Ce-ai lăsat în urmă...

Nimic nu supără mai tare,

Decât o simplă distanțare

Neanunțată, tăcută și surdă,

Auzindu-se doar lacrima crudă,

Stă să pice pe parchet,

Dintr-un suflet creat în vid, de poet...

Lumina e grea, simt că mă pătrunde

Unde e căldura, viața, unde?

Ai plecat și ai luat tot cu tine,

Culorile nu mai au organe,

Tușesc bolnave de atâta supărare,

Cu toate acestea, speranța ta nu moare...

Ai lăsat în urmă o generație dezbinată,

S-a rupt tot ce înseamnă viață colorată.

O aripă de înger a coborât, te-a luat...

Mai treci pe aici oare? sau totul e planificat?

Ce-ai lăsat în urmă e întristare, durere și suferință, 

Dar te vei odihni, „formatorule de conștiință"...