"Călăul"

Capitolul 52

  Îmi duc o șuviță de păr după ureche și zâmbesc amabil către micul amic din fața mea. " Nu mai bine termini de mâncat ca mai apoi să te ducem înapoi acasă? Max probabil e îngrijorat. " justific și ridic paharul de suc din fructe și-l dus la gură de câteva ori.

Max povestește:

  Brusc ușa de la intarare se aude, iar eu alarmat ies din dormitorul lui Kevin. Speram măcar pe acolo să-l găsesc pe Oliver, copilul acela a dispărut de ceva timp și nu-i dau de urme. Asta îmi mai lipsea, un țânc de nici 9 ani să dispară, am atâtea probleme de rezolvat încât îmi mai trebuia una. Trântesc ușa cu forță în urma mea și-mi măresc pașii spre holul apartamentului. Speranța mea este spulberată în momentul în care îl văd pe Kevin în mijlocul încăperii uitându-se la mine.

" Tu erai! " șuier ușor și-mi trec mâna prin păr agitat. Unde poate fi copilul acesta? Am vaga impresie că mama mă va  face dispărut dacă Oliver pățește ceva din cauza neatenției mele. Dar acum 20 de minute era în camera mea , umbla pe laptop-ul lui nenorocit și juca jocul acela țopăitor Flappy Birds. Pasăre nenorocită.

  Kevin se încruntă la vederea mea și-și îndeasă în buzunarul jachetei telefonul. " Ce-ai pățit? " mă întreabă, iar fața lui exprimă compasiune. Probabil dacă nu-l găsesc pe Oliver în minutele următoare, nu voi avea vreun viitor prea strălucit. Parcă văd știrea de pe prima pagină a ziarului. " Fiul lui Ian Browns, marele patron al celui mai exclusivist club *Wild* , intră după gratii.  " Ăsta da titlu de ziar, mulțumesc cerului că nu apar frecvent pe prima pagină a ziarului. Am apărut de vreo 2-3 ori fiind subiectul unor bârfe ieftine dar doar atât, mă ascund bine.

" Nu l-ai văzut pe Oliver când ai venit încoace? " îl întreb și el dă din cap negativ. " Drace, pe unde umblă copilul acesta problemă?! A dispărut și nu-l găsesc. " urlu și mă trag de păr ca un nebun. Asta sigur e ultima mea zi în libertate, trebuie s-o gust din plin.

" Dar, omule, nu era cu tine? Unde naiba l-ai pierdut? Doar n-ai părăsit apartamentul cu el de mână! " el vorbește către mine, iar eu sunt cu mintea în altă parte. Asta îmi mai lipsea, asta, ca acest copil lipitoare să dispară. Am impresia că de data asta chiar înfund pușcăria.

  Mă agit și merg de acolo până acolo " Era aici, acum puțin timp era aici. I-am spus să stea cuminte până mă duc să vorbesc la telefon. Ce naiba, eram pe balcon, am vorbit la telefon și-am fumat o țigară în timpul acesta, omule, doar o țigară și-n acest timp el a dispărut. " îmi flutur mâinile dramatic prin aer și mai am puțin și cedez psihic. " Mama mă va castra! " mormăi iar Kevin râde.

" Oricum nu-ți sunt foarte dragi copiii. " el mă ia peste picior, iar eu îl lovesc în stomac. Se ghemuiește din cauza durerii, dar spectacolul este întrerupt de telefonul care se auzea în fundal, este al lui Kevin. Mă agit ca un animal prins în cușcă și în speranța apariției lui Oliver prin zonă, alerg la fereastra din sufragerie. Nici urmă de fratele meu. Îl voi tranșa când îl voi găsi și-l voi arunca la câinii străzii, nu, nu voi face asta, astfel risc să fiu și eu tranșat sau să înfund pușcăria.

  Mă reîntorc către Kevin și atunci când spune " Alo, Mia? "  mă trezesc din tumultul de gânduri și mă poziționez atent la auzirea conversației. " Da, e aici, chiar în fața mea. " prietenul meu își ridică ochii spre mine, iar eu aproape zâmbesc, ea tocmai a întrebat de mine. " Da, îl caută ca nebunul. " amicul meu joacă teatru, iar eu îmi măresc ochii, probabil e vorba de Oliver. " Ah, e la tine? " întrebarea asta îmi cade ca o găleată de apă rece și eu mă încrunt iritat. " Hai, că vine el și-l ia! " n-am mai apucat să termine conversația că deja eram plecat spre apartamentul Mariei.

  De ce nu m-am gândit? Trebuia la ea să fie, e singura persoană pe care o cunoaște în blocul acesta, în afară de mine, Kevin și Emma care nu e acasă, cică e plecată la spital fiind în tură de dimineață. La Emma sigur nu s-ar fi dus, știa de aseară că nu-i acasă, oricum, important este că e bine, iar eu îl voi trage de urechi. Urc în lift cu gândul de-a face vreo scenă de față cu Maria, dar mă potolește gândul că acum două seri am făcut-o aproape lată. Era cât de pe s-o sărut, dar ea o luase ca o batjocură la adresa ei, urlând către mine că sunt nenorocit și-un nebun.