Dincolo de picăturile de ploaie

Prolog

   Kate înşfăcă repede sabia de jos. O duse în dreptul umărului. Demonul se uita la ea cu ochii reci şi negri ca cerul de iarnă. Se lăsă pe genunchiul stâng şi îşi privi inamicul. Îl posedase pe fierarul oraşului. Demonul făcu un salt spre ea. Kate îşi mişcă repede sabia. O poziţionă cu vârful spre monstru. Acesta anticipă mişcarea şi se feri. Căzu în genunchi şi se ridică cu o forţă de nedescris. Kate nu mai rezistă. Încerca să nu îşi folosească puterile. Răsuci sabia şi cât ai clipi, aceasta trecu prin abdomenul demonului. Sângele se prelinse pe taişul sabiei. Demonul deschise gura uimit, iar corpul său se lumină într-o nuanţă de portocaliu. Căzu la pământ, sângele se îmbibă în nisip. Kate se uită în jur. Toţi se luptau cu demonii si restul creaturilor. Fugii prin mulţime. Îl voia pe cel mare, pe cel care îi făcuse cicatricea, cel care începuse totul: Aldebaran. Simţi cum ura şi mânia îi curgeau prin vene. Făcu un salt deasupra tuturor. Îşi răsuci sabia în aer, deasupra capului şi o aruncă într-un pumn de demoni. Sabia le tăie la toţi capetele, sângele ţâşnind peste tot. Ateriză graţios pe pământ şi începu iar să alerge. Îşi recuperă sabia de jos şi spintecă un vampir. Sabia sfâşie carnea, câţiva stropi ajungând pe faţa fetei. Retrase sabia din corpul vampirului şi continuă. Aldebaran se afla la câţiva metri distanţă. Îl vedea cum ridica un elf. Îi ţinea gâtul în mână, iar picioarele elfului se mişcau ca nişte morişti. Aldebaran râdea, dinţii săi ascuţiţi ieşind la iveală. Nimeni nu îndrăznea să se apropie de el. Kate simţi că sângele îi fierbe, vedea negru în faţa ochilor. Trebuia să îl omoare. Îşi încleştă degetele pe mânerul sabiei şi se duse la demon. Răzbunarea pusese stăpânire pe ea. Picioarele elfului încetară să se mai mişte...îl lăsă jos şi se uită la Kate. Zâmbetul său deveni şi mai mare, dar apoi se ştearsă văzând-o pregătită de luptă.

    —Ah, draga mea Cathrine! spuse el. Eşti gata?

   Ura când îi spunea „Cathrine” . Era pregătită. Se antrenase atât de mult pentru momentul ăsta. Ar fi putut să îşi pocnească degetele şi totul s-ar fi sfârşit, dar nu, ea prefera să o facă în modul clasic. Să simtă cum îl făcea să sufere, cum o implora să înceteze. Îşi poziţionă sabia şi se uită la demon. Aldebaran ridică mâna, învelind-o în fum. Din fum ieşi o suliţă. Suliţa care putea să o omoare! Trebuia să fie în castel, de unde o avea? Kate lăsă întrebările, concentrându-se pe acţiune. Atacă prima, dar demonul se feri. Rândul său...Kate pară. Sunetul pe care îl provoca ciocnirea metalelor era unul înfiorător. Fiorii îi trecură pe șira spinării. Kate nu se lăsa, iar Aldebaran era mai puternic decât ar fi crezut. 

   După mai multe ciocnituri, Kate se sătură. Făcu ceva care urma să regrete: îl lovi la picioare. Aldebaran se dezechilibră, căzând peste ea. Kate fu strivită de pământ. Sabia îi sări din mână. Demonu era deasupra ei, începând să râdă. Luă suliţa în ambele mâini şi o ridică deasupra capului. Era pregătit să i-o înfigă în piept. Era cât pe ce, dar Kate îi prinsă vârful ascuţit. Aldebaran împingea de la celălalt capăt, iar Kate încerca să o ţină. Vârful ascuţit îi tăia palmele. Nu mai rezista. Sângele îi curgea pe antebraţ, mai erau câţiva milimetri, iar viaţa ei se sfârşea. Mâinile erau ocupate, nu le putea folosi. Strânse din dinţi când demonul apăsa mai tare. Nu putea să strige după ajutor, nimeni nu ar fi auzit-o. Nu se putea concentra pe altceva, deci nu putea nici să îşi adune toată energia. Un gând îi trecu prin minte: aripile. Unde să se ducă? Una era deja ruptă, nu ar fi ajuns atât de departe. Astă era sfârşitul...sau poate nu?