Lacrimile Nopții

Cap. 1

Era o zi normală pentru sătenii si locatarii din orășelul mic din Franța. Cerul nu era senin sau sclipitor nici prietenos ba defapt era înstelat cu mii de stele minunate, așezate in ordine lângă luna cea mare pe cerul luminat.
Elvera se afla în beciul întunecat al familiei sale ca in fiecare zi si noapte, pictând până soarele apărea înapoi pe cer. Trăia cu frica că lumea va afla despre obiceiul ei și va fi omorâtă, din această cauza picta numai noaptea, când toți membri familiei deja ațipeau.

Soarele tocmai răsărise si fata ascunsese toate pensulele si șevaletul alaturi de culorile vii deschise sau închise. Mama ei, Elisabeth intrase peste ea, confuză.

- Elvera, ce se petrece în acest loc.

Mama ei o întreabă, pe un ton strict.

- Priveam portulanele tatălui.

Îi răspunse în timp ce ochii ei se îndreptau spre dulapul din lemn vechi in care a ascuns toate lucrurile.

- Tatăl tău te așteaptă la masă, te rog să evacuezi camera imediat.

Elisabeth adună toate portulanele și le pune într-un alt loc, mai sigur.

Elvera păși spre sala de mese unde familia ei tocmai lua micul dezun acompaniat de Francisco, tatăl cel strict si dur a lui Elvera.

- Domnișoară, ați întârziat.

Menajeră o anunță în timp ce ajusta farfuriile.

- Elvera Maria Antaya, așeazăte fetițo.

Elvera se așeza jos, fără să se atingă de mâncare.

- Maria, mănâncă!

Tatăl ei îi ordona, cu pumnul in masa de tablă.

Biata fată mânca dar în zadar nu putea înghiți nici cea mai mică bucată de mâncare.

- Mă scuzați, Dle. Antaya.

Menajera șoptește ceva la urechea tatălui ei, după care acesta părăsește sala de mese.

Elvera își petrecuse ziua făcând treabă prin casă alaturi de celelalte menajere si menajerii, iar când se apropria noaptea ea deja avea mâna pe pensulă.

- Sfârșitul Capitolului 1.