De ce-aș mai fi rămas?

31 august

Era 31 august, ultima zi din vara, pentru mine ziua amintirilor... De ce "ziua amintirilor"? 

Ei bine, acum câțiva ani, hotărâsem împreună cu o prietenă foarte dragă sufletului meu, Storm, ca ultima zi de vara să o sărbătorim prin a scrie o scrisoare cuiva. Ideea aceasta începuse când aveam în jur de 17 ani și ne certasem foarte rău. 

Storm era o fată foarte importantă pentru mine, fusese alături de mine de când eram foarte mică. Fusesem vecine, ceea ce înseamnă că tot timpul eram împreună. Semănam mult și totuși eram diferite. Cert e că atunci când una dintre noi trecea printr-o perioadă grea, cealaltă era acolo să o ajute. Amândouă eram destul de optimiste, sau încercam să fim. Adevărul e că în viață sunt momente când se aruncă prea multe pietre în tine, prea des și când asta se întâmplă e destul de greu să mai vezi viața în roz. N-ai timp să te ridici de după o lovitură, să vindeci o rană, că se aruncă altă piatră. E valabil mai ales în adolescență, când pe lângă dificultatea de a încerca să realizezi cine ești și ce vrei să faci cu viitorul tău, mai apar și alte probleme în familie, cu prietenii sau în primele iubiri adolescentine. Storm fusese alături de mine și mă ajutase să trec prin toate dificultățile adolescenței. Pot spune sigur că fetița aceea, acum o femeie de care sunt foarte mândră, mi-a făcut viața mai frumoasă. Și după mai bine de 15 ani încă o face, prin simplul fapt că e. 

În vara aceea tocmai ne revăzusem după un an în care mă mutasem în alt oraș, la un liceu mai bun când mama mea primiseră acolo un job mult mai bun pe care hotărâse să-l accepte. Deși nu mai fusesem fizic împreună, încă țineam legătura zilnic, prin intermediul telefonului. Așadar, după un an departe una de cealaltă, eram foarte bucuroasă să îmi petrec o vară întreagă la bunici. Aveam în plan să profităm în plin de vara aceea, făcusem mii și mii de planuri împreună. Însă, din păcate, în viață de cele mai multe ori nu se întâmplă niciodată ceea ce crezi sau dorești tu să se întâmple. Asta ar fi un exemplu dintre acele dăți. Adevărul gol-goluț e că nu poți pleca dintr-un loc și să te aștepți ca totul să fie la fel când te întorci. Pe asta am învățat-o eu în acea vară, când ajunsă înapoi în vechiul meu oraș, observasem mici schimbări peste tot. Clădiri noi, oameni noi, obiceiuri noi. Așa era și în cazul grupului meu de prieteni, unde mai apăruseră câteva personaje noi și care acum începuse să-și petreacă timpul pe terasa unui cămin vechi, abandonat. Noul loc de petrecut nopți nu-mi displăcea, puteam asculta muzică, dansa, povesti, juca jocuri și orice ne mai trecea nouă prin minte fără a deranja pe nimeni, de vreme ce nu era decât școala lângă acel cămin, care era pustie pe durata verii. Ce-mi displăcea era în schimb noua companie. Erau persoane pe care le simpatizam, care păreau sincere și de încredere, dar erau câteva care nu. Una din fete îmi displăcea total, mereu venea cu povești despre colegele ei de la liceu, povești pe care acestea i le spuneau ei pentru că o considerau o prietenă și deci, aveau încredere în ea. Iar mie nu mi-au plăcut niciodată oamenii care abuzează de încrederea omului, care nu știu să respecte intimitatea celuilalt și să țină un secret. 

Consideram că atunci când un om îți spune ceva privat legat de viața lui, o face pentru că are nevoie să se descarce, să primească un sfat, pentru că nu știe cum să se descurce singur și mai ales pentru că te consideră pe tine un om demn de a-l ajuta și un prieten devotat în care poate avea încrederea. De asemenea, consideram că oamenii care își vorbeau alți prieteni de rău, de asemenea te vorbeau pe tine de rău când nu erai acolo. Așa că toată viața mea am încercat să-i țin la distanță, iar dacă circumstanțele îi aducea în peisaj, preferam să fiu tăcută în preajma lor, analizam bine ce zic și ce fac și asta mă făcea să simt că nu pot fi eu însămi, eu fiind genul de persoană care ține foarte mult la a-și păstra viața cât mai privată de oamenii care n-au de ce să fie o parte din ea. Așa eram eu, așa sunt, consider că timpul e limitat și prețios și, deci, trebuie petrecut lângă oamenii adecvați.  Pentru mine, persoanele cu care îți petreci timpul pot spune multe despre tine, deoarece involuntar, pentru a te adapta, începi să gândești ca ei, să vorbești ca ei și să faci compromisuri cu tine însuți pentru a simți că aparții acelui grup. Până la urmă suntem oameni și fie că vrem sau nu, depindem de alți oameni. De aceea prefer calitatea mai mult decât cantitatea.