Say "YES"

Capitolul 2/ Din nou impreuna

     Pentru aproximativ doua luni am fost despărțit de Esmeralda. Împreuna cu colegii săi plecaseră in Elveția in practica, iar eu chiar am fost foarte fericit pentru ea, însă nu și pentru ca voi rămâne singur in casa unde obsinuiam sa o văd pe ea in fiecare zi.

     A fost atât de greu.
Pentru prima data am simțit dor. Îmi doream sa ma trezesc ca in orice dimineața lângă ea, sa o sărut pe frunte și sa ii pregătesc cafeaua. Sa o servesc precum o prințesa și sa ii ofer orice își dorește. Îmi doream sa fie ea motivul pentru care ziua mea sa-mi meargă bine, sa ma facă sa zâmbesc, sa rad cu gura pana la urechii ca un disperat fără sa mai pot respira, sa ma facă pur și simplu sa simt ca trăiesc. Toate astea le-am simțit doar alături de ea, nu doar ca am simțit ca trăiesc, ci mai mult decât atât, chiar era real.
Mi-a fost dor sa merg in brațele ei in timp ce inima și mintea mea o luaseră razna din nou, mi-a fost al naibii de dor sa o simt medicamentul meu care îmi face bine și ma face să-mi revin la normal. Mi-a fost dor sa ii aud respirația și sa ii privesc ochii care se bucurau pentru ai mei, atunci când erau Fericiți.
Ma sunase in fiecare zi, însă nu era la fel ca și cum as fi purtat o Conversație cu ea in timp ce o priveam. Cred ca acela a fost unul dintre unele hopuri care distrug relații, distanța.
Și am simțit pentru prima data cum îmi este dor de Esmeralda, de simpla ei prezenta care după câte am putut observa acum, îmi făcea prea bine.

    Însă astăzi m-am trezit singur in camera, cât și in casa. In timp ce ma îndreptam spre sufragerie soneria ușii sunase. In momentul in care am deschis-o și in fata mea era Valeria, am simțit mii de fluturași in stomac. Mi se întorsese pur și simplu stomacul pe dos si dacă as fi stat puțin mai aproape de ea, ar fi reușit sa observe cât de tare tremuram.

O privesc nedumerit, așteptând sa spună ce cauta aici și mai ales de unde știe unde locuiesc.

Mi-a zâmbit larg, a tras aer in piept și a spus.

— De ce ai plecat atât de repede? Întreabă pe un ton calm și prieteneste.

Oh, vocea ei ... cât de mult mi-a lipsit.

— Am treburi mai importante de făcut aici. Dar tu? Ce te aduce in Londra? Întreb bâlbâindu-ma.

— Am venit sa vorbesc cu tine.

— Exista telefon.

— Unele lucruri nu se pot discuta prin telefon. Mi-a spus iar eu am observat cum se inrosise in obraji.

I-am deschis usa și i-am făcut semn sa între, s-a asezat pe canapea și am servit-o cu o cafea.

Sa o văd pe Valeria la usa mea exact in Londra cred ca ar fi fost ultimul lucru la care m-as fi putut gândi.

— Arați bine chiar și după naștere. Ii spun așezându-ma lângă ea.

— Îți mulțumesc, deși nu sunt chiar atât de mulțumită. Zise râzând.

— Ce vrei sa vorbim?

— Cred ca sunt multe lucruri pe care nu le-am clarificat și dacă nu te deranjez....... zise și o intrerup.

— Poți începe. Zic zâmbind.

Eram fericit. Zambeam. Ochii îmi sclipeau. Aveam in fata mea iubirea vieții mele care deși mi-a greșit enorm, tot nu mi-o pot scoate din inima. Însă ea nu trebuia sa știe asta.