În͟f͟r͟u͟n͟t͟ân͟d͟ În͟t͟u͟n͟e͟r͟i͟c͟u͟l͟

Capitolul unu

—Maera? Ce naiba? Ești bine? vorbește repede, venind imediat lângă mine

  Mă trezeam mereu urlând, dar pe măsură ce, deși n-am acceptat, am înțeles că nu mi se poate întâmpla nimic rău, reacția mea de copil panicat a dispărut. Citesc pe fața lui că-i este teamă de faptul că aș putea începe iar cu porcăriile mele, trezindu-l în mijlocul nopții, afectându-i energia din timpul zilei.

—Vrei să-mi povestești?

Mă joc cu plapuma, învârtindu-o aiurea pe degete.

  Înțelege, așa că aprobă din cap, puțin supărat. A renunțat să-mi mai toarne discursul cu „suntem frați și poți să vorbești orice cu mine", iar mie a început să-mi fie dor de asta, fiindcă deși nu avea efectul pe care și-l dorea, însemna mult.

  Mă ia în brațe și se bagă lângă mine, obligându-mă să-mi așez capul pe pieptul lui. Respirația sa îmi face părul să fluture și e o senzație plăcută.

—Dacă tot m-ai trezit...pot să vorbesc ceva cu tine? își încearcă norocul

—Sigur. mă bâlbâi

—Mai mult să te rog, de fapt. Să știi că e ok dacă mă refuzi, adică nu-i un capăt de lume, dar crezi că ai putea să dormi la bunica în seara asta? I-am chemat p-ăștia pe la mine și nu vreau să stai trează din cauza noastră. îmi cere cu jumătate de gură

  Motivul adevărat pentru care vrea să nu fiu aici e acela că prietenii lui mă consideră o încuiată la minte, ciudată și antisocială, iar pe el îl face să se simtă prost chestia asta. Nu vreau să mă duc la bunica, fiindcă acolo am mereu visuri despre vecinii ei, niște bătrâni înspăimântători.

—Sigur, răspund fără să mă gândesc

  Chiar dacă îl refuz, tot o să dea petrecerea asta, așa că de ce să joc rolul surorii rele când oricum n-am cum să opresc ceea ce urmează să se întâmple diseară? Vreau să-i spun, vreau să-i spun că prietena lui o să-l înșele în propria casă, dar cuvintele fug de nepriceperea mea în ceea ce privește mânuirea lor și boala mă împiedică să dau glas lucrurilor care-mi doresc cel mai mult să fie auzite. Mi-a luat ceva timp să mă prind că n-o să pot niciodată să scot pe gură cuvinte venite din adâncul sufletului, ci numai propoziții obișnuite, lipsite de semnificație, nimic din ce vreau cu adevărat.

O să ți se frângă inima, frățioare. Am visat asta.

—Ești cea mai bună! exclamă, lipindu-și buzele de obrazul meu

  Îi fac cu mâna când pleacă înapoi la culcare și oricât încerc să-i urmez exemplul, la mine nu funcționează. Mintea îmi zumzăie, cuvintele acelea continuă să mi se repete în urechi, iar și iar, în timp ce mă simt din ce în ce mai speriată și pierdută. E inuman de chinuitor să n-ai cu cine vorbi despre ceva care îți macină sufletul și devine plictisitor să-ți auzi doar propria părere. Nu, nu plictisitor, dar în lipsă de alt cuvânt mai bun, o să-l folosesc pe ăsta.

                                      •••

—A sunat tata? îl întreb și se oprește din butonat telefonul pe sub masă, zâmbetul dispărându-i subit

—Nu, nu chiar. murmură

Mă încrunt.

—Cum adică nu chiar?

—Mi-a dat un mesaj și mi-a zis că e bine, atât.

  După ce a murit mama, tata a luat-o razna. A existat o vreme în care nu ne prefăceam că eu n-am descris la micul dejun crima, cu două zile înainte să se întâmple și aia a fost perioada cea mai sumbră a copilăriei mele. Tatăl meu nu mai era tatăl meu, devenise un torționar. Îmi zicea că sunt odrasla diavolului, că e numai vina mea, că eu am băgat-o pe femeia cu privire caldă în pământ și că o să mă facă el să plătesc.
Mă închidea în debara, mă priva de mâncare și de băutură, mă înjura zilnic și nu adormea până când nu-mi făcea spatele franjuri. Alec era și el destul de mic pe-atunci, avea abia opt ani, așa că nu știa ce să facă. Îmi strecura pufuleți, carne și tot ce mai prindea, atunci când putea.
Seara venea și stătea cu mine, spunându-mi povești de pe partea cealaltă a dulapului.