Multă lume îmi spunea că am imaginaţia foarte bogată, iar eu nu-mi dădeam seama ce înseamnă asta, pentru că era ceva normal pentru mine. Şi încă mai este, doar că nu mai spun la toată lumea ce-mi trece prin minte.
În timp ce priveam câmpul plin cu flori, mă miram că au mai rămas şi nu le-am cules eu şi Lisa pe toate, când veneam în vacanţe şi stăteam în casa ei ce încă este lângă deal, sau în cea a bunicilor mei, de lângă. Imediat cum ne trezeam, veneam pe acest câmp şi ne jucam. Părinţii noştri abia reuşeau să ne ducă înapoi în casă ca să mâncăm ceva. Iar acum... îmi pare că nu m-am schimbat prea mult de atunci. Însă Lisa, da. Mie nu-mi prea pasă dacă-mi murdăresc pantalonii de iarbă, dar ea mai că începe să urle numai dacă şi-ar murdări papucii. „O viitoare jurnalistă trebuie să fie impecabilă" cică. Pentru „viitoarea jurnalistă" stăm de o oră şi ne plictisim, în timp ce ea face repetiţii pentru viitoarele ei reportaje, în loc să ne plimbăm pe câmp.
Apoi ceva mi-a revenit în minte şi m-a făcut să zâmbesc.
- Tembelii... am reuşit să spun încainte să încep să râd în hohote, să-i stric reportajul Lisei şi să-l fac pe Alin să râdă şi să mişte camera video.
- Aylin! Încerca Lisa să pară supărată, dar observam că şi ei îi venea să râdă.
După ce mi-am potolit cheful de râs, am îngăimat un „scuze" în timp ce îmi ştergeam lacrimile, încercând să o fac pe Lisa să nu se supere prea tare pe mine. Dar ştiam că tot degeaba era.
- Da, scuze... mi-ai stricat din nou reportajul! S-a îmbufnat aceasta.
- De fapt, data trecută chiar tu l-ai stricat.încercam, cu un zâmbet, să o fac să-şi dea seama de adevăr.
- Eu propun să o lăsăm pe altă dată, s-a auzit şi vocea lui Alin, ce a fost ciudat de tăcut în acea zi. Probabil era prea plictisit, ca să mai trăncănească.
- Mai încercăm încă o dată, ultima parte. Te rog! Îşi aranja Lisa părul, în timp ce eu, resemnată, m-am dus în spatele lui Alin ca să privesc imaginea ei de pe micul ecran al camerei de filmat.
- Şi... acţiune! Încercam eu să imit un regizor, făcându-i pe cei doi să se uite ciudat la mine. în fine... faceţi voi ce ştiţi mai bine şi hai să terminăm odată cu plictiseala asta!
După ce Alin a spus „filmează", iar Lisa a început să turuie, eu o priveam, fără să fiu atentă la ce spune. Apoi, imaginea din spatele ei mi-a atras atenţia. Câmpia verge plină cu flori, câte un copac singuratic şi muntele din spate ce mi-l aminteam mult mai mare şi mai înalt. Sau probabil eram eu prea mică şi cu imaginaţia prea bogată.
Dintre toate cuvintele turuite de Lisa, unul singur aş putea spune că l-am auzit. Acesta fiind „foc". Iar când l-a spus, o flacără ce părea mică de unde stăteam eu, a ieşit dintr-o parte a muntelui, dispărând imediat ce a apărut.
Încruntându-mă, am privit în continuare către munte, către acea parte a muntelui, întrebându-mă dacă privirea îmi juca feste. Apoi m-am uitat către Alin, ce mă privea şi el cu o expresie uimită. Chiar dacă mie îmi jucau ochii feste, Alin sigur a văzut ceva.
„Ai văzut?" părea să mă întrebe acesta, din priviri. Dar nu i-am răspuns. Mi-am întors din nou capul către munte şi priveam în acel loc, întrebându-mă ce am văzut.
- Gata! A veni Lisa către noi, zâmbind. Voi ce aţi păţit de aveţi feţele astea?
Fără să fiu atentă la ce spunea, m-am dus lângă Alin şi l-am prins de mână.
- Ai filmat?
- Ăă... da. De parcă atunci şi-ar fi dat seama că filmate muntele când a apărut acel foc, a dat imediat la acea filmare, derulând câteva secunde înainte.
