Tu.

11 0 0
                                    

    Cum să mă opresc? Cum să mă mai stăpânesc? Cum să-mi spun stop, atunci când e vorba de tine? Cum să nu mai scriu despre tine, când tot ce gândesc ești tu.

    Atât de îmbătată sunt de tine, încât nu mi te mai pot scoate din minte. Creezi cel mai frumos haos în mine. Numele tău deține fiecare centimetru din mine, iar tu nici nu știi asta. Sunt dependentă, oricât de mult încerc să neg sau să nu acord interes acestui subiect, nu mă pot abține! Îmi dai aripi, îmi dai curaj, mă faci să cresc tot mai mult în interior. Ador tot ce-mi provoci. Toate stolurile de fluturi pe care le creezi în stomacul meu doar atunci când mă gândesc la tine par să îmi evadeze stomacul, acaparând fiecare colțișor din mine, atunci când mă atingi. Îmbrățișările tale îmi fac inima să-și uite rațiunea. Atingerea ta îmi aduce furnicături până la vârful degetelor. Iar sărutul tău îmi trimite unde de electricitate până în cele mai sensibile locuri. 

    Ești singurul care mă face să mă simt așa. Singurul care mă face să tânjesc după tine, după atenția ta. Când te simt lângă mine mă simt ca acasă, iar atunci când pleci, mintea îmi stă doar la tine. Au rămas imprimate pe mine atingerile tale, buzele tale pe fruntea mea, obrajii mei, buzele și gâtul meu... fiorii coboară pe șira spinării doar atunci când mă gândesc la tine. E ciudat cam cât de mult îmi influențezi starea de spirit. E doar începutul și știu ce se spune despre aceste începuturi. „E abia începutul. Mereu e frumos la început." „O să vezi că peste un timp nu va mai fi așa." Dar nu vreau sa cred asta. Nu vreau să fie așa. Cred că putem face totul să rămână așa o perioadă îndelungată, trebuie doar să vrem, iar eu acum simt că ar trebui să fim noi. Să ne bucurăm, să ne trăim iubirea asta inocentă și naivă. 

    Îmi dai acel ceva care mă face să mă simt neutră față de altcineva. Mă faci să nu mai acord atenție altor chestii. Atunci când buzele tale le ating pe ale mele, simt că mă topesc și că sunt trezită la viață, toate în același timp. Explozii de fericire exagerată creezi în interiorul meu exact atunci când te faci simțit exact așa cum știi tu, când îmi întorci mintea prin toate părțile doar cu un sărut.


---După 3 luni---

    Nu am rezistat, dar a fost frumos. Te-am iubit și te voi iubi mereu. Mulțumesc!


You've reached the end of published parts.

⏰ Last updated: Sep 16, 2018 ⏰

Add this story to your Library to get notified about new parts!

Eu si elWhere stories live. Discover now