Eye contact

Începutul.

Niciodată nu m-am gândit la felul în care oamenii ar putea murii. Unii spun că va fi foc, alții spun că gheață. Dar eu? Eu cred din cauza iubirii. Câte sacrificii nu ai face pentru persoana iubită? Câte prostii ai spune pentru ea? Câte...dar şi încă câte...
  
  Ăsta e răspunsul meu: dragostea ucide. Şi ştii ce cred eu că e mai rău decât atunci când vorbeşti cu persoana pe care tu o placi? Contacul vizual. Chestia asta mă sperie ca naiba dar în acelaşi timp mă face să ma simt grozav.
  -Issabella, ce e asta? mă întrerupe mama din gândurile mele. Uf, când gândesc şi eu ceva interesant, apare mama.
  - Ce e aia?
Când îmi zice mama Issabella, inseamnă că e ceva destul de grav.
  - Tu să-mi spui. Ce e cu hârtia asta?
  "Da, ştiu şi eu, e o persoana groaznică. Mă face să ma simt ca naiba. Dar ştii de ce îl iubesc? Prin simplul fapt că este el. Chiar dacă mă calcă pe nervi, mă face să clachez şi să izbucnesc în lacrimi câteodată, îl iubesc"
     Ce proastă eşti, Issa! De ce nu ai aruncat tu bilețelul ăsta? Dar nuu, tu eşti o adolscentă nebună care îşi scrie gândurile pe foi şi le împrăştie peste tot, după care uită să le arunce.
   - Este un paragraf dintr-o carte, mint eu. Mi-a plăcut super mult şi am zis că nu merită să-l pierd.
   - Ce carte?
De ce trebuie să fie mama o mamă aşa de protectoare. Bine, nu e chiar foarte protectoare, îmi oferă libertatea bine meritată şi mă lasă să fac cam ce vreau eu (câteodată). Dar pentru asta o iubesc, pentru asta este mama, pentru asta a fost creată, ca să mă calce pe nervi câteodată şi să mă facă să cred că este cea mai bună.
   - O carte de pe Wattpad. Ştii tu, aplicația aia în care...
   -  Da, da, ştiu. Cea în care citeşti cărți online. Mi-ai mai zis de un miliard de ori de ea.
Se pare că mama e deja obişnuită cu mine. Adică, da, ştiu că citesc multe cărți de pe Wattpad, dar nu povestesc mereu despre ea.
    - Bine atunci. Mai vrei altceva?
    - Da. Imbracă-te repede şi du-te până la TXM şi treci şi pe la Pepco după.
    - Fix acum? E 8 dimineața! Nu pot să mă duc mai târziu?
   - Nu. Acum te imbraci. Hai, repede
   - Cu ce ocazie?
   - Trebuie să-ți mai cumperi nişte haine, Issa. Tu chiar nu te-ai săturat să le porți pe astea mereu?

  Niciodată nu mi-a păsat de aspectul meu fizic. Doar într-un an am decis să încep să ma machiez şi sa-mi mai cumpăr câte ceva, când l-am cunoscut Matthew. Matt era tipul din liceu de care toate fetele sunt îndrăgostite. Era musculos, părul brunet perfect dat cu gel şi ochii căprui de te pierdeai în ei, era de vis. Şi normal că, şi Issei noastre, dintr-o prostie, începuse să-l placă. Dar ştiți de ce zic "dintr-o prostie"? Pentru că, Matt făcuse o glumă proastă, în care spunea că arăt super bine, după care, într-o seară, mă pupase pe obraz. Dar totul era la mişto. Făcea doar glume pe seama mea, ca eu să mă îndrăgostesc de el şi ca după să fiu victima lui în a face caterincă. Ei bine, în ziua în care începuse să facă asta, eu m-am schimbat. Începusem să-mi cumpăr machiaje. Eu care nu mă machiez niciodată. Mă dădeam cu dermatograf în fiecare zi, cu rimel şi blush doar pentru a-l impresiona. Îi cerusem mamei bani să-mi cumpăr haine noi. Şi nu înțelegeți cât înseamnă asta pentru mama. Pentru că ea ştie că înafară de blugi, tricouri, pullover-uri şi teneşi nu mai ieşeam. Încă țin minte foarte bine prima zi în care îmi schimbasem look-ul, ca şi cum ar fi fost ieri. Mă imbrăcasem în hainele noi: fustă, un maieu gri şi un pullover, normal. Le ador. Şi teneşi. Tot mai rămăses puțin la stilul meu vechi. În fine, în ziua aia am fost subiect de caterincă. Am plecat plângând acasă.

  A fost groaznic, nu vă puteți imagina cât de mult am avut de îndura. Eram ținta lui. Şi un an întreg am avut de suportat. Şi eu, ca o proastă, nu îmi dădeam seama că face mişto, eu chiar credeam că mă place. Chiar şi după ziua în care am plecat plângând acasă, tot am continuat să sper.
   - Deci, te duci? Dacă nu îți place Pepco te poți duce la Walmart.
   - Mă duc. Chiar trebuie să îmi iau un pullover şi nişte blugi negri, şi nişte teneşi ar merge. Poate nişte tricouri negre şi încă...
    - Bine, bine, doar ia banii şi pleacă.
Mamei niciodată nu i-a convenit stilul meu. Ea e adepta rochițelor înflorate, când e primăvară şi vară, şi a celor tricotate iarna şi toamna. Mereu. Are doar o pereche de blugi. De care credeți că sunt? Înflorați!! Şi sunt şi albi!!! Chiar nu ştiam la ce să mă aştept. Ea mereu poartă tocuri, mereu se machiază şi se coafează, chiar dacă e frumoasă aşa cum sunt. Şi doamne, are o siluetă de invidiat. A dat naştere la o fată şi arată atât de bine. Sper că voi arăta şi eu la fel când voi fi mamă.
   
Mă îmbrac specific mie şi plec la magazin. Prima oară întru în Walmart. Nimic interesant. Întru în TXM şi găsesc o pereche de blugi negri cu talie înaltă, dar aplicațiile cu steluțe de pe ei mă deranjează, aşa că spun pas. De obicei nu stau mult în magazine să mă hotărăsc ce haine să-mi iau, dar acum chiar au băgat haine mişto in TXM şi am ceva de ales.
 
  Ajung acasă după o oră. O oră?! Ce naiba am făcut aşa mult. Întru în cameră fulger, şi mama după mine, evident.
     - Ce ți-ai luat? Ți-ai găsit ceva frumos? Cu câți bani ai mai rămas? Ți-ai luat ceva de ronțăit?
  Întrebarile mamei mă derutează. Prea multe pune.
     - Da, mamă, uită-te în sacoşă. Nu, nu mi-am luat de ronțăit. Ai terminat? Vreau să ma pun să citesc.
      - Bine, plec. La 8 e cina.
      - Şi de ce-mi zici acum? E de abia 4.
      - Avem musafiri. Aşa că îmbracă-te frumos şi aranjează şi tu prin cameră.
      - Dar ce, ori întră la mine în cameră? Bucătăria e jos.
Ma duc în baie să-mi fac un duş. Intru în cabină auzind paşii nervoşi ai mamei şi pe ea spunând ceva. Picăturile apei fierbinți se scurg pe pielea mea, dădându-mi o stare liniştitoare. Îmi place să stau în duş câte 10-20 de minute făcând nimic. Atunci simt că e momentul meu de linişte şi atunci îmi fac oridine în gânduri.

   Ies din duş după aproximativ 30 de minute. Puțin. Mă pun să-mi usuc părul, după care mă imbrac cu o pereche de pantaloni de trening si un maieu. Ceva simplu. Probabil ar trebui să-mi iau şi ceva pe deasupra, o bluză de trening, având în vedere că avem musafiri. Mama devine ca un robot-bucătar când avem musafiri. Face o grămadă de feluri de mâncare, şi dupa ajungem să le aruncăm.
     
        - Isssssaaaaaaa! Issssaaa!
        - Vin mamă, vin.
  Ajung jos şi stau în capul scărilor.
        - Ce e? o întreb eu.
        - Stai aici. Musafirii noştrii vor veni din 5 în 5 minute.
         - Tot nu mi-ai zis cine sunt aceşti musafiri. Ori vine Obama de te pregăteşti aşa?
          - Nu, dar vine...
     Este întreruptă de soneria uşii. Mă duc să văd cine e, de fapt cine sunt aceşti "renumiți" musafiri. Când ajung în fața scărilor, rămân şocată.
           - Pe bune, mamă? Să nu îndrăzneşti să vii la mine în cameră. Îi spun şi plec fulger în camera mea.