Radio Interview - Louis Tomlinson (Română)

Capitolul 3 ~ Havi

     – Și câte cântece ar trebui să cântăm? a întrebat Zayn.

     – Vreo cinci cântece. E ceva foarte mic, Joy a răspuns și am văzut cum ei procesau totul. Am început să am emoții. Da, nu eram o fană de-a lor, eram foarte aproape de a îi urî, dar mă gândeam la postul de radio, la emisiune și la cariera lui Joy. Probabil concursul ăsta era un căcat enervant pentru ei, dar pentru noi era foarte, foarte important.

     – Ar însemna totul pentru noi și pentru postul de radio. Nu vrem să vă deranjăm și știm că sunteți ocupați, dar-, am spus atrăgând atenția lui Joy și a băieților. Dar postul are nevoie de asta, avem nevoie de ceva ca asta ca să ne facem remarcați.

     Am văzut cum li s-au schimbat expresiile și pentru prima dată de când am intrat în sala de conferințe, am putut să citesc ceva pe fața lui Louis și asta era determinare. Niall zâmbea și Harry și Zayn se uitau unul la altul și au ridicat din umeri. Singurul care rămânea nesigur era Liam, așa că m-am uitat la el, implorându-l din priviri.

     – Trebuie să ne mai gândim la asta. Vă vom suna cu un răspuns în curând. E okay așa pentru voi? Liam a oferit și am oftat. Ăsta era modul lui drăguț de a ne spune că nu vor accepta. Era o idee bună și frumoasă, dar nu ne-a ieșit.

     Era ireal că nu știam despre toată chestia asta, dar imediat m-am băgat când am realizat ce înseamna pentru post și pentru noi. Ar fi putut fi un concurs cu artistul meu preferat, Lea Michele, sau cu un grup de care nu auzisem, reacția ar fi fost aceeași. Am pus postul de radio și emisiunea pe primul loc. Întotdeauna.

     – E okay. Vom aștepta, Joy a răspuns cu un zâmbet, dar am putut să văd că și ea că băieții nu vor accepta. Probabil nici nu ne vor suna și George va fi nevoit să ne spună că au refuzat. Asta era viața.

     – Ar trebui să plecăm. Cum am spus mai devreme, soția mă așteaptă, George a spus în timp ce s-a ridicat și i-a privit pe băieți.

     Am simțit că cineva mă privea și când mi-am ridicat privirea, am întâlnit ochii lui Louis, ochii aceia care îmi provocau fiori pe șira spinării în câteva secunde. Mi-am simțit inima săltând în cutia toracică și, fără să îmi dau seama, mi-am strâns mâinile în pumni și m-am oprit din respirat. Nu am respirat normal până când cineva i-a atins umărul lui Louis și asta a întrerupt contactul nostru vizual, doar atunci mi-am simțit inima liberă să bată normal din nou.

     Pentru numele lui Dumnezeu, ce tocmai s-a întâmplat?

     Joy m-a luat de mână și m-a făcut să mă ridic ca să îmi iau la revedere de la băieți. Mi-am scuturat capul ca să îmi revin în fire din starea dată dracului în care am intrat când Louis se uita la mine în felul ăla. Băieții ne-au îmbrățișat pe fiecare și le-am mulțumit. Niall era primul care m-a îmbrățișat de la revedere și l-am ținut strâns, recunoscătoare că a părut de acord cu ideea. Apoi au urmat Harry, Zayn, Liam și la sfârșit Louis. Îmi era frică să îl îmbrățișez pentru că încă eram confuză și puțin speriată de ce s-a întâmplat, dar nu puteam să fiu răutăcioasă cu el, așa că am făcut-o, i-am răspuns la îmbrățișare deși am simțit că îmbrățișarea a durat mai mult decât a celorlalți.

     Brațele lui era strânse în jurul meu și m-am simțit atât de mică și feminină lipită de pieptul său și doar pentru câteva secunde m-am lăsat să savurez îmbrățișarea aia, puterea brațelor și căldura corpului său.

     – Mersi, i-am zis când m-am retras. El a dat din cap cu un zâmbet, unul foarte drăguț. Îmi plăceau trăsăturile lui, erau ca de spiriduș și când zâmbea, toată fața îi strălucea.

     – Cu plăcere. Și vom avea nevoie de numerele voastre ca să vă sunăm mai târziu, a zis și pentru un moment am vrut să spun că puteau să nu se mai prefacă că aveau să ne sune, dar ar fi fost răutăcios, așa că nu am făcut-o.

     – Da, sigur, am răspuns când și-a scos telefonul. I-am dat numărul meu, apoi Joy a făcut la fel.

     În curând, ei au plecat și noi am rămas acolo una lângă alta, încă ținându-ne de mâini.

     – Nu ne vor suna, știi? Joy a comentat și am dat din cap. Amândouă știam adevărul, deși a fost... interesant să îi întâlnim pe cei din One Direction. Probabil era un lucru bun că nu vroiau să ia parte la concurs. Dacă ar fi acceptat, ar fi trebuit să petrec cu ei prea mult timp, ascultând strigătele unor fete enervante. Ar fi fost foarte stresant.

     – Nu o vor face, am confirmat cu un zâmbet resemnat. Era o parte din mine, foarte mică, căreia chiar îi părea rău de asta.

***

     – Grăbește-te! Imediat începe Glee! Am strigat către Joy care era în bucătărie și făcea popcorn. Era noul episod din Glee, serialul meu favorit, și nu puteam să pierd o secundă.

     Joy stătea în micul meu apartament în noaptea aia, o petrecere în pijamale cu Glee. Locuiam singură într-un apartament foarte modest și foarte mic, dar îmi plăcea. Era discret, era localizat drăguț în Londra, nu foarte departe de toate, nici prea aproape și cartierul era destul de mișto. Îmi iubeam casa. Avea doar o cameră, o bucătărie, o baie și camera de zi. Toată mobila mea era veche, cumpărată din magazine de antichități și vânzări de vechituri, dar îmi plăcea.

     Joy a venit fugind cu un bol uriaș umplut cu popcorn și mi-am întins mâinile să îl iau repede.

     – Din episodul anterior din Glee..., am auzit și am țipat atât de tare încât Joy a scâncit. Nu mă puteam abține, iubeam al naibii de mult serialul ăsta.

     Eram la mijlocul episodului când telefonul meu a început să sune. Am gemut și l-am lăsat să sune. Eram disponibilă doar după ce se termina Glee.

     Când serialul se termina, strigam într-o pernă și Joy mă consola. Atât de multe emoții, nici nu puteam vorbi! Apoi telefonul meu a început iar să sune și am strigat mai tare pentru că ăsta era singurul lucru care îl mai puteam face în acel moment. De aceea, Joy mi-a luat telefonul și a răspuns.

     – Da, ăsta e numărul ei, dar ea e... ăm, indisponibilă momentan. Cine ești? Joy a întrebat politicos în timp ce eu strigam/plângeam în pernă. Louis? Am înghețat când am auzit asta și m-am ridicat, văzând-o pe Joy concentrată și așteptând un răspuns. Dintr-o dată s-a uitat la mine cu ochii larg deschiși și cu o expresie de nesiguranță pe față.

     – Dă pe difuzor! i-am zis și a făcut ce i-am zis.

     – Louis? am întrebat ținând telefonul aproape de mine și Joy era practic în poala mea.

     – Salut! i-am auzit vocea, accentul lui și nu știam cum l-am recunoscut așa ușor. Ce faci? Ești okay?

     – Da, da... doar că m-am uitat la Glee și m-am simțit puțin, ei bine, copleșită, am explicat simțindu-mă puțin prostuță. L-am auzit chicotind și obrajii mă ardeau.

     – Oh, e okay. Ei bine, eu doar... ăm... am sunat ca să îți spun ca am vorbit cu băieții despre concurs, a zis și am zâmbit. Nu m-am așteptat ca să ne sune oricum. Era drăguț din partea lor să ne sune ca să refuze. Și am fost de acord că ar fi grozav. Ne băgăm.