Imi spui deseori ca nu te iubesc, ca nu iti arat asta, ca eu nu sunt suficient
de bun, dulce, atent, înțelegător si grijuliu cu tine. Mereu imi reprosezi lucruri, si eu mereu te contrazic. Te contrazic pentru ca nu pot sa tac atunci cand stiu ca nu ai dreptate.
De ce am eu dreptate? In primul rand, pentru ca judeci ceva ce nu simti, nu intelegi, nu vezi aparent si nici pe departe nu asculti.
Daca imi spui ca nu te iubesc, inseamna ca nu simti, ceea ce inseamna ca nu esti eu ca sa stii ce simt pentru tine.
Daca spui ca nu iti arat inseamna ca esti oarba, dar te inteleg. Cum sa vezi ceva ce nu privești? Exact, fiindca niciodata nu ai privit, fiindca daca ma priveai, nu aveai cum sa nu vezi sufletul asta ce iti face gesturi minore, neînsemnate, dar care ascund in normalitatea lor, foarte multa iubire si dedicatie.
In al doilea rand, imi plac dulciurile, da, adevarat, însă asta nu inseamna ca automat ma face o persoana mai dulce.
Sunt plin de zahăr, si am suficient incat sa dau tuturor, dar totusi pastrez asta pentru tine.
Normal ca nu sunt dulce, nu cand vrei sau te astepti. Prefer sa fiu cand nu te astepti, ca sa vad ce fel de persoana esti.
De ce am dreptate? Pentru ca daca eu nu am reușit inca sa ma cunosc, dar totusi incerc sa iti exprim ceva din ceea ce presupun ca stiu, cum ai putea tu, o persoana ce e legată de sufletul meu printr-un singur sentiment, sa ma cunoască, cand nici macar tu nu te cunosti?
