Death Song (I)

Capitol 1

M-am ridicat brusc de pe scaun cu ochii atintiti spre doctorul care statea in fata mea. Eram furioasa si vulnerabila. Eram furioasa pe mine. Perduta in gol, fara ca sa pot sa imi revin din transa in care tocmai cazusem.

-Imi pare foarte rau, domnisoara Elita. Am veridicat de multe ori rezultatele si mereu ajung la acelasi numitor. Trebuie totusi sa urmati tratamentul pe care vi l-am prescris pentru a lungi durata. Poate ca nu va simtiti in stare dar aveti sansa sa mai ramaneti in viata. Poate 1 luna, 3 luni, poate un an sau doi.

Cred ca acum puteam sa spun ca imi pare rau de momentele in care ma blestemam si care imi doream sa imi iau viata. Moartea apare atunci cand nu te astepti. Iar momentul asta nu mi l-am imaginat niciodata asa. Ma simt mai singura ca niciodata, rece si speriata. Mi-e frica de moarte, mi-e frica de intuneric si de iad. Mi-e frica pentru ca as putea sa mor in acest moment.

-Nu, nu! Nu mai am nevoie de nimic, domnule doctor! strig si in secunda urmatoare imi iau haina de pe marginile scaunului si pasesc cu pasi mari spre usa. O deschid iar la un moment dat cad jos. A fost ceva rapid, nu mi-am putut da seama ce s-a intamplat. M-am speriat si mi-am dus mana la inima pentru a vedea daca mai bate.

-Sunt in viata. Mi-am zis si am rasuflat usor. Imi deschid ochii cu greu si aveam impresia ca pleoapele mele cantaresc o tona. Cineva imi statea in lumina. De fapt nu, era foarte aproape de capul meu. Ma ridic brusc si ma ciocnesc de capul lui.

-Usor, nu trebuie sa ma ucizi doar pentru ca am dat peste tine. Imi masez capul cu o fata incruntata si privesc spre persoana dinainte. Era un barbat. Putin masiv si inalt. Nu eram sigura daca facea sport dar arata bine. Mi-am scuturat capul de gandurile mele cand mi-am adus aminte ceea ce mi-a zis doctorul. M-am ridicat in picioare si l-am privit indeaproape. Da era inalt, in jur la 23 de ani sau mai putin. Arata bine pentru un barbat.

-Uite, scuze. Ma grabeam si am dat din greseala peste tine, daca pot sa te ajut cu ceva.

-Nu poti sa ma ajuti cu nimic. Nimeni nu poate, nici macar eu. Am inceput sa imi fac nervi. De fapt reactionam prost cand deschideam acel subiect. Am pornit inainte fara ca sa il mai las sa imi zica ceva.

-E noapte!? strig mirata. Cred ca nici nu mi-am dat seama de trecerea timpului dar acum ma lovise alta problema. Cum ajung acasa acum noaptea. Nu se zarea nici o masina iar strazile erau si mai pustii sub lumina felinarelor.

-E tarziu, da?! aud o voce din spatele meu si ma intorc brusc. Aleg sa ma dau cu nasul de un piept masiv dar totodata cald. Imi ridic privirea si inca o data ma mir de inaltimea lui. Era el. Avea ochi albastri. Nu pot sa descriu exact cum erau dar erau exact albastri. La fel ca marea sau ca oceanul. Erau frumosi pentru ca am ramas blocata. Poate pentru faptul ca ma priveau insistent si nu ma pot abtine sa nu dau de ei.

-Nu te priveste. Ma indepartez de el si de ochii lui, luand o distanta considerabila. Vreau sa ma duci acasa, ii zic deodata. Nu eram felul rusinos. Mai ales in circumstantele in care ma aflam nu aveam incotro. I-am aruncat o privire din nou. L-am privit pentru a doua oara in ochi si m-a facut sa uit de tot. Uitasem pentru ce am venit, uitasem tot. Cred ca avea felul aia de ochi la care toate fetele viseaza sau dispera. Era un fel de Ian Somerhalder.

-Eu? Bine. Desigur. Vine langa mine si imi zambeste usor. Avea si zambetul frumos. Iar parul blond, putin tuns si putin lung. Era actor? Sau poate model?

-Esti frumos. Imi las gura pe dinainte iar dupa ma intorc si o iau inainte. A zambit mai larg. Cred ca zis tocmai ceea ce voia sa auda. Il simt cum ma urmareste pana ajunge in dreptul meu. Totodata ii simt si privirea de sus in jos. Omul asta ma analiza! Ma intorc spre el fara ca sa il privesc.

-Mergem la mine sau la tine? Chiar daca nu il priveam l-am simtit cum a zambit in coltul gurii. Cred ca inca o data i-am spus ceva ce voia sa auda.

-As fi raspuns dar ti-am simtit gluma. Desi nu m-ar deranja. M-am gandit putin si mi-am adus aminte de ceea ce mi-a zis doctorul.

-Stii ceva, haide. Am analizat situatia si mi-am zis ca nu poate sa mi se inample ceva mai grav decat ceea ce mi s-a intamplat. Poate ma viola, ma taia sau era un vampir. Oricum la un moment dat avea sa mor. Mi-am promis sa nu imi para rau ca o voi face. A facut cale intoarsa odata cu mine si mi-a aratat un bloc.

-Locuiesc foarte aproape domnisoara. Pana ajungem, permite-mi sa te intreb numele tau.

-Elita. Elita Johnson. Se poate doar Elita.

-Alexander Johnson. A doua concidenta placuta?

Cred ca intr-adevar era o coincidenta placuta dar nu aveam sa las sa stie el asta. Am dat din umeri si l-am urmarit pana in bloc. Scari, iar scari, cred ca statea la ultimul etaj. Uram. Am ajuns intr-un sfarsit in fata usii lui. O descuie si ma lasa sa intru. Ma descalt si il las sa ma dezbrace de haina. Incerc sa analizez ce prind pana pana sa ajung in bucatarie.

-E frumos. Stai singur?

-Acum da. E apartamentul parintilor mei.

-Si unde sunt ei?

-Nu sunt. Au murit. Nu stiam ce sa ii zic. Adica daca ii ziceam "imi pare rau" inspiram mila si cred ca a avut parte de asta pana acum. Cel putin mie nu imi place sa mi se zica asa ceva. Am lasat doar capul in jos si l-am vazut ca a scos dintr-un dulap doua pahare si o sticla de Jack Daniels. Voiam sa refuz dar stiam si eu cat de mult tanjeam dupa un pahar.

-Cred ca nu mori de la un pahar sau ceva. Fara sa imi astepte raspunsul toarna lichidul in pahare.

-O sa mor, Alexander. Dar nu de la un pahar. Se opreste dintr-odata ridicand privirea. Ma privea in ochi pentru a treia oara. Ma privea cu mila, uram. Privirea lui ma facea ori sa ma tranform intr-un lichid ori sa iau foc.