Capitolul 1

8.9K 580 37
                                    

-Raven! Trezește-te!
  Sunt îmbrâncită și niște palme micuțe mă apasă pe spate:
-Doar o secundă....murmur somnoroasă
  Dar tot sunt zgâlțâită în continuare:
-Haide, Raven!
  Oftez pentru că știu că nu mai pot să dorm. În schimb apuc cele două mânuțe, le prind și mă rostogolesc astfel încât să îl țin prizonier:
-Deci vrei să ne jucăm? îl întreb eu iar el chicotește când încep să îl gâdil
-Rav-ven! Oprește-te!
  Dar nu mă opresc. Continui să îl gâdil și îl privesc cum râde cu toată gura, unul din dinții de lapte din față lipsindu-i:
-Te rog!
  Spune printre chicoteli așa că mă opresc și îi dau drumul. Cade pe pernă iar trupul mic i se ridică și coboară în timp ce respiră precipitat:
-Deci, de ce m-ai trezit atât de devreme?
  Bailey zâmbește și ochii ciolatii îi strălucesc:
-A venit.
-Cine?
-Moș Crăciun! E plin de cadouri, Rave! Haide!
  Ah, desigur! Doar e dimineața de Crăciun!
   Bailey mă ia de mână și mă zorește să ieșim din cameră. Coborâm scările și traversăm holul până în sufragerie. Nici măcar nu apuc să îmi iau pe mine un halat.
  În sufragerie, bradul nostru natural uriaș, împodobit până la refuz, e plin de cadouri. Bailey se pune pe jos și începe să citească etichetele plin de entuziasm.
  Mama, tata și fratele meu sunt acolo, stau pe canapea și își beau cafeaua. Mama se ridică, e îmbrăcată într-o rochie croșetată roșie, și are părul blond lăsat desfăcut în bucle. Vine spre mine cu un zâmbet mare și mă trage în brațele sale:
-Crăciun fericit, scumpo!
-Crăciun fericit, mamă!
  Urmează randul tatei care mă trage într-o îmbrățișare de urs. Apoi urmează Brad, fratele meu mai mare care mă strânge mult prea tare:
-Nu pot...să respir!
  El râde dar mă mai strânge odată înainte să îmi dea drumul.
  Pe canapea mai este totuși o persoană. Un băiat, cu părul șaten și ochi precum caramelul topit:
-Bună, Raven!
-Bună, Colton!
   Colton. Cel mai bun prieten al fratelui meu. Amândoi sunt în primul lor an la facultatea de medicină. Însă Colton a fost mereu pe aici, de când mă știu. Și ca adolescentă e posibil să fi făcut o pasiune pentru el. Chiar dacă el nu s-a uitat niciodată la mine în felul acela!
-Raven! Ăsta e al tău!
  Bailey se ridică din grămada de jucării și folii de împachetat rupte și vine spre mine cu o cutiuță verde cu o fundă roșie. O iau în mână și o deschid. În interiorul său e un lănțișor de aur cu un medalion în formă de inimă:
-Wow!
  Il ridic în mână și mă uit la el. Pare atât de fragil:
-E superb!
  Mă uit spre mama și tata:
-Mulțumesc!
-De ce le mulțumești lor? întrebă Bailey. E de la Moș Crăciun
  Zâmbesc și îi ciufulesc părul:
-Uneori e bine să le mulțumești oamenilor din jurul tău chiar și atunci când nu îți oferă ceva. Le mulțumești pur și simplu pentru tot ce ți-au oferit până atunci!
  Mă uit spre părinții noștrii. Tata o ține pe mama cu o mână de după talie și amândoi se uită la noi.
  Ne zâmbesc.

Așa cum e scris în stele #Maxfild Brothers Vol IIIUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum