Destinul Impotriva Noastra (FINALIZAT)

Destinul Impotriva Noastra CAP I

http://blackpearl.ucoz.ro/blog/

        Sophie se încruntă încercând să deschidă ochii. Soarele, care se revărsa în casă în fiecare dimineaţă, o deranja, dar era plăcerea lui, iar el...era dragostea vieţii ei. Se cunoşteau de o viaţă, se jucaseră împreună, învăţaseră împreună, într-un cuvânt copilăriseră şi crescuseră împreună. Îl admirase, îl invidiase şi îl iubise din totdeauna. Von era trecutul, prezentul şi viitorul. Sophie nu se putea gândi la trecut , prezent şi viitor, fără a-l include şi pe el. El era viaţă ei, el era totul.

Cu un sentiment profund de adoraţie, Von o privea încântat asemuind-o cu un înger inocent şi bun, capabil să dăruiască multă iubire, să aline şi să însufleţească viaţa din jurul ei, admirându-i frumuseţea scăldată în razele soarelui. Era îngerul lui.

„Hm..., ştia ea cât e de frumoasă în lumină, sub baia dulce a razelor de soare? Nu, nu ştia, altfel nu s-ar încrunta la atingerea lui, îşi spuse în gând, Von. Buzele lui îi atinseră fruntea, iar degetele îi dezmierdară obrazul, îi vorbea încet, parcă în şoaptă, mângâindu-i părul.

-Bună bimineata, iubito, eşti pregătită?

Pregătită?! Era pregătită de când se ştia. El era alesul, visul pe care orice fată, femeie şi l-ar fi dorit, realitate. Realitatea ei, însă, depăşea cu mult orice vis ar fi avut. Ce-şi putea dori mai mult? Von întruchipa perfecţiunea. Un suflet cald, blând şi generos într-un trup de Adonis. Ochii lui albaştri scânteiau adorabil în razele soarelui, raze care păleau, însă, sub lumina zâmbetului lui. Părul auriu îi atingea fruntea albă şi înalta uşor încruntată, însă, mai întotdeauna.

Sophie deschise ochii şi-şi trecu mâna prin părul lui jucânduse uşor cu degetele printre şuviţele blonde şi se apropie încet sărutându-i delicat ochii.

-Mai pregătită de atât... , nu aş putea fi niciodată, îi răspunse, trăgându-l aproape, alintându-l, îmbraţisându-l, iubindu-l din tot sufletul.

Plecaseră în viaţă din acelaşi loc împreună, şi-au ales, însă , fiecare pasiunea proprie, dar acest lucru nu a eclipsat nici o clipă prietenia lor, mai întâi, apoi iubirea care apăru natural, firesc, aşteptat. Sophie alese-se drumul creaţiei, iar el drumul practicii raţionale, devenise avocat, unul de succes, cu o bună şi solidă reputaţie. Devenise bogat şi celebru, dar în special era cunoscut pentru faptele sale de caritate. Cazurile lui în instanţă erau de cele mai multe ori "pro bono". Era felul lui de a mulţumi sorţii pentru viaţa minunată pe care o primise. Avea o carieră fulminantă, dar mai ales , avea alături de el cea mai bună prietenă, cea mai adorabilă femeie, cea mai sclipitoare apariţie, femeia care îi fusese aproape în toate clipele vieţii lui, la bine şi la rău, la tristeţe şi la bucurie. D-zeu îi dăruise prin Sophie frumuseţe, încântare, alinare, bucurie, fericire, dar şi temeri în acelaşi timp. Frica, teama aproape iraţională de a nu o pierde îl ţinea treaz, uneori, toată noaptea. Aşa cum Von reprezenta totul pentru Sophie, Sophie era respiraţia lui, forţa cu care mergea înainte, era motorul vieţii lui, fericirea şi liniştea sufletului. Ea era însăşi raţiune lui pentru a trăi. Fără ea lumea lui s-ar fi năruit. Îi era frică! Era, de fapt, singură lui frică, să nu o piardă pe Sophie.