O poveste pierdută în istorie...

Începutul-Finalului

Și mă gândesc... De ce atâta frumusețe în această lume atât de urâtă, atât de meschină. De ce? De ce oare stelele dansează deasupra noastră în timp ce tu, stai fără suflare, aici în brațele mele? Soartă nedreaptă, n-avem ce face! Fie că ești un muritor sau o ființă supranaturală, tot soarta te va găsi, te va evapora și te va face să simți durere — desigur, dacă-i permiți!
- Frumusețea ta n-avea ce cauta în această ispită a vieții, bucuria unei Celeste te va conduce spre o nouă renaștere care te va face să uiți chemarea destinului adevărat, deoarece doar după moarte îți vei da seama de ce te-ai născut, iar apoi, uiți din nou.
Monstrozitatea o sărută pe buzele movali reci. Era durere? Cum o creatură, cu ochi negrii, născută din păcat, cu gheare care au spintecat atâtea corpuri se poate îndrăgosti de un muritor? Această pagină va rămâne lipită mereu în adâncul inimii lui — desigur, dacă avea așa ceva.
O stea căzătoare se zărise printre copacii înalți.
- O pocitanie ca tine nu are dreptul să atingă corpurile umane, rostește suav vocea unei Celeste, care venise să ducă spiritul înapoi in ciclul lui natural.
Deslipindu-și cu grijă buzele, își arată colții roșii printr-un zâmbet malițios, reușind să-și mențină tonul într-o manieră galantă:
- Moartea , darul vieți ,o frumusețe deosebită ,atât de deosebită încât ar trebui să o încerci și tu.
Această Celesta era calmă, elegantă, cu o privire care-ți îngheța sângele în vene. Dorind să pună mână cât mai repede pe sufletul din brațele creaturii - ca să poată să se odihnească - aceasta făcuse un pas, reușind să înfurie monstrozitatea.
- Abia astepţi să zbori în ghearele morții ?
- Știi foarte bine că dacă nu-l iau acum, va bântui pentru veșnicie acest pământ, neștiind care îi este destinul.
- Această muritoare este a mea!
Celesta nici nu a clintit de pe locul ei, dar a ridicat mâna arătând spre cer:
- Aparține ciclului! Ea este una cu natura! Ea va trebui să se întoarcă indiferent de cât de mult o iubești!
Creatura a izbucnit într-un râs isteric:
- Poate ai dreptate, poate nu, cine știe ce înseamnă iubirea pentru o ființă ca mine? Oricum ar fi, voi păstra acest suflet!
Simțind cum acea creatură venită din ceruri era pe cale să-l izgonească de lângă sufletul care se chinuia să iasă, drăcovenia începe să mârâie înfiorător.
- Frumusețea nu i-a fost vândută, să-ți fie clar! Încă mai poate fi în marele ciclu, așa că dă-te la o parte și lasă-mă să-mi fac destinul!
- La voi Celestele nu vă pasă nici măcar de copiii voștri , așa că continuati drumul fără acest suflet! Acest suflet va domni între cele două lumi divine !
- Prosti! Cum poți tu, o ființă inferioară nouă, să faci această decizie împlinită?
- Două ființe cu sensuri opuse, sunt atâta de diferite, dar totuși atât de apropiate una de alta. Poate fi oare adevărat, că lumina este fericirea?
- Ai dreptate , nici un lucru nu are definiție ,doar o etapă asemănătoare, dar asta nu-mi răspunde la întrebare!
Creatura cu ochi negrii își dusese mână spre inima fetei; încetul cu încetul mâna i se transformase într-o substanță neagră, intrând-i în piele. Ridicându-și privirea către Celestă, a rostit:
- Moartea niciodată nu e ordonată ,de aceea trebuie să se renască un înger al morții ca să echilibreze balanța -își întoarce privirea spre chipul fetei- așa că-ți dăruiesc elementul haosului care dăinuie în mine și te binecuvantez cu sentimentele reci față de societate!
Corpul fetei i se transformase în pământ, dar spiritul, luînd o formă ieșită din comun ,cu un aspect vâscos de culoarea neagră cu mici sclipiri ,a început să lacrimeze pentru ultima dată și a rostit:
- Dintr-un simplu muritor care se temea de moarte, am devenit însăși ea!
Ultima lacrima cazuse peste corpul creaturii.

El nu mai există; sa terminat.

"Iubirea poate fi uneori dureroasă, dacă doar unul primește ceea ce i se cuvine."

😱 SFÂRȘIT 😱

_Xeime_