2 Players

Capitolul 26: Poți repeta puțin ce ai spus?

-Domnișoară, vă rog să vă....

-Nu mă lua tu cu "Domnișoară, vă rog să vă calmați!". Nu am de gând să fac asta cât timp sunt însărcinată cu copilul unui..... unui violator. Nu îl vreau!

L-am văzut pe doctor, apăsând butonul unei stații.

-Urgență în salonul 157! Repet, urgență în salonul 157! a spus el.

Am auzit auzit niște zgomote pe hol care m-au determinat să fac un lucru impusilv, tipic mie: am luat o foarfecă de pe noptieră și mi-am înfipt-o în abdomen. Un țipăt mi- a scăpat printre buze, de durere. Doctorul mi-a îndepărtat mâinile, cu grijă și, în timp ce scotea atent foarfeca i-am șoptit :

- Sper că m-am făcut înțeleasă.

Un zâmbet discret s-a instalat pe buzele  doctorului, însă și-a luat fața neutră în momentul în care trei asistente au dat buzna în salon.

- Sedaţi-o! a ordonat el.

Două dintre asistente m- au prins fiecare de câte o mână, în timp ce cealaltă se pregătea să mă facă să mă duc din nou în lumea viselor.

- Nu! Nu! Dați-mi drumul! Nu! am strigat eu.

Însă a fost prea târziu. Asistenta nr. 3 a introdus vârful seringii în branula atașată la firul care îmi transporta substanțele binefăcătoare din perfuzie în sânge. A eliberat substanța și ochii mi-au căzut grei, corpul mi s-a relaxat, iar întunericul m-a îmbrățișat din nou, ajungând din nou în bezna mult prea cunoscută.

***

Totul este luminos, albul predominând în jurul meu. Chris este lângă mine și îmi zâmbește cald. Arăta ca un înger. Cu părul negru ciufulit, cu zâmbetul lui superb de mii de megawați, cu acei ochi albaștri sinceri și plini de iubire. Ce vis frumos! Chris îmi ia mână într-a lui și îmi șoptește blând:

- Nu te teme, iubito! O să îți iubesc copilașul chiar dacă nu e al meu. E parte din tine, deci o să îl iubesc.

Vederea mi s-a încețoșat datorită lacrimilor care s-au adunat în colțul ochiilor. Momentul a fost atât de drăguț și parcă îmi doream să zic un Awww! tipic mie. Apoi mi-am amintit de El. De copilul nedorit. De copilul lui Dawn. Am vrut să îi șoptesc numele, însă am eșuat. Am fost aruncată din nou în beznă.

***

Din perspectiva autorului

Tatăl Amandei a ieșit șocat din salonul fiicei sale. Nu-i venea să creadă că fata lui era însărcinată și că nu-și dorea copilul. Întotdeauna Amanda era cea care iubea copii. Își aducea aminte cu zâmbetul pe buze când era în clasa a doisprezecea și liceul particular la care era înscrisă au dus-o pe Amanda și colegii ei de clasă la un orfelinat pentru a putea vedea cât de norocoși erau. Amanda a început să plângă și i-a îmbrățișat pe toți, fiindu-i nespus de milă de ei. Și-a sunat tatăl cu vocea tremurând și l-a rugat să facă o donație. Josh a fost impresionat de gestul fetei lui, de unde și șocul când a zis că nu își dorea copilul. Nu și-a imaginat niciodată că așa va reacționa fiica lui când va afla că este însărcinată. Întotdeauna și-a imaginat-o pe Amanda cum își va idolariza copiii, cum îi va răsfăța, nu cum îi va alunga sau, mai rău, să îi omore. În drumul lui spre baia de la etaj, s-a  izbit de cineva, fiind neatent și încruntat, contemplând la ceea ce tocmai s-a întâmplat. Se pare că acea persoana era chiar Chris. Și-a dat ochii peste cap, apoi l-a întrebat indiferent:

- Ce vrei?

-Vroiam să văd ce face Amanda, răspunse tânărul îndrăgostit zâmbind până la urechi, cu gândul la Amanda.