Blestemul faraonului

Prolog

     În orașul egiptean, Amarna, se naște în anul 1341 Î.Hr. una dintre cele mai importante figuri ale Egiptului Antic, Tutankhamon, băiatul faraon. La frageda vârstă de șapte ani acesta o ia de soție pe frumoasa Ankesenamon, sora lui vitregă, iar la nouă ani urcă pe tronul Egiptului. Căsătoria celor doi a fost una aranjată, băiatul nu se simțea nici măcar atras de sora sa, dar a fost obligat să o ia de soție pentru a putea urca pe tron. Doi ani mai târziu, tânărul faraon se instalează la Memphis, aproape de actualul oraș Cairo.

     Ca în orice palat regal, faraonul și soția sa aveau o mulțime de slujitori. Regina devenea tot mai dură cu trecerea anilor, iar chipul ei era brăzdat de tristețea și suferința cauzată de pierderea celor doi copii ai săi. Unul murise chiar înainte de naștere, iar celălalt a fost răpus de o boală cruntă la doar câteva zile după ce s-a născut. Faraonul, acum în vârstă de 15 ani, își detesta din ce în ce mai mult soția, veselia care se afla în palatul lui cândva fusese înlocuită de o mare de tristețe și țipete. Regina era crudă și neiertătoare cu oricine făcea un pas greșit. 

    Faraonul primește în palat o nouă bucătăreasă, adusă chiar de regină de la fosta lor reședință. Bucătăreasa avea o fiică botezată după Zeița iubirii, Isis. Tânăra fecioară, a cărei frumusețe o făcea chiar și pe cea a reginei să pălească, îi acaparează imediat atenția faraonului. Inocența ei și veselia care i se citea mereu pe chip îl fac pe faraon să se îndrăgostească de ea și ajung să trăiască o furtunoasă poveste de iubire. O poveste de iubire ascunsă de ochii tuturor, mai ales de geloasa soție a faraonului. Dragostea lui Tutankhamon pentru tânăra făptură cu chip de înger creștea pe zi ce trece, iar regina devenea din ce în ce mai aspră.

    Faraonul se simțea vrăjit, căzuse în plasă și deși știa că era greșit se strecură într-o noapte în camera făpturii pe care o iubea atât de mult. Rodul iubirii lor creștea în pântecele bietei fete, a cărei soartă fusese decisă în momentul în care regina a aflat de păcatul înfăptuit de cei doi. Un copil din flori, un copil dinafara căsătoriei nu putea să se nască. Regina nu putea permite ca acel copil să ajungă să vadă lumina zilei. Era furioasă, iar gelozia o orbea, ajunsese atât de rău încât a făcut un pact cu Apophis, zeul șarpe, zeul distrugerii, al răului și al întunericului. Își vânduse sufletul în schimbul puterii de a face rău. 

     Era o noapte cu lună sângerie, Isis se afla pe pat încercând să nască un copil al păcatului, dar regina avea alte planuri. Blestemul aruncat avea să îl țină pe Tutankhamon departe de frumoasa lui iubită pentru totdeauna, avea să-l facă să o caute în toate viețile de apoi și să nu o găsească niciodată, să rămână singur pentru eternitate, iar sufletul lui, cât și al preafrumoasei sale Isis, să nu aibă niciodată odihnă. Erau blestemați, blestemați să nu se mai întâlnească niciodată și să trăiască singuri în toate viețile care ar fi urmat. Era un blestem pecetluit cu sângele reginei, un blestem ce nu va putea fi rupt. Rostind ultimele cuvinte cu o dorință mare de răzbunare, regina își lasă picăturile de sânge din palmă să cadă pe amuleta ce avea simbolul zeului Apophis. 

    Din depărtare se aude un țipăt asurzitor. Isis era înconjurată de diferite femei, slujitoare la palat, iar mâna îi era strânsă de faraon. Se zbătea între viață și moarte pentru a aduce pe lume un copil. Copilul se naște fără suflare, iar Isis pierde prea mult sânge în lupta aprigă pe care o dusese, trupul ei fraged și tânăr nu mai rezista mult. 

  — Îmi pare rău Isis, îmi pare rău pentru tot. Dar îți promit că o să fii mereu cu mine, că o să te port mereu în inimă. În fiecare noapte înainte să mă culc o să fii singurul meu gând și o să mă trezesc cu tine în fiecare dimineață. Oriunde o să ajung pe acest Pământ, o să fii mereu alături de mine. O să mă opresc din a te iubi în momentul în care soarele va răsări de la Vest și va apune la Est. O lacrimă cade din ochiul faraonului, nu știuse pană acum ce însemna să plângi. 

 — Nu plânge, dacă eram meniți să fim împreună, am fi reușit. Nu eu sunt cea potrivită pentru tine. Isis îi spune încet, încercând să își dea și ultima suflare. Fusese mereu o optimistă din fire, dar ceasul de moarte îi schimbase percepția asupra vieții.

  — Despre asta este vorba iubita mea, dacă este menit să fie, ne vom regăsi drumul unul spre celălalt. Nu contează cât de departe vom fi unul de altul, nu contează cât de tare luptăm împotriva destinului nostru, te voi aștepta și te voi căuta mereu. Meriți așteptarea și chiar mai mult de atât. Te voi regăsi Isis, când timpul va fi de partea noastră ne vom întâlni din nou și vom continua povestea noastră de unde am lăsat-o.

  — Poate într-o altă viață! 

    Ultimele ei cuvinte au răsunat în mintea faraonului timp de doi ani, în fiecare zi, iar timpul trăit în absența ei îl făcea să sufere din ce în ce mai tare și să fie din ce în ce mai crud. Marele faraon, Tutankhamon s-a stins din viață la doar 19 ani, în anul 1322 Î.Hr, și a fost înmormântat pe Valea Regilor, iar odată cu el s-a încheiat și cea de-a XVIII-a dinastie a Egiptului Antic. Dar moartea nu este ceva ce poate să țină separate doua suflete pereche, iar sufletul lui nu și-a găsit niciodată liniștea. A hoinărit decenii prin alte trupuri pentru a-și regăsi mare dragostea, pentru a o regăsi pe Isis, dar mereu a fost ceva ce l-a oprit, o forță mai presus de el. Mereu a murit la fel de singur ca ultima dată, iar speranța de a-și regăsi iubirea de mult pierdută a pălit de-a lungul timpului.