Alfa în derivă

Capitolul ➸ 8

Ignoră...

-Ti-au injectat si limba?

In momentul ăsta singurul lucru pe care trebuie să îl ignor e dorința sinucigașă să îi trag un pumn sau să îmi trec degetele prin părul său și să îi simt asprimea. Una din două. Patru din 49... 

Din fericire durerea e pentru prima oară un sentiment bine venit, abia dacă puteam merge fără să mă chircesc de durere dar măcar nu aveam șansa să mă gândesc la bipolarul de lângă mine. Ceea ce cred că e exact ce am nevoie.

Cumva rănită, cumva ofensată cumva deja plănuind să nu vorbesc nimic despre asta niciodată, trântesc ușa bolidului, ignorând privirile ca pumnalele pe care brunetul mi le arunca dinăuntru - asa-i trebuie! - și îmi târăsc piciorul drept după mine până intru prin ușa dublă a vilei de pe Bulevardul Zambilelor nr. 12. Închid ușa repede după mine, puțin speriată, înainte ca el să mă prindă și să mă oblige să plătesc cine tie ce în caz că am rupt ceva extrem de costisitor pentru portofelul meu imposibil de limitat.

Din lac în puț. 

Nu mă pot abține să nu mă gândesc la asta când dau nas supradimensionat în nas injectat si pudrat cu prințesa lu tata.

Literalmente. 

-De ce crezi ca ai telefon domnișoară? Știi câte griji și-a făcut Puiu pentru tine? Ai măcar vreo idee câte necazuri ai creat? EXPLICĂ-TE CÂND ÎȚI SPUN! A spus toate astea atât de repede și teatral încât părea că le-ar fi repetat ca pe niște replici sau citit de undeva. Mă așteptam să aud aplauze sau mulțimea râzând ca la un show dinăla cu public. Tentată să mă uit să văd dacă în spatele meu nu se afla un prompter răspund calm.

-Am fost la spital. Fac un pas înapoi, conștientă de lacrimile care usturau colțul ochilor. Refuz să plâng în fața ei, nu pot să o las să creadă că a caștigat în sfârșit. Nu contează, bâjbâi eu repede când văd că gura femeii se deschide pentru a elibera o altă serie de cuvinte lipsite de bunătate, a fost o zi lungă. Sunt obosită, mă duc sus. Ne vedem dimineata. 

Ma intorc pe calcaie ignorand expresia de satisfactie de pe chipul mamei mele vitrege.

Nu am plâns în viața mea pentru un băiat. Nici chiar atunci când Ghiță mi-a spus că miros ca un cal în putrefacție. L-am întrebat politicos de unde știe el cum miroase un cal în putrefacție și am râs cu toți ceilalți copii deși pe dinăuntru nu voiam altceva decât să dau drumu robinetului de lacrimi și poate să îi ofer lui Ghiță o mostră dintr-un cal, o copită probabil... direct în meclă. Strict științific, desigur.

-Deschide geamul. O voce adâncă vine din spatele termopanuui trimițând o serie de furnicături până in inimă.

-Nu. Mă încăpățânez , ștergând urmele rușinii de pe față cu dosul mânecii hanoracului. 

-Nu mă face să îl sparg Camelia. Deschide-l.

-Isuse Hristoase, ai înebunit de-a binelea? Șoptesc când Șerban aterizează cât de grațios îi permite  construcția sa fizică în mijlocul camerei. 

-Ascultă... în legătură cu mai devreme. Începe el nesigur, privind peste capul meu la patul roz bonbon care domina încăperea. Știam eu că nu trebuia să amân schimbarea așternuturilor, aproape intru in pamant.

-Ai spus destule. Înțeleg. Îl intrerup  brusc (nu doar ca sa evit necesitatea unei justificari asupra culorilor) spre surprinderea lui, de obicei lumea tace când el vorbește - chiar și profesorii amuțesc, banii chiar fac diferența.

-Pe bune, chiar nu e teoria relativității, e chiar... acolo... scrisă în toate legile popularilor cu litere de aur sau mai stiu eu ce constituție sacră aveți voi în grupul vostru de copii de bani gata. Chicotesc înainte ca să pară prea dramatică mica mea 'confesiune'. Eu sunt tocilara ciudata, venita de la tara si tu ești domnul șmecher și ai și prietenă, e mai frumoasă și sigur aveți mult mai multe chestii în comun... (gen sifilis, ma abtin sa spun) nu îți fă griji, nici eu nu m-aș alege pe mine dacă aș fi tu.

-Wow. Mă placi.

-Wow. Îi imit accentul. Pentru un geniu ești destul de ego centric, nu crezi? Ce trebuie sa fac să întelegi că nu am nici cel mai mic interes sa te mai văd vreodată? Asa ca shoo, pleaca. Ii fac semn catre geam cu barbia, tinandu-mi piciorul proptit pe podea cu ambele maini.

-Să nu mai minți.

-Negativ, poate o să coc un tort. Buni face asta când mami se supără pe ea. Vorbesc aiureli din nou simtind cum imi zvacneste glezna cu fiecare silaba.

-Da, scrie pe el te iubesc. Din ciocolată. Nu-mi place vanilia.

Cărui om sănătos la cap nu îi place gustul delicios de vanilie cu cocos sau cireșe, ăla nu e demn de încredere. E demonstrat stiintific... probabil. 

-Da, o să scriu din litere mari să se vadă: TE TOLEREZ. Desenez niste litere invizibile in aer, chicotind idiotic. Oare mai are rost sa incerc sa fac impresie buna?

-Știi că nu o să fie nimic între noi. Niciodată. Nu? Îmi confirmă el ca și cum nu ar fi auzit nimic din ce am spus eu înainte.

-Ascultă, știi de ce vorbesc cu tine acum? De ce te-am lasat să mă conduci acasă după ce practic mi-ai furat primul sarut?! Il acuz, amintiri din salonul alb îmi inundă creierul și încerc să mă concentrez pe durerea surdă din picior ca să nu fac ceva extrem de prostesc. Iar expresia lui mândră mă aduce la culmea disperării, exact ce aveam nevoie.

Pentru că te-ai îndragostit de el. O voce care nu-mi aparține se trezește undeva în capul meu. 

-Pentru că ești o idee proastă... ignor privirea plină de confuzie și îmi dau ochii peste cap în genul său arogant, și mie îmi plac ideile proaste... ăsta e singururl motiv. Mint cu degajare forțând un zâmbet mai fals decât libertatea de exprimare în școli.

Tehnic nu minteam, poate nu ma credeti dar am antecedente cu gramada pentru 'idei tampite'. Ok, pe cine pacalesc eu? (.'.)Probabil daca ar exista un sondaj pentru cei mai 'predispusi sa moara inainte sa le sune ceasul pentru ca sunt idioti' numele meu ar fi pe lista. In top, chiar.

-Fie cum vrei tu, cap de dovleac. Atunci ne vedem mâine. Pauza de la 12. Să fii în parcare.

-Stai, ce?! Ma trezesc din transa.

-Dacă tot continui să pretinzi că iți plac ideile proaste, ranjeste diabolic, eu am câteva care o sa iti palca.

Acestea fiind spuse, fără să mai aștepte să îi deschid ușa, sare de pe fereastra deschisă direct in gol. Înainte să sun la 112 sau să încep să mă gândesc la cum ar reacționa mama mea vitregă dacă ar afla că avem un băiat mort pe peluza tăiată la milimentru, în fața geamului meu! Oare m-ar crede că tipul e din viitor și că, văzând colecția ei de-a dreptul impresionanta de eșarfe arabe, s-a sinucis? 

Hmmm... 

-Dacă nu apari, știu unde locuiești Camelia. Felul în care mi-a pronunțat numele, m-a făcut să uit de felul lui complet dezechilibrat și un râs involuntar îmi scapă înainte să mă pot abține. Așa toată șarada asta cu fata dură și "cool" a dispărut ca si cum nu ar fi existat vreodata (ceea ce ar fi complet adevarat) lăsând loc adevaratei ciudatenii.

La naiba.

O dată mă face să plâng ca după nici 10 minute să mă audă chicotind ca o pustoaica bleaga de clasa a 3a careia daca ii spui ca pamantul e plat, te crede... Doamne cât îl urăsc.