Poveste

Bomba

       A fost odata un baiat. Numele lui era Tom si avea 12 ani. Desi avea destule motive sa fie vesel, acesta era mereu trist si posac.

       Pe langa toate aceste lucruri, mama sa voia sa-l ia de langa locul copilariei lui si sa il duca intr-un loc necunoscut si indepartat.

       Totul a inceput intr-o dimineata ploioasa de marti.

       Era ora 7, iar baiatul trebuia sa se duca la scoala.

       Mama sa era in bucatarie, pregatind micul dejun si ascultand stirile din fiecare dimineata la radio. O linistea sa auda cum orasul lor era ocolit de toate atrocitatile din alte orase invecinate de care auzea.

       Tom cobori pentru a lua masa.

       Singura voce auzita in acea dimineata, a fost cea a prezentatoru-lui de la radio care vorbea acum despre banala ploaie ce ii bantuia de 3 zile deja.

       Mancara in liniste, iar cand ceasul arata ora 7:30, pleca la scoala.

       Doamna Box, se uita fara expresie cum pleaca.

       Drumul spre scoala a fost insotit de un vant rece care-ti ingheta sangele-n vene. Din fericire, Tom nu era in general afectat de vreme, deci nu simti nimic, chiar daca geaca uzata incepuse   sa-si arate varsta. Culoarea incepuse sa se duca putin cate putin, iar albastrul frumos de odinioara era acum unul spalacit si parca la fel de trist ca Tom.

       Ochii lui plictisiti se uitau in jur, cu o mica speranta ca ceva sa se fi schimbat din ziua de ieri.

       Cand ajunse la destinatie, dazamagirea se putu citi pe fata lui. Setea de nou nefiindu-i satisfacuta nici de aceasta data.

       Impinse incet usa principala si patrunse in cladirea monotona.

       Orele parcursera in mod normal. Aceiasi profesori, predau ace-easi materie. Aceeasi plictiseala il bantuia pe Tom.

       Venise si pauza de masa.

       Cu ochii in pamant ca intotdeauna, se indrepta spre bucatareasa care urma sa-i dea acelasi orez plictisit scaldat in sos din fiecare zi.

       Soarta insa, s-a gandit sa-i incurce viata lui Tom, asa ca a trimis cel mai masiv baiat de la ei din scoala sa se ciocneasca de el. Frank a aparut...

       Isi ridica privirile doar cand pumnul era deja fixat, cu traiectoria in-spre fata lui. Tom nu avea nicio vina, insa cu cei mari, nu te pui.

       De atunci totul a fost in ceata. Primul lucru pe care l-a vazut, a fost asistenta, iar mama lui langa ea.

       Dupa ce primi o cerere de scuze fortata de la bataus,pentru a nu fi exmatriculat, se intoarse acasa.

       Avea un ochi vanat iar obrazul il durea ingrozitor. Cu toate ca acesta a fost un eveniment destul de mare, avand in vedere ca Tom nu mai primise bataie in viata lui, drumul spre casa nu a fost diferit de oricare altul cand mama sa venea sa-l ia.

       Vantul nu mai era atat de rece. Era o atmosfera silentioasa, nicio masina pe sosea, niciun om pe trotuar, iar magazinele colorate si pline de viata, pline cu jucarii, erau inchise. Parca totul ii intorcea spatele, nelasandu-l sa se bucure de micile lui placeri nevinovate.

       Cateodata ii placea sa se uite in vitrinele animate ale unor asemenea magazine, sa asculte vorbele oamenilor care treceau pe langa el, sa se uite prin jur si sa vada daca acea randunica din fata blocului de apartamente de langa casa lor urma sa aiba grija de niste puisori nevinovati.

       Acum nu mai putea. Simtea cum privirile mamei lui il sufocau. Grija pentru el a crescut, iar acesta va fi obligat sa se supuna unui rai nedorit de iubire si atentie.

        Au ajuns in fata cunoscutei usi de lemn. Anii trecusera peste ea, insa se mai tinea in picioare. Era inca la datorie.

       Se auzi clinchetul cheilor scoase din buzunarul sacoului foarte elegant la doamnei Box.

       Baga cheia in usa si, cu un mic scartait neplacut, o intoarse si des-chise usa.

       Decorul era la fel, la fel cum il lasase de dimineata. Mica masuta din bucatarie pentru luat ceaiul in zilele frumoase de primavara, ma-sa cea mare din sufragerie, perfecta pentru o masa mare cu invitatii prevazuti sau neasteptati si cu care poti avea o discutie grea de politica sau biserica, avand o mica cearta comica poate, pentru copiii prezenti, sfarsindu-se cu un armistitiu si decizand ca fiecare avea opinia lui. Mica fereastra din tavan lasa o raza curajoasa de soare sa patrunda in living, dandu-i camerei un aspect mai comfortabil si mai deschis.

       Mama sa il puse sa se aseze.

        Fixa canapeaua bine cunoscuta si se aseza obosit. Desi fusese o zi plina de peripetii, nu aventurile de la scoala il bantuiau, ci un senti-ment ca va urma o discutie lunga, cu teme necunoscute de el deocamdata.

       Il fixa cu privirea. Nu se putea citi nicio expresie pe fata desi trecuta prin viata, inca tanara a doamnei Box.

       Dupa o tacere lunga, mama lui Tom, arunca bomba:

       -De cateva saptamani, Tom, ma gandeam ca ar fi mai bine sa ne mutam.

       Aceste vorbe nu au fost rostite cu acelasi ton monoton ca oricand, ci cu un strop de tristete din adancul sufletului ei parca provenit.

       Totul se opri.

       Baiatul se facu dintr-o data atent la conversatie, inainte doar incercand sa citeasca in ochii mamei sale ce ganduri o incercau.

       -Stiu ca este nesteptat, dar aici sunt prea multe amintiri si prea mult ca sa fie uitat atat de usor in acest loc. Am vorbit cu Liz. Am gasit o casa...

       Cumva, reusi sa prinda glas si, cu o sfortare reusi sa scoata un:

         -U-unde e ??

        -La 6 ore de aici. Este un oras foarte mic. Nu sunt sigura ca apare pe harti, deci nu te obosi sa-l cauti.

       Era o dupa-amiaza placuta. Ploaia se oprise, iar acum nu mai ramasese decat soarele, desi palid, destul de cald pentru a merge cu o jacheta lejera, luata intr-o zi de vara mai rece.

       Pentru o primavara, temperatura era perfecta insa.

       Vantul nu mai batea, ca si cum nu ar fi putut face fata binelui si frumosului primaverii.

     Nimeni nu era pe strada insa. Se puteau auzi doar pasarile ciripind in voie, pentru a incanta auzul unui intamplator calator care ar fi trecut pe langa ele.