Cine sunt? Depinde de ce vezi tu! Ma poti vedea intr-o multime de moduri,şi totusi,niciunul sa nu reprezinte adevaratul eu. Ma poti vedea trist,fara speranta,fara a socializa cu cineva, fara a te vrea alaturi sau ma poti vedea zambind,plin de viata,mister...ori nimic din toate acestea.Sunt un om al intunericului,caci ma imbrac cu el in fiecare seara si il transform in ceea ce poti vedea la mine.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Uneori, îmi doresc să existe cineva care să vadă dincolo de ceea ce vreau să arăt, să fie cineva care vrea să descopere ceea ce eu vreau să ascund, să își dorească să mă cunoască în întregime, să înțeleagă cât de mult am suferit și să nu plece pentru că întotdeauna voi avea nevoie să fie.. Fiindca cea dintâi condiție a fericirii e liniștea sufletului,iar eu aveam nevoie de asta. Mi-am încurcat fiecare gând, încercând să-i fac corespondenta cu un sentiment pe care îl trăiam. Credeam ca pot face corelații peste tot în interiorul meu, intre ceea ce simt, ce gândesc, intre ceea ce sunt și vreau sa fiu. Dar, e o imposibilitate aparte. Nu pot gândi și simți la fel. E ca o bifurcație a ființei mele, doua drumuri, pe unul apucând inima iar pe celalalt mintea. Ma izbesc de denivelările terenului reliefat când încerc sa merg de pe un drum pe celalalt, dar niciodată nu le-am putut uni, nu le-am putut aduce în armonie. Mereu am gândit ceva și am simțit cu totul altceva. Ma scufund orb în niste cearceafuri pline de cearcane si vanatai de la pumnii viselor ce le-au sugrumat gatul.E negura si un ger de iti ingheata sufletul cand nu ai alt suflet sa te tina lipit de el. Fiecare dintre noi avem un destin aparte,de aceea eu consider ca este greu de definit și că, de fapt, ceea ce este mai important este modul în care ne înțelegem destinul.Unii oamenii consideră că destinul nu poate fi schimbat, pentru că este stabilit de o forță exterioară superioară (cel mai adesea, Divinitatea), și că tot ceea ce ni se întâmplă în viață este stabilit de această forță înainte de a ne trimite pe pământ,numai ca în cazul meu a fost ceva de neînchipuit.
Nici când totul e lăsat la voia întâmplării, nimic nu e întâmplător, iar ceea ce pare doar un simplu accident apare din sursa profundă a destinului.
Astazi 🕜 am scris despre tine sufletel drag..📖
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
-"Nu te grăbi, plec curând.... Am venit doar aşa Pentru o îmbrăţişare Şi sa privesc tacerea Din ochii tăi verzi."🌠
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.