Toreadorul ( Vol 1 )

. 2 .

- Laura cum îl cheamă pe toreador, mă întreabă Miruna butonând laptopul.
- Alejandro Sanchez, îi răspund scurt.
Îmi întorc capul spre geam și aștept să decolăm, mă simțeam atât de bine printre nori, lumea privită de sus mi se părea mai bună.
- Laura....mă strigă uimită Miruna, tu l-ai văzut ? mă întreabă .
- Nu și nici nu-mi pasă, criminalul tot criminal rămâne, îi răspund nervoasă.
Acesta era adevărul, deobicei mă documentam despre persoanele pe care urma să le intervievez, însă acum nu am vrut să știu nimic legat de el.
Pe tot parcursul zborului Miruna nu mi-a mai adresat nici o întrebare, culmea dintr-o dată deveniseră mai liniștită.
Eram cazate la hotelul " El Sol", un complex de 4 stele, modern cu influențe ușor orientale, iar camera pe care trebuia să o împart timp de o săptămână cu sora mea era spațioasă, cu un pat extrem de mare și foarte simplă în comparație cu designul întregului hotel în sine, însă destul de aproape de casa criminalului.
- Laura, tu chiar nu vrei să vezi cum arată "el toreador", mă opresc din a scoate hainele din valiză.
- Of, m-ai zăpăcit, mă așez pe marginea patului cum arată?
Sora mea își deschide fericită laptopul și vine cu el spre mine să arate fotografia .
- Stai, o opresc, nu ți-am spus că vreau să-l văd, descrie-l.
- Hmmm, are 1,65, ochi albaștri, blond, părul lung legat în coadă, destul de slab , începe să mi-l descrie privind poza.
- Cu aceste "calități" mă întreb cum a reușit să doboare taurul de 600kg, comentez.
- Ți-ai pregătit întrebările?
- Nu, de data aceasta nu, mă adaptez pe parcurs.
Două ore mai târziu alături de ea mă aflam în fața clasei marelui toreador Alejandro Sanchez, sora mea a insistat să vină cu mine în locul unui fotograf profesionist.
Casa era destul de mare, luxoasă, extravagantă, mult prea mult pentru gustul meu, însă trebuie să recunosc că este o casă unică, de o eleganță absolută, cu un stil clasic, riguros și în același timp surprinzător de liniștitor.
Suntem întâmpinați de o menajeră îmbrăcată într-o uniformă roza cu șorț alb legat la brâu și cu o beretă pe cap tot albă.
- Buna ziua și bine ați venit, va rog să intrați, ne întâmpină aceasta călduros, vă rog să luați loc, ne conduce într-un salon imens unde predomina marmura de un alb pur, cu ce să vă servesc ?
- Cu un pahar de apă, o privesc pe Miruna în timp ce mă adresez menajerei.
- Miruna te rog să nu faci foarte multe fotografii, două sunt suficiente, îmi exprim dorința .
Aud pași în spatele meu așa că mă ridic de pe canapea urmată de Miruna .
Toreadorul blond era brunet, tuns scurt, înălțimea de 1,65 era de fapt ...1,85 cred, cu o masă musculară destul de mare , iar ochii nu erau albaștrii, erau negri.
Pentru a masca cumva uimirea mă întorc spre Miruna și o privesc urât, însă aceasta nu face decât să mă ignore și să treacă pe lângă mine cu mâna întinsă spre bărbatul din fața mea.
- Bună ziua domnule Sanchez, eu sunt Miruna Vasiliu, fotograf, iar ea, face semn spre mine, Laura Vasiliu, ziarist.
- Încântat de cunoștință, vorbește destul de relaxat și îmi întinde mâna .
Deși aș fi vrut să îl ignor , eticheta nu-mi permitea așa că i-o accept.
- Asemeni, îi răspund scurt și îmi retrag mâna asezandu-ma din nou pe canapea lângă sora mea.
Aștept să mă se așeze și el și îi mulțumesc menajerei pentru paharele de apa pe care nu le servește.
- Putem începe? il întreb fără să-l privesc.
- Sigur când dorești, îmi răspunde destul de relaxat asezandu-se comod pe canapea.