The Legend of Mermaid

Prolog

A fost odată, într-un tărâm îndepărtat, complet paralel de lumea noastră, cu niște creaturi care depășesc orice minte omenească, trăia regina zânelor de cristal. Aceasta domnea peste toate zânele și tot ce însemna creatură supranaturală cu demnitate și autoritate, și totodată bunătate și iubire. În ținut era pace datorită unei vrăji de protecție pusă de regină la venirea pe lume a prințesei zânelor. Această vrajă avea menirea de a proteja nu numai prințesa, ci și ținutul de o eventuală invadare a căpcăunilor. Aceștia erau niște creaturi malefice, mai urâte decât ciclopii și aproape la fel de masive ca uriașii. Aveau pielea de o nuanță asemănătoare cu cea a pietrelor, mâini butucănoase de abia cuprindeai un deget cu o mână de bărbat trecut prin munca câmpului, unghii groase și galbene, picioare lungi și groase ca ale unui elefant, cap mare și erau asemănători cu trolii în rest.

Acești căpcăunii erau creațiile surorii malefice ale reginei, geloasă pe frumusețea și atenția care ea credea că i se cuvine ei. Sora reginei fusese alungată din regat după ce încercase să înrobească toate creaturile pentru a o da jos pe sora ei, mai puternică decât ea. Însă sora reginei nu stătuse degeaba. Cucerise deja o parte din regat prin strângerea de magie de la niște creaturi capturate de aceasta, care în momentul actual se aflau în capătul regatului, în castelul surorii malefice.

Din cauza ticăloșeniilor și furtului de magie, sora reginei a ajuns sa fie numită Vrăjitoarea Nopții deoarece începuse să fure magie în primul rând de la creaturile nopții pe care le întâlnise în calea ei. Astfel, Vrăjitoarea ajunge să amenințe regatul, însă regina nu lasă asta să se întâmple căci se folosește de puterile ei și pune o vrajă de protecție care apără tot regatul de la apariția micii prințese, o fetiță dulce că mierea și mai strălucitoare ca soarele.

Revenind la ale noastre, de la înfrângerea Vrăjitoarei au trecut șaisprezece ani, timp în care regina a rămas la fel ca întotdeauna, bună și iubitoare, însă o conducătoare demnă, iar prințesa a înflorit într-o fecioară atât de frumoasă, că la soare te puteai uita dar la ea ba.

Prințesa, cu numele ei Sonia, avea cosite roșii strălucitoare ca rubinul, ochi de safir, glas de privighetoare, piele ca laptele de albă, și să nu uităm de o pereche de aripi ca de diamant, cu modele ce îi uimea pe toți. Avea un caracter la fel de cald ca mama ei, mai mai că ai vrea s-o iei acasă de inocentă ce era ea, având în vedere că fusese crescută la palat și nu prea avusese cum să vadă lumea.

În regat se pregătea un mare bal pentru aniversarea de șaisprezece ani a prințesei, iar toți erau în febra pregătirilor. Balul avea loc de ziua prințesei, motiv pentru care era și ea dichisită de bal, având în vedere că va prelua tronul mamei când avea să fie pregătită.

În paralel, Vrăjitoarea Nopții se pregătea de răzbunare, pentru toți anii de exil, timp în care afinitatea pentru tron crescuse, iar dorința de a elimina sursa problemelor ei, regina, devenise una nimicitoare. Însă, Vrăjitoarea avea un mic inconvenient: prințesa. Dacă regina dispărea, prințesa automat primea tronul la care râvnea ea de mult, iar ea nu voia una că asta să se întâmple. Astfel, își ticlui un plan de a o elimina pe prințesă, cauzând astfel durere reginei, o tortură potrivă, se gândi Vrăjitoarea.

Astfel, Vrăjitoarea lucră la un blestem pentru prințesă, transformând-o într-o creatură a întunericului pe care avea s-o trimită în mare.

Între timp, pregătirile pentru balul prințesei erau în toi. Aranjamentele florale conțineau trandafiri, crini, orhidee și printre frunze se găseau cristale strălucitoare. Banchetul conținea cea mai bună mâncare făcută vreodată. Tema aleasă pentru bal avea să fie balul mascat, iar asta îi oferea Vrăjitoarei ocazia de a o blestema pe prințesă.