O zi, în umbra ta FINALIZATĂ

Introducere

După o lupta aprigă ce a avut loc în sufletul lui Călin, dar şi după distrugerea oraşului-în-care-soarele-nu-apune-niciodată, toţi locuitorii acestuia au fost aduşi la El. El, i-a pus din nou să aleagă, iar ei au ales. Unii s-au întors pe pământ, alţii au rămas acolo sus, în acea lume de vis unde doar cine are sufletul curat poate păşi.
Tudor şi tatăl lui, au luat din nou forma omenească şi au revenit, în locul unde se simt cel mai bine, printre oameni. Acolo îşi pot croi cel mai bine intrigile şi pot înverşuna oamenii între ei. Îşi creează propriul iad ţesându-şi încet dar sigur zona lor de confort.

Părinţii lui Călin au ales întoarcerea pe pământ, tatăl lui s-a simţit cel mai vinovat dintre toţi, a fost un ignorant, aşa se considera el, şi mai mult decât atât s-a umplut de vină şi resentimente, căci el a fost cel care a frânt aripile Angelei. Şi-a ales propria pedeapsă şi şi-a propus să fie Om, indiferent de circumstanţe. Ei, sunt acum părinţii Angelei. Odată întorşi, amintirile cu ceea ce s-a întâmplat în cealaltă lume s-au şters, mai visează din când în când, dar nu bagă nici unul de seamă, cu toţii au impresia că sunt doar nişte vise frumoase. Sunt vise cu un oraş în care soarele nu apune, cu Oameni înaripaţi şi mireasma florilor de primăvară îi însoţeşte mereu. Le-a rămas o amintire ce prinde aripi sub formă de vise, o pată impregnată undeva în subconştientul lor.

Călin, aşteaptă la geamul fără sticlă, acolo unde cu mult timp în urmă, îngeraşul Angel plutea pe un norişor, ghiduş şi fără nici o grijă.

Acum el aşteaptă verdictul, Bunicului său. Îl vor lăsa să se reîntoarcă la Angela, sau nu. Dacă da, ce condiţii îi vor pune? Ce va trebui să facă?
Toate acestea îi zburau prin minte, în timp ce privea spre viaţa Angelei, ce nu arată tocmai roz.

Când a văzut-o pe acel pod, gata, să se arunce în hău, a simţit că-şi pierde suflu, dacă o va face, ştia sigur că nu se vor mai întâlni, şi nu pentru că exista iad unde toţi nelegiuiţii colcăie în smoală, ci pentru că ştia că acel suflet va fi chinuit de propriile îndoieli, de propriile temeri şi resentimente. Această stare în care va cădea ca o prizioneră a timpului, o dată cu hăul ce-l va îmbrăţişa o va ţine departe de acel loc minunat în care el se afla şi o aştepta, ceas de ceas oră de oră, minut de minut, secundă de secundă. Ce disperat a fost în acele clipe, dar nu a putut să facă mai mult decât să aprindă amintirile lor în mintea ei, amintiri ce pentru ea erau doar vise frumoase, dar care îi făceau inima să danseze şi demonii din ea să se usuce şi să piară. Atunci a fost momentul în care el a cerut, clemenţă, şi şi-a propus singur întoarcerea pe meleaguri pământeşti.

Atunci a realizat că ei doi nu mai pot funcţiona separat, că trebuie să fie lângă ea. Ştia că sufletele lor formează un întreg, un tot ce se va risipi ca nisipul în vânt formând o plajă aridă. Asta avea să se întâmple cu ei, cu amândoi, dacă nu se vor reîntâlni în curând.

- Căline poţi să pleci! Vocea bunicului îl scoate din visare, dar ai condiţii!

- Care sunt acelea? Călin se întoarse curios spre bunicul lui.
Simţea cum suflu din el se zbate, era nerăbdător să se întoarcă lângă Angela, şi pregătit pentru orice condiţii i s-ar fi impus.

- Of, băiete, trebuie să fii cu foarte mare băgare de seamă, este a doua voastră şansă şi ultima. Ai o zi la dispoziţie, douăzeci şi patru de ore, timp în care trebuie să faci doar fapte bune, şi nu doar pentru ea, dacă te întreabă cine eşti, trebuie să-i spui adevărul. De fapt nici nu vei putea minţi, vocea ta va pieri pe loc dacă va urma să spui vreo minciună. Nici un sunet nu-ţi va părăsi buzele, decât dacă va fi în slujba adevărului, în afară de faptul că nu vei avea aripi, vei fi exact în condiţia ta de înger, vei fi extrem de sincer şi fiecare cuvânt ce nu reprezintă adevăr va fi oprit, şi nu-l vei putea rosti.

- Cam multe... îl întrerupe Călin.
Nu se putea abţine, deşi ura minciuna, i-ar fi plăcut totuşi să evite anumite răspunsuri. Sigur Angela îl va crede un nebun, habar nu avea cum o va scoate la capăt dar îşi asuma orice risc era a doua lor şansă şi era extrem de hotărât să nu o mai piardă.

Cu un zâmbet şăgalnic pe faţă, El continuă:

- La ora doisprezece noaptea, cerul se va deschide pentru tine, dacă ea nu te roagă să rămâi, este ultima dată când poţi să o găseşti, iar dacă este să rămâi, atunci cerul se va închide, îngeri decăzuţi nu mai sunt primiţi, vei trăi asemeni unui om şi dacă vă păstraţi frumuseţea interioară, cândva ne vom revedea pe aceste meleaguri.

- Mulţumesc, bunicule, cred că de data aceasta voi reuşi, data trecută am cam pierdut, au fost ascunse multe lucruri, nu poţi trăi în minciună, chiar dacă este spre binele tău. Nu cred că vom avea prea mult de suferit, adevărul îi sperie pe oameni, dar nu-i omoară, minciuna este mierea cu venin care ne-a otrăvit pe toţi data trecută.

Şi-a încheiat subit conversaţia cu El, a tras adânc aer în piept şi s-a îndepărtat de geamul de nori, pentru  a aştepta deschiderea cerului, astfel încât să ajungă cu picioarele pe pământ la propriu.

Anii pământeni au trecut cu o iuţeală nemărginită, s-au scurs doi ani, de la acea întâmplare, şi abia în toamna acestui an pământean, Călin a primit dreptul, de a-şi revedea sufletul pereche.

Lumea a revenit la normal, cu bune şi rele, Angela a trecut acel episod dureros din viaţa ei, şi cum se spune că timpul le vindecă pe toate, aşa s-a vindecat şi ea, doar că Tudor nu a renunţat la ea, avea o slăbiciune pentru fata cu părul roşu, iar ea se simţea conectată cu el, şi nu înţelegea, de ce îl iartă cu atâta uşurinţă. Dar a făcut-o din nou, după un an de la căderea ei psihică, el a căutat-o. Visele pe care, Angela, le avea aproape în fiecare noapte au făcut-o cumva să creadă, că doar el, Tudor ar fi fost singura persoană ce putea să-i ofere acea stare de bine. Era de altfel convinsă de acest lucru şi credea că probabil timpul mai trebuie să treacă.

Se visa adesea fericită şi implinită, avea visuri mari alături de Tudor.

Tudor şi tatăl lui, au rămas mâncători de suflete, vampiri energetici. Cei doi se simţeau împliniţi doar atunci când vedeau omul distrus. Faptul că Angela îşi revenea de fiecare dată, îl intriga cumplit pe Tudor. Inconştient, acesta era motivul pentru care revenea mereu la ea.

În tot acest timp părinţii ei i-au fost aproape, deşi a ales un alt oraş pentru a-şi continua studiile, la fiecare sfârşit de săptămână se văd, sau vorbesc la telefon. Călin pe de altă parte în aşteptarea lui de a se reîntoarce, a supravegheat-o în tot acest timp.

Nimeni, nici măcar nu bănuiau că Angela are un suflet pereche, un înger păzitor, ce nu ar fi renunţat nicicând la ea.

Şi iată că ziua cea mare a venit! O zi, doar atât are la dispoziţie Călin. La ora doisprezece noaptea cerurile s-au deschis şi în oraşul în care Angela s-a mutat, un înger fără aripi, dar cu sufletul pur hoinăreşte pe străzile pustii. Cerul a început să plângă în urma lui, căci nu ştia dacă îl va mai recâştiga vreodată.