Strigând după ajutor

Treisprezece

      - Şşş, te rog...

     - Dă-mi...drumul, spuse, vocea fiindu-i însă mult mai slăbită.

     Începea să-şi piardă glasul, dar Josh o ţinea acolo, la pieptul lui, încercând să-i vorbească pe cel mai blând ton posibil. Dar îi era greu, fiindcă şi el era cuprins de teamă şi îngrijorare. Ce Dumnezeu făcuse Ferras? Cum putuse să fie atât de inconştient?

     - Dă-mi...drumul, repetă Audrey, stinsă.

     Nu mai avea energia şi forţa de a se zbate. Nu mai avea forţă pentru nimic. Şi ea era un nimic acum.

      - Sunt aici, draga mea.

      Ştia că folosind cuvinte care să exprime ataşamentul şi afecţiunea lui, ar fi reuşit să o mai potolească. Asta îi spunea mereu Curt să facă, iar el uita adesea. Şi în urmă cu doar câteva minute strigase la ea. Dar nu putuse să se abţină. Ceea ce auzise din gura surorii ei îl şocase de-a dreptul.

      - Te rog..., şopti Audrey.

      Nu mai ţipa, dar lacrimile încă îi curgeau, fără a depune vreun efort pentru asta. Se aflau amândoi pe podea, Josh stând în genunchi şi ţinându-şi sora în braţe, la piept.

     - Şşş, totul e bine, Audrey. Totul e bine şi va fi bine.

      Iar în cele din urmă, fata adormi acolo, lipsită de vlagă şi putere. Josh o aşeză în pat cu grijă, fără să o trezească. Imediat ce se dezlipi de ea, apucă în grabă telefonul şi făcu ceea ce ştia că era de făcut în acel moment. Aşteptă ca persoana de la capătul firului să răspundă, iar atunci rosti:

      - Bună ziua, doamnă Lilith. Sunt Josh. Am mare nevoie de dumneavoastră, e o urgenţă. Vreau să staţi cam pentru o oră sau o oră şi jumătate cu Audrey. Trebuie să plec până la muncă şi nu o pot lăsa singură. Doar de data asta. Vă plătesc oricât de mult. Bine. Da. Vă mulţumesc mult. V-aştept aici.

       Şi aşteptă până ce vecina lui urcă scările şi ajunse la ei. O atenţionă să facă linişte pentru a nu-i trezi sora şi-i oferi câteva instrucţiuni pe care femeia le cunoştea deja, din experienţele trecute alături de Audrey.

      - Revin.

      Şi ieşi din casă, mergând cu o viteză pe care nu o mai avusese de mult timp. Agitaţia şi furia îl acaparau tot mai mult cu fiecare pas făcut. Avea senzaţia că scoate fum pe nări şi gură şi ştia că poate era greşit ceea ce urma să facă. Dar nu-i mai păsa. Raţiunea era ultimul lucru care mai ţinea de el acum. Nu conta nimic. Decât Audrey. O voia pe sora lui în siguranţă şi pe deplin protejată, iar nenorociţii precum Ferras îl dezgustau al naibii, oricât de bun prieten i-ar fi fost el înainte.

      Intră în local, lăsând uşa larg deschisă şi privind nervos în jurul lui. Oamenii îl analizau cu atenţie, observându-i chipul care căuta cu pe cineva. Apoi îl văzu. Ferras tocmai pleca de la o masă, după ce probabil luase comanda. Se îndreptă spre el cu paşi repezi, iar cei prezenţi puteau anticipa ce urma să se întâmple.

      - Nenorocitule! Lua-te-ar dracu'! urlă Josh, iar toţi amuţiră.

      Se repezi asupra băiatului, iar Ferras nu apucă nici să respire bine, că imediat ce se întoarse spre el simţi o lovitură puternică în maxilar. Apoi încă una. Şi încă una. Se răsturnă peste două mese, iar Josh continua să ţipe turbat la el. Panicaţi, persoanele din jur s-au ridicat, apropiindu-se şi cuprinzându-l de braţe, împiedicându-l să mai lovească. Alţi doi bărbaţi se grăbiră spre Ferras, care zăcea întins pe jos, ţinându-se cu palma de frunte. Câteva firicele de sânge i se preligeau din nas, pe buză, iar privirea pe care o afişa Ferras nu putea exprima decât groaza.