Miez de noapte

O nouă viață

***
Nu îmi venea să cred. Camera mea strălucea. Lumina soarelui parcă o făcea să nu mai fie așa goală.
Stăteam în pat si mă uitam la copacii de un verde crud. Stratul de nori cenușii, pentru care era renumit acest oraș, se mai diminuase azi.
Într-un final, m-am ridicat și din pat, însă nu pot să zic că eram trează...nu complet. Mă mir că am nimerit baia! De abia după ce m-am îmbrăcat am început să mă mai trezesc. Noroc că îmi alesesem hainele dinainte. Aveam niște pantaloni negri, mulați, o bluză body alb și piesa de rezistență mult iubita mea geacă de piele cu ținte, plină de desene. Dacă vremea ținea cu mine de ce să nu profit puțin.
M-am uitat pentru ultima dat în oglindă, mi-am luat ghiozdanul și am zbughit-o pe hol.
- Neața! Am zis în timp ce coboram scările.
- Bună dimineața!
Mama stătea pe canapea în sufragerie și tasta la laptopul ei un email, probabil ceva pentru muncă, însă tata nu era cu ea.
- Tata e afară, dacă pe el îl cauți...
- Aha!
- Stă de vorbă cu noul nostru vecin.
- Serios?
Tata știam că e sociabil, dar nu mă așteptam să vorbească cu vecinii chiar din prima zi.
- Da și eu am fost surprinsă, mi-a spus ea în timp ce apăsă pe butonul de send. Vorbesc despre mașini.
- Mă gândeam eu...doar e tata.Da, cât e ceasul?
- E... opt jumate.
- Păi... ar cam trebui să plec...
Încercam să fug înainte să își aducă aminte că nu am luat micul de jun.
- Ne vedem când vin de la școală, am zis întorcându-mă deja spre ușă.
- Stai!
S-a sculat de pe canapea și a înaintat spre mine. Ne uitam una în ochii celeilalte. I se citea în privire că își dăduse seama de faptul că nu mâncasem de dimineață, însă nu de asta se ridicase. Nu știu la ce se gândea, dar părea a fi ceva important.
- Ești... Ai... cuvintele i se blocau în gât nevrând să iasă afară. A urmat un oftat care mi-a dat de înțeles că renunțase. Să ai grijă la școală.
- Ok. Ne vedem diseară. Pa.
- Pa...
Când am ieșit afară soarele dispăruse din nou în spatele norilor. Tata stătea de vorbă, lângă mașină, cu un bărbat. Nu era foarte înalt (după părerea mea),avea mustață și părul brunet.
Erau atât de prinși în discuția despre ultimul model de Volvo, încât tata nici nu m-a observat până nu i-am pus mâna pe umăr, făcându-l să tresară.
- Neața! I-am zis cu un zâmbet larg pe față.
- Doamne ce m-ai speriat... ea este fica mea Ana.
- Mă bucur să vă cunosc.
- Charlie, îmi pare bine, mi-a spus el în timp ce ne strângeam mâinile.
- Tata ar cam trebui să mergem.
- Ok. Păi atunci o zi bună Charlie.
- La revedere, am zis amândoi în același timp, după care m-am urcat în mașină.
Stăteam și mă uitam în gol, gândindu-mă la cum va fi ziua de azi. Încercam să gândesc pozitiv, că totul va fi bine și că asta o să fie cea mai frumoasă zi din viața mea. Însă teama că s-ar putea să nu mă integrez nu îmi dădea pace.
- De treabă domnul Charlie, am zis în timp ce dădeam muzica mai încet.
- E domnul Swan sau mai bine zis ofițerul Swan.
- E polițist ?
- Da.
- Ah... s-a zis cu petrecerile cât sunteți plecați, am spus râzând.
Tata nu a râs, dar tot a zâmbit puțin.
- Fica lui e la liceu cu tine.
- Interesant... Cum o cheamă ?
- Bella.
- Aha...
Nici unul dintre noi nu a mai scos un cuvânt după aia.
Mașina cotii pe o stradă și intră în parcarea goală de lângă liceu. Era drăguț în felul lui. Arăta exact ca în poze, mai multe clădiri construite din cărămidă de culoare maronie, înconjurate de o groază de copaci.
- Am ajuns... să ai grijă la școală, zise tata oprind mașina în fața unei uși.
- Bine... pa, am spus ieșind în aerul rece și umed de afară.
Deasupra ușii stătea agățată o plăcuță pe care scria SECRETARIAT. Singurul drum până la ea era o cărare pietruită care trecea pe lângă un uriaș gard viu.
M-am oprit în fața ușii și am bătut de trei ori. Dinăuntru nu se auzi niciun răspuns.Încet, am deschis ușa încercând să fac cât mai puțin zgomot.
Biroul era destul de mic. Sala de așteptare avea câteva scune pliante, un covor cu pete portocalii, iar anunțuri și premii împreună cu un ceas foarte zgomotos acopereau peretele. Plante în ghivece de diferite mărimi erau împrăștiate peste tot. O tejghea lungă, pe care stăteau o groază de tăvițe de sârmă pline cu coli și acoperite pe față cu fluturași colorați, despărțea încăperea în două. De partea cealaltă a tejghelei se aflau trei birouri. O femeie grasă și roșcată cu ochelari stătea la unul dintre ele. Era îmbrăcată într-un tricou mov, de parcă afară nu ar fi fost sfârșitul iernii.
- Bună ziua! Cu ce te pot ajuta ? Mă întrebă ea ridicându-se de la birou.
- Bună ziua! Tocmai m-am transferat aici din...
- Tu trebuie să fi Anamaria, nu-i așa ?
Amuțisem, " Știam că orașul ăsta e mic și că oamenii aveau să vorbească despre venirea mea, dar la asta nu mă așteptasem", cuvintele parcă mi se blocaseră în gât.
- Da... am reușit să îngăim, într-un final.
La auzul răspunsului meu femeia roșcățică începu imediat să caute ceva prin teancul cu documente de pe biroul ei. După câteva secunde se întoarse, zâmbitoare, ținând în mână câteva foi.
- Acesta este orarul tău și... uite și o hartă a școlii.
Împrăștie pe tejghea câteva hârtii și începu să îmi sublinieze pe hartă cel mai bun drum către fiecare curs din orar. Îmi dădu și un formular care trebuia să îl dau la semnat fiecărui profesor și apoi să i-l aduc înapoi la finalul zilei. La plecare îmi zâmbi și îmi ură o zi bună. I-am întors zâmbetul înapoi, ieșind în frigul de afară.
Acum parcarea se umpluse de mașini și de elevi care vorbeau unii cu alții. M-am mai uitat odată pe hartă, am băgat-o în buzunar și m-am îndreptat spre clădirea cu numărul 2 pentru prima mea oră de biologie.
Surprinzător, în drum spre sala de clasă, toată frica mea s-a evaporat instantaneu, rămânând în urmă numai curiozitatea de a vedea ce avea să se întâmple mai departe.
Am intrat în clasă exact când clopoțelul anunță începerea orelor. Camera era mică și călduroasă, plină de elevi care se uitau fix la mine. Am mers la profesor să îl rog să semneze că am fost la oră, după care mi-am agățat geaca în cuier și m-am așezat pe singur loc liber care mai rămăsese. Fiind biologie, în laborator erau bănci de câte două persoane. Lângă mine stătea o fată micuță, cu păr șaten, drept, și ochi albaștrii, care zâmbi și îmi făcu cu mâna. I-am întors salutul în timp ce profesorul a început să ne predea lecția .
După 50 de minute clopoțelul anunță venirea pauzei. Mă saturasem să tot încerc să nu bag de seamă faptul că lumea se uita la mine de parcă eram un extraterestru.
În timp ce îmi strângeam lucrurile am simțit cum cineva mă bate ușor pe umăr. Era colega mea de bancă.
- Bună, eu sunt Jessica, iar tu trebuie să fi Ana, nu ? Mă întrebă ea cu un zâmbet prietenos pe față.
- E așa de evident ? Am întrebat-o șoptit, uitându-mă în jur la cei care ne priveau pe furiș cum vorbeam.
- Nu îi lua în seamă, așa se întâmplă mereu, mi-a spus ea bătându-mă pe umăr încurajator, o să înceteze în câteva zile.
- Yey...norocoasa de mine... Amândouă am început să râdem de parcă ne cunoșteam de o veșnicie.
- Și tu ce oră ai acum? M-a întrebat în timp ce ieșeam din clasă.
- Engleză, tu ?
- La fel.