Alb negru

-

—Si ce ar trebui sa fac? Intreba barbatul misterios, acoperit cu o pelerina rosie peste umerii rotunzi.

— Ti-am spus, ti-am spus, si nu doar o data. Ce naiba e cu tine? De ce dracu' nu asculti cand iti spun? Raspunse pe un ton vizibil enervat inca un barbat, ale carui trasaturi faciale erau aproape identice cu ale celuilalt. Acesta nu purta pelerina, ci doar un sacou cafeniu, plin de praf si nisip.

—Stii ca e inutil, vroia sa spuna, dar fu intrerupt de teava rece a revolverului.

—Ti-am spus sa taci, si sa asculti. Acum uite unde ne-ai bagat. De cate ori sa iti repet sa nu joci poker cu el.

— Stiu dar...

— Taci si asculta. Tu stii mereu, dar faci numai prostii, spuse barbatul indreptand pistolul in buzunarul de la pantalonii gri. Luate-ar dracu'. O sa il chem pe Colt. O sa incerc sa il conving. La naiba cu tine, Bart ! Acum iesi afara si intra mai tarziu. Totul va fi bine. Ma asculti?

Bart asculta de porunca fratelui sau geaman, Cassidy. Era cel destept, iar Bart, cel prost, sau ghinionist, si arogant din cale-afara. Un pierde-vara obisnuit, doar ca cazul lui era mai mult un pierde-viata. Incerca sa isi aduca aminte de cele intamplate ieri, in timp ce iesea din casa din lemn de pin, inconjurata de un gard de un metru, ale carui scanduri se destramau. Totul parea in ceata. Bause liqour, si nu isi daduse seama cand sa se opreasca. Nu era prima data, dar era cea mai grava. Luase credit de la Sheriff, 10000 de dolari, si acum trebuia sa il intoarca. Problema era ca, nu mai avea bani. Nici un penny. Pierduse tot. Buzunarele goale, iesite pe dinafara fluturau in bataia vantul de vest, care aducea cu el rotocoale de praf galben, si paie. Daca nu facea rost de bani pana la rasarit, era mort. Nimeni nu pretuieste cu adevarat viata, pana in momentul in care stie ca se apropie moartea. Abia acum valora momentele, isi numara pasii grei pe nisip. Vroia sa intre in bar, sperand sa se relaxeze, si sa uite, dar apoi isi aminti ca nu are pe ce sa bea. Asa isi inneaca durerea. Acum simtea valoarea banilor; importanta lor. In capul lui se forma un amestec de ganduri. Nu stia ce sa faca, ce sa creada. Cassidy, asta era speranta lui. Dar care era sansa ca va reusi sa faca ceva? Nu, nu, e inutil. Era mort. Se pravali in mijlocul drumului, ridicand colbul, si producand un sunet surd. Isi simtea capul greu, de aceea il apuca cu ambele maini. Gandurile formau, chiar daca indirect, o ghilotina. Era distrus. Incepuse sa planga, sa bata in pamant. Nu mai simtea durerea. Nu mai era loc pentru acest sentiment. De ce era atat de prost, atat de naiv. De ce nu l-a ascultat pe Cassidy. Isi rupea parul din cap.

— Vino aici. Te voi ajuta. Nu plange, stai, nu plange am spus. Esti barbat, ce dracu'? Simtea atingerea rece a lui Cassidy pe spate. Era banal, de aceea isi reveni.

— Ce a spus?

— Scuze...

— Ce? Nu. Nu poate fi. Nu cred. Nu, de ce? Nu nu nu nu, glumesti, nu-i asa? Totul e bine, nu? Tu faci mereu ca totul sa fie bine. CASSIDY ! Striga printre lacrimi, cu fata incretita.

— Chiar... chiar nu am avut ce sa fac. E o suma prea mare, si.. Isi lasa mainile in jos, la fel si privirea. Nu avea ce face.

— Nu. Nu cred, nu, nu,nu, repeta acesta disperat.

Multlimea, cu palarii de cowboy, cu revolverele incarcate, si cu mustatile ascutite priveau curios spre spectacolul ce urma sa inceapa. Streangul era gata. O matahala il cara pe Bart, care se impotrivea din toate fortele, si tipa, in ciuda rasetelor sinistre ale publicului. Aceste secunde i se pareau atat de scumpe. Ochii ii erau plini de lacrimi, si rasufla sacadat. Simti streangul ce il inghimpa ca un cactus de gat. Fu urcat pe scaun. Tinea ochii inchisi. Nu vroia sa ii deschida. Simtea transpiratia, dar acum tacea. Se impaca cu ideea.

Negru.

688 cuvinte, prima imagine.
Princesse_de_soleil