Contestația contestației

118 18 9
                                    

A trecut evaluarea națională,
Nemulțumit din cale-afară,
Marius vrea ca nota să-i mai sară,
Nemulțumit de-a examenului prestație,
Mamița-i depune contestație.

După contestație din şase s-a făcut cinci,
La corectori a făcut în gând caterinci.
S-a gândit ce a greşit,
De mai mare nota n-a ieşit.
Atunci, a zis că matematica l-a copleşit.

S-a dus la Braşov, la profesională
După prestația-i excepțională
Adecă la coafor,
Aşteptând în pridvor
Ungându-se la tâmplă cu camfor,
Neştiind dacă prinde locşor.

Înainte de repartizare,
Marius a mai cerut o reevaluare,
Ciuciu verificare,
Copilu' a plecat că n-a primit ascultare.
S-a ofticat de prima contestare,
Când a văzut că la ceilalți elevi de note le-au tras tare,
Chiar la contestare,
Să nu fie cu mirare,
Că Marius a plâns tare
Că nota nu i s-a făcut mai mare,
Semn că dreptele nu i-au ieşit perpendiculare.

S-a gândit că în raport cu ai săi colegi,
Ăia care erau mai blegi,
L-a văzut mai de la țară,
Nota i-o micşorară,
La nivelul celorlalți să pară.

— No mă, mai faci contestație?
— Sau te gândești că la cub ai greşit la notație?
— Păi mamă, la o aşa educație
Nu avem ce face, decât se ne adaptăm la situație
Şi să nu îți mai treacă prin gând vreo contestație!
Adaugă Marius, gândindu-se dacă la inecuație
A rezolvat cum a învățat la meditație.

Cu daddycație pentru un sistem infectDonde viven las historias. Descúbrelo ahora