s-a intamplat ceva.

-Savannah, s-a intamplat ceva? am intrebat si ea nici nu m-a privit.

-Lucas, sa plecam de aici.

-Ce? De ce?

Nu intelegeam nimic din ce se intampla.

-Doar sa plecam, am zis si eram sigur ca nu va cobori din masina.

Ce i se intampla?

Am coborat si i-am deschis portiera.

-Este ok daca nu vrei sa imi povestesti, dar lasa-ma sa ii dau asta mamei, am zis luand tortul si mergand spre poarta.

-Nu, nu, Lucas, nu! a zis Savannah, prinzandu-mi mana si obligandu-ma sa ma opresc.

-Ce se intampla, Savannah? am intrebat serios.

-Haide.

-E bine, Ryan poate astepta un moment daca asta este ceea ce te preocupa. Doar lasa-ma sa ii dau asta mamei, am zis scotand cheile din buzunar si deschizand poarta.

Mama mi-a dat niste chei in caz ca voi avea nevoie vreodata.

Am intrat si mirosul de cafea a fost primul pe care l-am simtit. Mama mea era adepta cafelei si scrisului

Stiam perfect unde era.

M-am dirijat spre micuta sala unde mama scrie si am deschis usa cu grija.

Era cu spatele la mine, urmărind niște seriale, dar era cineva lângă ea. Era înalt și avea părul negru. Nu nu. Imposibil. Sunt doar ideile mele.

Am lasat tortul pe masa si niciunul nu si-a dat seama de prezenta mea.

-Mama, am exclamat foate incet, dar suficinet cat cei doi sa auda.

Am simtit ca Savannah s-a apropiat de mine, mangaindu-mi mana.

Amandoi s-au intors lent spre mine si am simtit ca nu mai puteam respira. Sentimentul de panică crescândă, care m-a condus în ultimii ani, a început din nou să se agite.

Simteam ca picioarele o sa imi cedeze.

Savannah m-a imbratisat si mi-a spus la ureche ca nu trebuie sa fim aici.

Mama nu a zis nimic, iar el...

-Doamne, esti atat de mare... Esti un barbat, Lucas, a zis Aaron, barbatul care se presupune ca e tatal meu.

-Ce dracu faci aici? Pleaca! Pleaca! am tipat cat de tare am putut si Savannah m-a imbratisat cu mai multa putere.

-Lucas, sa plecam, te rog, m-a rugat Savannah.

-Tu esti iubita lui? a zis privind-o pe Savannah zambindu-i. Clar ai gust bun la fete ca tatal tau, fiule.

-Nu imi mai zice fiu. Tu nu esti tatal meu nenorocit. Daca nu vrei sa te bat,  iesi de aici cat de repede poti, am zis cu furie apropiindu-ma de el si mama s-a bagat intre noi.

-Lucas, gata! a tipat mama speriata.

-Linisteste-te, trebuie sa vorbesc cu tine, Lucas. Sunt multe lucruri pe care trebuie sa ti le spun, a zis relaxat. Asta era ce ma deranja cel mai tare.

-Tu si eu nu avem nimic de vorbit.

Asta era un dezastru. Nu mai puteam sta aici. Mama nu era constienta de ce mi-a facut in toti acesti ani, mereu aparandu-l.

Ca si cum eu as putea sa uit, si inclus, sa il iert.

I-am prins mana lui Savannah, si am mers la masina.

Era speriara, stiu.

Am inchis poriera cu putere si Savannah a tresarit.

-Lucas...eu...e vina mea... a zis incordata.

-Nu, Savannah, nu este vina ta, am tipat. Tu mi-ai zis sa nu intram si eu am facut-o. Nu trebuie sa te scuzi, nici macar sa te bagi in asta.

Savannah a privit pe fereastra si an simtit lacrimile ei. Ea plangea si uram sa simt ca eu eram vinovat.

-Micuto...

-Ș-Știu exact cum se simte, Lucas. Stiu exact ce ai simtit cand l-ai vazut dupa multi ani, cand a decis sa plece, iar apoi s-a intors sa inceapa din nou. Cand a decis sa se indeparteze si sa te faca sa te simti ca nu meriti nimic. Stiu exact cum se simte sa nu stii daca sa il ierti, sa uiti toata aceasta ura. Atatea lucruri pe care vrei sa le spui si niciunul nu iese pentru ca te simti ranit sau uneori simti frica. Vezi acea persoană și știi cât de mult s-a schimbat totul și că nu poți face nimic pentru a îmbunătăți ceva. Este al naibii de dureros să-ți dorești să îl îmbrățișez și să-ți spuna că totul va fi bine, dar păstrezi atâta ură în tine, încât nici măcar nu o poți vedea. Fii exact cum te simți.

Lacrimile cadeau pe obrajii mei. Tot ce a zis era adevarat, totul era.... exact ce simteam.

Savannah simtea la fel ca mine si doar gandindu-ma ca ea se simte asa, ma omora pe dinauntru. Pentru ca asa ma simteam si eu.

M-am apropiat de ea si i-am sters lacrimle.

-Eu... imi pare rau, doar aveam nevoie sa ma descarc, nu mai vreau sa ma simt asa, am zis.

-Trebuie sa schimbam asta. Nu putem reusi asa, nu putem suporta toata ura asta...

-Trebuie sa il ierti, a zis sigura.

Sa il iert? Nu. E imposibil.

-Nu, niciodata. Nu ai vazut cum am reactionat? Nu pot, Savannah, e imposibil.

-Lucas, doar te superi daca continui asa...

-Prefer sa ma supar decat sa il iert pe acel imbecil.

-Lucas...stiu ca nu e usor. Dar dupa tot, ei sunt aici, nu? Stiu ca e ipocrit din partea mea sa o zic, dar ma gandesc la toate acele nopti si cat de dificil a fost, mai bine este asta. Haide sa incercam, Lucas.

-Va fi foarte dificil si necesita mult timp.

Ea a zambit. Stia ca nu va fi usor pentru mine. Pentru niciunul din noi.

-Promite sa incercam, a zis ea privindu-ma fix.

-Da, incercam.

Asta era prea dificil, dar stiind ca am ajutorul ei, si ca si ea incearca, ma facea sa ma simt mai bine.

Nu eram singur in asta.