Ba, de mici mi se pare ca suntem invatati si impinsi spre ideea de a avea o familie. Si aici nu ma refer la familia (ne)traditionala, ci pur si simplu o familie. Ca si cum esti incomplet daca nu ai o familie, daca nu ai o relatie in primul rand. In timp ce o gramada de oameni sunt perfect fericiti intr-o relatie, tin sa precizez ca nu este adevarat pentru toata lumea.
De ce se spune ca o relatie scoate ce e mai bun dintr-un om? Ca-ti pasa si de altcineva, devii mai responsabil, inveti ce e compasiunea, inveti sa pui altcineva pe primul loc? Pai de ce naiba sa pun pe altcineva pe primul loc, cand fiecare om ar trebui sa se puna pe el insusi pe primul loc? Nu-l consider un act de narcisism, ci un act de pura normalitate. O relatie ar trebui sa fie o extensie a vietii tale, ceva care sa-ti aduca fericire in plus fata de cea pe care o ai. Mi se pare gresit sa consideri ca o relatie este, la propriu, viata ta.
Nu vreau sa se-nteleaga gresit, nu condamn persoanele care se afla intr-o relatie. Nu vreau sa spun ca nu poate fi benefica pentru ele. Mi se pare cat se poate de normal sa nu vrei sa-ti traiesti viata in completa izolare si singuratate. Si da, stiu ca niciun prieten nu poate sa inlocuiasca un/o iubit(a). Sunt complet constient de toate astea. Insa consider ca a fi singur iti ofera posibilitatea sa contemplezi mai mult asupra ce-ti doresti de la viata, ce poti sa faci ca sa obtii ce-ti doresti, iti da posibilitatea de a lucra pentru tine, sa fii propriul tau sef. Sa nu depinzi de nimeni, sa fii liber.
Ori am o idee gresita despre relatii, ori urasc din inima principiile unei relatii normale. Nici eu nu stiu ce optiune e. Stiu doar ca ma simt scarbit.
