Asha II

1

  ―  Ash?  fac mirată când dau nas în nas cu omul care cândva m-a rănit atât de mult.

―  Hei.

      Vocea îi e schimbată, fața îi e schimbată, corpul, hainele, ochii, absolut totul e schimbat.
Zâmbește precum o făcea odinioară dezvelindu-și dinții albi și îmi face scurt cu ochiul.

―  Hei, spun în cele din urmă în timp ce îmi iau lucrurile din mâinile sale.

―  Ce mai faci? mă întreabă în timp ce își vâră adânc mâinile în buzunare.

―  Ăăă, sunt... bine, tu? mă bâlbâi în timp ce îl analizez din cap până în picioare.

―  Da, și eu, își suflă părul - acum mult mai lung - de pe frunte.

―  Aici stai? întreabă și arată către blocul din față.

―  Da! Da, aici stau, spun agitată.

―  Mișto, își trece mâna prin păr.

―  Mă bucur să te văd din nou. A trecut ceva timp...

―  Și eu mă bucur să te revăd, spun și vorbesc serios.

―  Bine păi, dacă nu te superi, o să îmi continui drumul.

      Încuviințez și îl las să treacă pe lângă mine. Își trage gluga pe cap și continuă să se îndepărteze din ce în ce mai mult.

―  Ăă, Ash? scârțâi eu.

―  Da, se întoarce către mine.

―  Vrei să... intri puțin? spun și îmi înclin capul către complex.

―  Dacă e în regulă, sigur, spune și simt deja cum starea anxioasă îmi crește treptat.

      Când intrăm în apartament, mă uit în stânga și în dreapta în căutarea lui Sky, dar din fericire pentru mine, e la lucru.
Mă descalț și îmi pun haina în cuier îndrumându-l și pe Ash să facă la fel.

―  Uau! E nemaipomenit apartamentul ăsta, deși e mic, face mirat.

―  Mulțumesc, stau împreună cu Sky, dacă te întrebai, zic și îmi mușc stânjenită buza.

―  Oh, asta e minunat, cred, surâde.

―  Mhm, fac și mă așez pe canapea făcându-i loc lângă mine.

      Mă minunez pentru a o mia oară la chipul său. Mi se pare atât de diferit și totuși familiar. Trăsăturile i s-au definitizat cu mult mai frumos, mușchii îi sunt mai mari, dar cumva, în ochii săi mă văd pe mine. Amintirile din urmă cu doi ani mă copleșesc și îmi dau un sentiment de neliniște, mai ales când îmi amintesc motivul despărțirii.
Nici măcar nu pot să îmi dau seama de ce l-am invitat înăuntru, dar bănuiesc că uneori vorbesc fără sa gândesc. Ceea ce este și mai ciudat, e faptul că am dat nas în nas fix cu el, după ce Sky mi-a spus că s-a întors. Dar ceea ce este cu adevărat ironic, este că l-am invitat aici după ce Sky a glumit în legătură cu chematul lui la cină iar eu am refuzat crezând că vorbește serios.

―  Și, cu ce te mai ocupi? mă trezește la realitate vocea sa.

―  Oh păi, sunt psiholog pentru copii la o școală, spun, încercând să par diplomată.

Zâmbește parcă compătimitor.

―  Tare! Mă bucur că faci ceea ce ți-ai propus.

―  Mhm, fac și dau din cap afirmativ.

      Mă privește profund în ochi, parcă uluit de ceea ce vede. Nu îl judec căci și eu sunt la fel. Sunt uimită să îl văd din nou după atâta timp. Ochii îi sclipesc și își trece limba ușor peste buze. Inelul din buză i-a dispărut însă în locul său, a mai apărut unul în sprânceană.

―  Aparent, Skylar nu este acasă, spune ironic.

―  Nu. E la lucru, spun și zâmbesc timid.

―  Vrei ceva de băut? îl întreb.

Nici nu mai țin minte ultima dată când am vorbit astfel unul cu celălalt.

―  Nu, mulțumesc, zâmbește.

―  Ești atât de diferită, se apropie de mine.

―  Serios?

―  Aha. Tot frumoasă ești dar, mai matură.

Mă înroșesc și îmi las capul în pământ după care mă uit din nou la el.

―  Mulțumesc, spun în cele din urmă.

Zâmbește.

      Îmi dau părul pe după ureche și îmi mușc interiorul obrazului. Nu știu ce ar mai trebui să spun sau să fac, așa că aleg să tac.

―  Eu am... mă întrerupe Ash... am încercat să te mai contactez, dar nu am reușit să dau de tine până acum. Am vrut să am șansa de a-ți explica știi tu..

      Încuviințez și îl privesc atent. Spune adevărul și cumva, asta mă bucură.

―  Poți să îmi spui acum.

Habar nu am de ce fac asta...

― Serios? mă privește mai uimit ca niciodată și ochii îi fug dintr-o parte în alta.

―  Mhm.

―  Păi, își drege glasul. Ca să încep cu începutul, acel zvon-cum că a fost intenția mea să fac asta- a fost doar un zvon. La naiba! face și râde fals. Îmi amintesc de parcă ar fi fost ieri. Eram la muncă și... Josie m-a sunat și mi-a spus că Alec a pățit ceva..

Mă încordez și tac lăsându-l să îmi ofere explicația pe care o aștept de mai bine de doi ani.

―  ... așa că m-am dus acolo, la petrecere și m-am așezat pe un scaun la mini-bar încercând să îl găsesc cu privirea. Nu l-am găsit, dar am fost întâmpinat de Josie. Mi-a dat un pahar de vin, cred și de atunci nu mi-am mai amintit nimic. Știu doar că eram atât de amețit și confuz, iar când mi-am revenit, am aflat că mă drogase ca să facă... sex cu mine, dar din fericire am scăpat doar cu câteva săruturi.

      Privirea i se schimbă într-una cu mult mai tristă. Pare mai dezamăgit decât mine, dar pot să văd că de această dată nu se eschivează.

―  A mințit ca să profite de mine. Am încercat să o ameninț când am aflat, dar nu a ascultat și îmi pare rău că ție nu ți-am spus, dar știu cât de stresată erai și... mi-a fost frică. Știu cât de idiot am fost, dar mă bucur că măcar am apucat să îți spun toate astea.

      Un zâmbet involuntar mi se implantează pe față. Nu pot să cred că de fapt aceasta e povestea reală, iar eu l-am subestimat în tot acest timp.

―  Dumezeule! îmi pare atât de rău Ash, dacă aș fi știut mai devreme..

―  Nu, e okay. M-am adaptat oarecum situației, dar...

O bătaie scurtă se aude în ușă, însă o ignor până când..

―  Iubito, aici erai.

La media: Ash Brown(Herman Tømeraas)