Înfloriturile minții

ღObstacole în calea iubiriiღ

Se spune că timpul vindecă, dar atunci când nu îți dorești să fii vindecat, acesta nu mai are nicio putere. Doar trece și ia cu el bucăți din tine. Bucăți care, cândva, fuseseră ceva frumos și strălucitor, care în trecerea nestăvilită a timpului s-au spart în mii de alte bucăți. Aceste bucăți ajung, într-un final, să se piardă în marile străfunduri întunecate.

Unele întâmplări nu pot fi uitate, indiferent cât ne dorim asta, indiferent de câte persoane încearcă să ne ajute. Unele semne nu pot fi șterse, nu pot fi uitate și nici nu pot fi iertate. Ajung să facă parte din tine, deși le detești din tot sufletul și, deși speri ca într-un moment dat să le poți uita, nu vei reuși niciodată.

Ura nu calculează, nu cugetă niciodată și refuză să vorbească limba rațiunii. Astăzi era una din zilele pe care le uram din tot sufletul. Voiam să șterg această zi și voiam să îmi dispară de pe retină toate imaginile, imagini care-mi făceau inima să suspine și să cânte vechiul cântec al disperării și durerii. Totuși, ura a dăinuit întotdeauna acolo unde se află ranchiuna și durerea. Ura nu dăinuiește niciodată acolo unde este dragoste și iubire.

Dar ce faci atunci când trecutul nu-ți permite să iubești? Atunci când ți se oferă o șansă la iubire, dar care îți amintește constant de pierderile tale, de toate suferințele tale, oare vei reuși vreodată să lași ura în urmă și să înveți să trăiești cu durerea?

În urmă cu doi ani, exact în aceeași zi blestemată s-a întâmplat nenorocirea. Era ziua Ameliei, împlinea frumoasa vârstă de douăzeci și unu de ani și hotărâse să petrecem toți la un club din apropiere. Fusesem invitată alături de Tom și Eveline, prietenii mei cei mai buni, iar datorită lor am ales să îmi fac simțită prezența la această petrecere.

În orele petrecute acolo râdem, stăm de vorbă despre câte-n lună și-n stele și bem. E minunat. Am nevoie de prietenii mei.

- Ei, fetelor, a fost o plăcere, dar am nevoie de ceva tăvăleală în seara asta și se pare că n-o s-o găsesc aici, spune Tom, aruncând o privire dezgustată spre toți bărbații vădit heterosexuali. Mă duc la Route Sixty. Veniți cu mine? întreabă el plin de speranță.

- Nu! strigăm noi la unison.

Izbucnim în râs și Tom pleacă țanțos din bar, în căutare de tăvăleală.

- A vorbit cu tine Aiden? întreabă Eveline după ce termină de hohotit.

- A încercat.

Sunt pe cale să mă ofer să mă duc după băuturi, când Tom intră în viteză înapoi în bar și se izbește de masă. Pufnește și gâfâie fără oprire. Eu și Eveline îl privim încruntate. Își recapătă suflul.

- N-o să vă vină să credeți pe cine am văzut!

- Pe cine? întreabă Eveline înainte să apuc să-mi pun gura în mișcare.