Alesul

Inceputuri

          - Tom, vino la masă! Se răcesc ouăle! Şi vino să vorbeşti cu Molly, te-a sunat de trei ori dimineața asta!
          Tom se dădu jos din pat şi începu să se îmbrace. Două zile din vacanța de vară, şi avea să înceapă primul an de gimnaziu! Pisica sa, Luna, miorlăia înfometată şi se plimba pe lângă stăpânul ei. Ce pisică ciudată avea! Toată ziua alerga bufnițe, cautând ceva. Totuşi, Luna nu îl părăsise în ziua în care mama lui murise. Rămăsese acolo, mieunând distrusă, parcă ținându-i locul.
          Tom ajunse în bucătărie și aștepta ca Max, Ralph și Fred să vină la masă. Totuși, nu apărea nimeni. Ciudat lucru, gândi Tom, Max e întotdeauna înfometat. Curând, cei trei băieți își făcură apariția alături de un om scund, cu început de chelie și cu niște ochi verzi care se întâlniră cu cei albaștri ai fiului său cel mai mare.
          - Bună dimineața, Tom. Sper că ai dormit bine.
          Arăta epuizat, și băiatul se gândi că frații săi fuseseră iar obraznici și leneși. Tom se așeză la masă, iar trăsăturile feței i se puteau observa mai bine. Nimic special, un băiat înalt, destul de slab, cu un par blond permanent ciuruit și cu ochii aceia albaștri pe care îi avusese și mama sa.
          - Tom, astăzi mergem în parc, știai? zise Fred. Va fi foarte frumos!
          - De acord. Va trebui să ne bucurăm de vacanță cât mai putem. spuse Ralph, cu gura plină de șuncă. Sper doar să nu plouă!
          Afară,  niște nori amenințător veneau ușor spre Sunflower District. Un loc destul de ponosit, comun, genul de suburbie al Angliei văzut în emisiunile de duminică. Nu te-ai fi așteptat să se întâmple ceva aici. Oamenii mergeau la muncă, veneau acasă și se uitau la televizor până noaptea. La ora zece fix adormeau și tot așa. Numai lui Tom nu îi plăcea acest mers al lucrurilor. Nu își găsea locul în lumea asta.
          Copiii își luară lucrurile și plecară în parc. Ce castel misterios, își zise Tom, nimeni nu părea să facă ceva cu el. Nici măcar nu apărea pe hărți, iar oamenii se prefăceau că nu o văd. Poate ar trebui renovată, dar primăria pur și simplu...nu o vedea. De fapt, Tom nu era sigur că altcineva putea să îl vadă.
          - Auziți, va prind eu din urmă, ma duc să văd ceva, spuse Tom, mai curios ca oricând.
          Arăta ciudat, iar băiatul realiză că nu era un castel, ci o cocioabă cu un pantof în ea. Tom apucă pantoful.  Nu mai simtise asa ceva până acum. O senzație ciudată în zona bunicului marca faptul că se deplasa prin timp și spațiu.
(În lucru)