Adio.

Un ultim cuvânt

   Cerul senin al dimineții însoțit de ciripitul colorat al păsărilor anunță încă o zi caniculară de început de iunie. Rochița neagră cu bretele subțiri îmi zâmbește parcă de pe umerașul roșu din colțul camerei, iar balerinii galbeni mă duc cu gândul la dansul ce urmează să înceapă curând în cinstea colegilor noștri mai mari.

   Încep să mă pregătesc pentru ziua cea mare, agitându-mă odată cu fluturașii ce nu-și gasesc locul în sufletul meu. Emoțiile mă învăluie imediat ce simt materialul rochiei pe piele, iar părul meu, la fel de agitat ca mine, e împrăștiat în toate direcțiile. Mami mă ajută amuzată să îmi pieptăn părul și îmi prinde cu grijă fundița galbenă care se asortează cu papuceii aleși de mine. Apuc în fugă buchetul de crini și îl pup pe tati în semn de la revedere. Buni mă asigură că nu va întârzia la premiere, așa cum mi-a promis, iar eu sunt pregătită sa plec spre micuța noastră școală.

   Țopăi fericită pe aleea din dreptul școlii, căutându-mi cu privirea grupul de colegi. Odată cu depistarea acestora în mulțimea de copii, fac o piruetă pentru a-mi etala faldurile rochiei și părul jucăuș, abia aranjat de mama. Urcăm împreună treptele școlii și intrăm chiuind în clasa noastră de la primul etaj. Pe holuri răsună râsete de copii, cuvinte de bun rămas adresate profesorilor iar emoțiile așteptării ultimului clopoțel se simt pretutindeti în jurul nostru. Pe ușa veche din lemn de stejar atârnă obosită plăcuța cu clasa a VI-a B moștenită de la generațiile ce au aparținut acestei școli înaintea noastră. Tablele sunt încă mâzgălite cu ultimele probleme din culegerea de matematică, iar băncile păstrează mirosul de mir vărsat în ora de religie. Zâmbesc nostalgică la amintirea clipelor frumoase petrecute în anul școlar ce tocmai a luat sfârșit. Împrăștii baloane și confetii prin clasă alături de colegi pentru a o pregăti pentru petrecerea de final. Băieții așează casetofonul albastru în colțul de lângă fereastră iar fetele colorează tablele cu fel și fel de simboluri, cifre și litere.

   Clinchetul clopoțelului răsună în întreaga școală anunțând festivitatea de încheiere a claselor a VIII-a. Fericirea mi se șterge de pe chip și mimez un zâmbet forțat odată cu gândul că el urmează să părăsească școala. Mă așez preț de o clipă pe pervazul geamului de la parter, în locul în care "A" își petrecea pauzele alături de prietenii și colegii săi. Îi zăresc clasa goală și îmi permit pentru un moment să îi invadez spațiul și să mă apropii timidă de banca în care îl vedeam mereu prin geam, din curtea școlii. Mirosul de cretă și apă murdară îmi amintește de bătaia cu bureți de pe coridor, din ziua în care l-am văzut pentru prima dată, aceeași zi în care m-am îndrăgostit de el, un an mai târziu. Gândindu-mă la el și la acele prime întâlniri pe holurile școlii îmi dau seama cât de pustii vor fi acestea de acum. Căci a sosit ziua de care îmi era atât de teamă, iar "A" va părăsi această școală și va lăsa în urma lui doar amintiri ce încetul cu încetul vor fi frământate și uitate de vreme. Scările veșnic lustruite și pline de elevi vor rămâne atât de goale odată cu plecarea sa. Holul de la parter îi va purta mereu pașii, însă urmele sale prăfuite se vor șterge curând. Pe geamul din colț nu vor mai pătrunde razele mângâietoare care poposeau adesea pe părul său aranjat, pe mâinile lui lungi și slabe, pe fața sa albă ca laptele. Dar mintea mea a captat aceste imagini precum un aparat de fotografiat, iar imaginea sa pe aceste coridoare va rămâne mereu vie în sufletul meu.

   Un iz slab de flori și ciocolată începe să se simtă dinspre ușa principală, semn că festivitatea elevilor mai mari s-a încheiat. Podul de flori format de elevii mai mici se întinde până la intrarea în clase. Iau repede o garoafă de pe catedră și fug la locul meu, în șirul de elevi ce îi întâmpină pe copiii din ultimul an. Nu durează mult până ce cămașa albastră în carouri pe care o căutam se face văzută. "A" trece zămbind pe sub podul de flori, iar eu il lovesc cu garoafa roșie după cum ne este obiceiul. Ochii săi strălucitori și zâmbetul ștrengăresc îmi adâncesc rana proaspăt formată în suflet. Șirul de elevi se sfârșește iar florile sunt aruncate în urma acestora. Ușa clasei a VIII-a B se închide în urma ultimului elev, iar noi ne risipim pe holurile rămase acum golașe.

   Urc scările spre clasa mea, iar colegii dau startul petrecerii. Domnișoarele și cavalerii se adună pe "ringul de dans" din mijlocul clasei, unde se lasă pierduți în pași de vals și chicoteli inocente. Doamna dirigintă îi privește zâmbind de la catedră, mândră de rezultatele elevilor săi din anul acesta. Îi înmânez timidă buchetul de crini, pe care aceasta îl găsește foarte frumos și costisitor, spre încântarea ei. Mă scuz stângace și părăsesc clasa ce mi se pare atât de sufocantă dintr-o dată. De la parterul liceului răsună voci puternice de băieți, fete și părinți, care vestesc plecarea celor mari din școală. Cobor absentă scările și mă opresc crispată când îl zăresc pe "A" în colțul său de lângă geam. Acesta zâmbește ștrengărește, și îmi strigă numele, însă nu reușesc să ajung lângă el căci este răpit de colegii care îl îndeamnă să plece spre salonul la care urmează să se desfășoare banchetul. Îmi face cu mâna în semn de la revedere, apoi coboară treptele de la ieșirea din școală. În urma lui, un curent de aer rece venit pe neașteptate îmi provoacă pielea de găină, iar trupul meu îmbrăcat în rochița subțire începe să tremure. Îl mai zăresc ultima dată prin geamul lânga care stătea așezat în urmă cu o clipă. O lacrimă caldă se grăbește să îmi aline obrajii palizi, în momentul în care șoptesc parcă doar pentru mine cuvântul pe care speram să nu îl rostesc vreodată:

-Adio

11.06.2014
"Adio spus la data-n care o tânără inimă ce bătea pentru alta urma să împlinească 12 anișori"