laurei – iubito, vei fi bine.
O să decazi și o să arzi
in flăcările iubirii în care
ai turnat esența sufletului tău.
Și te vei sparge –
ca un pahar de cristal
pe podeaua de marmură,
în liniștea sălii
unui dineu elegant.
Și o să vrei să îți smulgi
ultima arteră, până când sângele
care aleargă în tine nu este același
pe care el îl făcea să fiarbă
în nopți cu șoapte iubitoare.
Orice ți-aș spune –
nimic nu te va ajuta în zilele
fără soare, când dansează
amintiri pe retină și demonii-și
ascut cuțitele.
Dar, dragoste, într-o dimineață,
te vei trezi și vei simți iar
cum joacă raze de miere pe
pielea ta moale,
iar râsetul oamenilor dragi
va ajunge la urechile tale
nefiltrat prin vălul doliului
în care ți-ai învelit exteriorul
și sufletul acum
prea multe anotimpuri.
Vei renaște, puiule,
cum renasc florile de cireș
în fiecare aprilie.
Iar cerurile îți vor redeveni casă,
când vei găsi drumul înapoi
în Olimp.
Ești o zeiță și poate un simplu
muritor
te-a făcut să cazi.
Dar vine ziua în care îl poți
arde cu degetele goale,
până când urlă a izbăvire.
Pentru moment, ești maldăr
de lacrimi și frânturi,
nu-ți mai amintești cum este să
nu doară,
dar va veni dimineața când
îți vei aminti cum este
ca inima să cânte doar numele
tău.
CITEȘTI
pe-ale tale altare, pun flori
RandomN-am crezut în zei și zeițe până să-mi dau seama că Olimp ne aparține, că-i putem da foc în nopți neon de vară. Lumea-i la ale noastre picioare cât Zeus ne păzește - închinați-vă. [I-am iubit și îi iubesc, iar ca ofrande le aduc acum tot ce am mai...
