Evelyn Night Și Evadații Din Azkaban

Bogartul din Dulap

            Longbottom mimează ceva neauzit.

            — Mai tare, te rog, spune profesorul.

             — Profesorul Snape, șoptește el dar toți aud.

              — Profesorul Snape! Da, recunosc că tuturor ne e frică de el!

             — Mie nu mi-e frică de el, E singurul profesor în școală asta care mă înțelege, mormăi eu.

             Profesorul Lupin pare că aude, dar o lasă baltă.

               — Neville, din câte am înțeles tu locuiești cu bunica, nu?

               — Da, dar nu aș vrea ca bogartul să se transforme în ea!

                — Nu, nu, râde profesorul, mă refeream, ce haine poartă bunica?

               — Are o pălărie cu un vultur împăiat pe ea, rochie verde și uneori o etoletă de vulpe.

               — Și o poșetă? întreabă profesorul Lupin.

                — Una mare și roșie, răspunde Longbottom.

               — Bine, Neville, bogartul va ieși din dulap și va lua forma profesorului Snape. Tu trebuie să te gândești la hainele bunicii, iar profesorul Snape va fiobligat să intre în hainele ei.

                Toți am râs la gândul ăsta, iar dulapul s-a cutremurat.

             — Mai întâi, repetați toți după mine: Riddikulus!

              — Riddikulus! spunem toți în cor.

              — Hai, Neville, trei, doi, unu și!

             Din dulap apare profesorul Snape.

             — Riddikulus! spune Neville și Snape se trezește confuz într-o rochie cu o pălărie și o geantă.

              Râdem toți, apoi pășește o fata de la Gryffindor în față. Apare o mumie, bandajul i se desprinde și e distrusă. Continuă tot așa până...
  
             — Evelyn! Tu urmezi!

              Merg în față. Nu știam de ce îmi e frică, dar am mers. Bogartul s-a transformat în... oh nu.

             — Doamne, nu, zic eu cu lacrimi în ochi.

             Pe jos, erau Draco, Alex, părintii mei, toti la care țin, plini de sânge și morți.

           — R-ridikkulus! spun eu cu voce tremurândă.

           Profesorul Lupin se bagă în față. Bogartul se transformă în lună, care, după ce Lupin rostește vraja, se face balon și zboară dezumflat.

            — Mai bine ați pleca, ora s-a terminat! spune profesorul.

            Toți ieșim și eu merg în față, singură. Mă grăbeam să nu dau ochii cu nimeni.

            — Ev! Ev! mă strigă cei doi prieteni ai mei.

             Nu îi ascult și merg mai repede spre baia fetelor. Ajunsă acolo, m-am închis în toaletă și am început să plâng. Nu credeam că mi-e frică de ceva, și până la urmă iată: să îmi pățească ceva prietenii, asta e frica mea. Simt pur și simplu că nu pot respira după ce am văzut. Aud o bătaie la ușa băii fetelor.

             — Evelyn, hai afară, te rog, se aude vocea profesorului Lupin.

            Ies de la baie cu față roșie și umedă de la plâns, dar încerc să fac o față cât mai naturală.

             — S-a întâmplat ceva, domnule profesor?

             — Da. Hai în biroul meu, trebuie să vorbim puțin.

             Mergem la el în birou. Era chiar drăguț. Lupin se așează la birou și îmi oferă o cană de ceai.

              — Bea. Ar trebui să te mai liniștească.

               Beau ceaiul fără să mai spun altceva înafară de un "mulțumesc" slab.

              — Știi, îți cunosc părinții. Suntem prieteni din școală, spune Lupin zâmbind.

               Îmi ridic privirea din pământ, curioasă.

             — Semeni cu tatăl și mama ta foarte mult, spune el după aceea. Ai aceeași privire ca a mamei tale. Dar, bineînțeles că nu suntem aici să îți zic asta. Vreau să te ajut să te calmezi. Presimt că nu o să uiți prea ușor evenimentul de azi, deci mi-ar plăcea să vii aici în weekend sau la sfârșitul orelor să bem un ceai și să ne mai cunoaștem. Vine și Jake, fiul meu, normal. Asta dacă nu te deranjează.

            — Chiar deloc. Suntem prieteni.

           Profesorul Lupin zâmbește.

           — Mă bucur, zice el. Îți dau un sfat, bine? Bea ceai, stai cât mai liniștită, citește mult, ceea ce am auzit că adori să faci, joacă Quidditch, știu că iubești asta. Și cel mai important, stai cu prietenii tăi. Asta o sa te elibereze și o să te calmeze mult. Știu ce zic.

            Aprob, îi mulțumesc și plec în camera comună. Aveam nevoie de brunetul meu. Blondul meu poate veni când își dă seama cât de falsă e scorpia aia de "prietenă" a lui și își cere scuze.

            Îi zâmbesc lui Alex, care îmi zâmbește timid înapoi și iau o carte să citesc. Draco o să termine cu Pansy și își va da seama. Îl cunosc bine.

             Poate mai bine decât se cunoaște el însuși.