End of Days

ziua 2

Totul era liniștit era ora 07:15 nu se mai auzea nimic de afară era o liniște de mormânt singurele lucruri ce se mai auzeau sunt picaturile de la chiuveta stricată și ceasul de pe peretele holului, totul părea in ordine am dat să mă ridic însă picioarele îmi erau atât de grele de la dormitul incomod si pereți strâmți încât inițial am crezut că mi.am pierdut abilitatea de a-mi mișcă partea inferioara a corpului. Îmi târăsc corpul către fereastra dând ușor perdeaua la fereastra cât sa pot arunca un o privire, un ochi imens se holba la fereastra mea iar singura mea reacție a fost să mă ghemuiesc sub pervazul ferestrei sperând că nu am fost observat... Totul părea in regulă și se pare că monstruozitate nu mă fixase cu privirea, mă simțeam ușurat dar totuși respiram greu simțeam cum inima sta sa.mi Sara din piept iar plămâni presați de o putere inimaginabila mă simțeam atât de coplesit și de slab am incercat să mă târăsc ușor spre hol în așa fel încât să nu fiu auzit, aproape ajunsesem când ceasul de pe perete anunță ora 8 dimineața și un sunet a tulburat tăcerea de mormânt. Se pare că nu doar eu auzisem zgomotul provocat de ceas fiara se apropia de clădire simțeam mirosul cărnii în putrefacție și a sângelui ce se scurgea de pe dinții fiarei, am sărit către ușă dând totul la o parte și luând-o la sănătoasă căutând un loc sigur. O mana uriașă a demolat partea exterioara a clădiri astfel încât totul era deschis că o căsuță de păpuși, mă simțeam că în filmele de groaza, rectific trăiam  in unul. Am ieșit din clădire sperând că nu voi fi zărit însă era prea târziu monstrul știa că sunt acolo practic se juca cu mine că o pisică cu un biet șoricel. Am luat-o la fugă pe străzile pline de cadavre și de mașini strivite sub greutatea monstrului iar el în urma mea amuzandu-se din cate se părea pe seama mea,îl simțeam atât de aproape încât suflul respirație mă lovea in spate,cand a întins mana da mă înșface un sunet sa auzit puternic iar monstul a căzut lat. Nu știa ce se petrece dar de undeva de sus cineva mi-a dat un semn să plec de acolo nu știu cine era dar îi eram dator cu viața mea. Când am ajuns în dreptul clădiri o persoana cu un fular la gură și o pereche de ochelari se dăduse jos și părea că mă aștepta, mi-a făcut semn să urc pe motor și am plecat spre nicăieri totul părea distrus și nu părea să mai fie supraviețuitori. Până să-mi dau seama ochii îmi erau acoperiți de lacrimi privind cum totul în jurul meu este mort...