De ce-aș mai fi rămas?

Scrisoare către..el

Aș fi vrut să nu pleci la primul obstacol. Aș fi vrut să rămâi, să mă iei de mână și să lupți pentru noi, alături de mine.

Aș fi vrut să ne gândim de două ori înainte de a arunca cu vorbe dure la fiecare ceartă. Aș fi vrut să știm că fiecare vorbă spusă va lăsa cicatrici permanente. Poate atunci n-am mai fi rostit atâtea cuvinte dureroase.

Aș fi vrut să știm că într-o relație sunt doar doi, că ce spune lumea nu sunt altceva decât vorbe rele și că atâta timp cât ne avem unul pe altul nu avem nevoie să ne accepte ceilalți.

Aș fi vrut să avem mai multe momente frumoase. Să râdem mai mult, să profităm mai mult de timpul pe care îl avem împreună. Poate dacă am fi știut de la început că acel timp are o limită, am fi făcut-o.

Aș fi vrut să ne oferim mai multe fapte decât vorbe, să fi știut că dragostea trebuie îngrijită, că nu e ceva ce ai obținut și apoi deții toată viață. Dragostea e ca și un bibelou, dacă n-ai mare grijă de el îl poți sparge și oricât ai încerca să-l refaci semnul va rămâne, nu va mai fi niciodată la fel de perfect ca înainte. Mi-aș fi dorit să fi știut asta și să avem mai multă grijă unul de celălalt.

Mi-aș fi dorit să nu fiu atât de încăpățânată. Mi-aș fi dorit să nu fii atat de orgolios. Mi-aș fi dorit să nu fim atât de răzbunători. Și mi-aș fi dorit din tot sufletul să fi știut să iertăm.

Mi-aș fi dorit să nu mă minți. Aș fi vrut să realizezi că-mi puteai spune orice. Mi-aș fi dorit să fi știut cum să fim mai întâi prieteni, apoi iubiți.

Mi-aș fi dorit să fiu mai înțelegătoare. Mi-aș fi dorit să nu mă judeci mereu atât de aspru. Mi-aș fi dorit să ne fi gândit la sentimentele celuilalt înainte de a comite o greșeală ce putea răni.

Mi-aș fi dorit să nu existe atâta gelozie între noi, ca tu să fi știut cât de mult însemni pentru mine. Dacă ai fi știut nu te-ai mai fi îndoit o singură secundă de mine.

Aș fi dorit să fi fost mai maturi. Să nu ne fi purtat ca niște copii călora li se cuvine totul. Să fi știut că o relație se bazează pe comunicare, încredere și iubire. Să le fi avut pe toate trei în relația noastră, nu doar pe ultima..

Mi-aș fi dorit să fii mai blând cu mine, să fi știut cât de fragilă sunt când e vorba de oamenii pe care îi iubesc.

Aș fi vrut ca toate planurile nostre de viitor să se fi îndeplinit, în schimb s-au transformat în niște vise pe care mi le mai amintește inconștientul când adorm.

Mi-aș fi dorit să nu fi avut un sfârșit atât de dur. De fapt, mi-aș fi dorit să nu fi avut unul.

Aș fi vrut să fi rămas. Aș fi vrut să mai fim.

Aș fi vrut să ca totul să fi fost diferit între noi doi. Dar așa a fost să fie. Acum n-am de ce să-mi doresc să fi fost altfel, trecutul nu se schimbă. E acolo, o lecție dureroasă a vieții ce rămâne. Iar eu n-am cum să-mi doresc să pot schimba ceva, mi-aș dori imposibilul. Tot ce pot face e să-ți mulțumesc pentru această lecție de viață și să ne iert pe amândoi, pentru tot ce-ar fi trebuit să facem și nu am făcut.

Citeam cu nostalgie cuvintele pe care i le-am scris acum exact un an, nu cu mult timp după ce alesesem să plec. Îmi amintesc cu câtă durere le-am scris, iar urmele de lacrimi de pe acea pagina nu făceau decât să confirme oricărui cititor durerea din spatele cuvintelor. 

Pentru un moment m-am bucurat că nu i-am trimis acea scrisoare. N-aș fi vrut să știe cât de greu mi-a fost să plec de lângă el, câte lacrimi și nopți nedormite au cauzat acea plecare, în ciuda faptului că știam că luasem decizia corectă. Îmi amintesc și că, atunci, mă gândeam serios să i-o trimit. Îmi spuneam că o să i-o trimit pentru a-l lasă să vadă cât m-a durut despărțirea, că a fost cea mai grea decizie pe care a trebuit să o fac, totul din vina lui. Îmi spuneam că așa va realiza că reproșurile făcute când am ieșit pe ușă au fost nedrepte, că eu de fapt l-am iubit cu toată inima, că așa îl voi face să regrete tot ce a făcut și va simți și el măcar jumătate din durerea pe care mă făcuse pe mine să o simt. 

Recitind scrisoarea realizez acum că mă mințeam singură. Într-adevăr, speram ca scrisoarea să-l facă să realizeze cât rău a făcut, însă îmi doream asta în speranța că așa se va schimba, că mă voi putea reîntoarce și va fi totul bine ca la început. Deoarece cu toate că fizic plecasem de lângă el, o parte din inima mea încă rămăseseră acolo. Pe atunci eram tot timpul prinsă în războiul dintre inima si minte. Prima îmi urla de dor, iar cea de-a doua îmi spunea că așa e cel mai bine, că toate vor trece. Inima îmi spunea că poate, poate, dacă mai încerc o dată să repar totul, va fi bine, că se va schimba cu ajutorul meu. Mintea îmi spunea că întorcându-mă o să-mi pierd ultima doză de demnitate rămasă, îmi spunea că sunt și trebuie să rămân femeie. 

Știu că alesesem să plec pentru că relația dintre noi devenise mult prea toxică, pentru că nu mai exista nicio modalitate pentru a o repara. Pentru că nu mai aveam speranță. Dar gândul de a trimite scrisoarea demonstrează contrariul, demonstrează că totuși speram că așa va veni la mine, își va cere scuze și de data asta chiar se va schimba. Cam așa funcționează speranța asta, când crezi că nu mai există inima îți mai dă puțin și baftă în a mai lua ușor o decizie după. 

Însă scrisoarea era la mine în mână, demonstrând faptul ca mi-am lăsat mintea să câștige și inima să se odihnească, să se vindece. Alesesem să nu i-o trimit, mă alesesem pe mine. Cel mai important, alesesem să fiu femeie. Să rămân demnă, să fiu puternică, să iert și să uit. 

Știu că nu mi-a fost ușor. N-am fost tot timpul puternică, de fapt atunci nu eram deloc. Toată forța mea se scursese în timpul relației cu el, la demnitate renunțasem de multe ori din ceea ce credeam eu că înseamnă dragoste, pentru el. Așa că, înainte să le regăsesc pe primele, îmi era destul de greu să-l pot ierta sau uita. 

Abia acum, un an mai târziu, sunt sigură că l-am iertat. Știu asta pentru că acum nu mai vreau să-l uit. Poate asta înseamnă să ierți o persoană, să-l poți privi fără regret în ochi, să-i dorești doar bine cu toate că el poate încă-ți dorește rău. Să îți poți aminti de el cu gânduri bune, să fii în stare să privești în trecut constructiv, doar pentru a învăța din el și a face mai bine. Abia după ce ierți știi că chiar ai plecat. 

*