2 Players

Capitolul 21: Întâlnire neașteptată

*Peste ceva timp*

Mă simt din nou singură, casa fiind din nou populată doar de mine. Tata a plecat, fiind foarte mândru de schimbarea mea. Nu știu sigură dacă eram pregătită de plecarea lui, însă nu am vrut să îi dau nimic de bănuit. Nu știu de ce, însă vreau să îi dovedesc cu orice preț că sunt din nou puternică.

Intru în baie cu scopul de a face un duș pentru a înlătura atât murdăria exterioară cât și cea interioară. Mă opresc în tocul ușii când îi văd periuța de dinți și aparatul de ras. Amintirile mă năpădesc din nou, darămânând ușa pe care am crezut că am închis-o. Lacrimile curg din nou, făcându-mă să mă simt slabă. Din nou. NU! NU! ȘI IARĂȘI NU! Nu vei mai stoarce nicio lacrimă pentru el! urla subconștientul la mine. Încerc să îl ascult, pentru a nu știu câtă oară. Însă inima mea a preluat controlul corpului meu, înlăturându-ne pe mine și pe subconștient. Mă lipesc de ușa pe care am închis-o și mă scurg spre podea. Cad în fund și îmi iau fața în palme, respirând greu datorită lacrimilor. Mă ridic în genunchi, vreau să iau o lamă din suportul lăsat de Chris. Răstorn pachetul, lamele răspândindu-se prin toată baia. O iau pe cea mai apropiată și îmi crestez încheietura ușor. Îmi muşc buza de jos cu putere când simt durerea din braț. Mă uit fascinată la dâra roșiatică de sânge, simțind cum durerea fizică îmi atenuează ruptura sufletului. Repet procedura de multe ori, umplându-mi brațul stâng cu tăieturi din ce în ce mai adânci. Cu fiecare tăietură simt cum durerea dispare, înlocuită doar de o mică înțepătură. Sângele curge lent, înroșind gresia rece. După câteva minute simt cum durerea revine, însă nu o las să se instaureze, apăsând cu putere lama pe încheietura mâinii drepte. Vederea sângelui mă încântă, fiecare picătură de sânge pierdută reprezentând de fapt o amintere cu mine și Chris pe care am șters-o. Lama intră din ce în ce mai adânc și deja simt cum plutesc de plăcere, reușind să mă deconectez de durerea care mă mânca de vie. Era exact ce aveam nevoie: să văd cum vederea mi se încețoșeaza, cum lumea se întunecă până nu mai văd nimic și să simt cum îmi pierd conștiința, sufletul meu fiind la porțile raiului, un loc unde sper să îmi întâlnesc marea iubire cât mai curând....

Josh Bennet P.O.V.

Știam că ceva nu e în regula cu Amanda, Însă am plecat, știind că avea nevoie de un moment cu ea însăși. Am plecat în oraș cu scopul de a cumpăra mâncare și niște somnifere. Nu cred că va reuși să adoarmă prea curând, cu toate că susține că este puternică. Opresc motorul și intru în casă cu un sentiment ciudat. O caut pe Amanda prin toată casă, însă nu o văd pe nicăieri. Văd întrerupătorul de la baie aprins și ciocăn în ușă. Nu aud niciun răspuns și îmi lipesc urechea de ușă. Nu se aude niciun zgomot. Încerc să deschid ușa, însă ceva îmi blochează calea. Trag cu putere de ușă până când o scot din ţâţâni, rezumând-o de perete. O văd pe Amanda în mijlocul încăperii, cu ochii închiși. Îi verific pulsul, care era foarte slab. Mă uit la brațele ei și mă cutremur. Fiecare braț era brăzdat de cel puțin 20 de tăieturi, una mai adâncă ca alta. Îi ridic unul dintre brațe și îmi duc mână la gură șocat când văd balta de sânge de sub ea. A pierdut mult sânge, care probabil a adus-o în starea de inconștiență în care este acum. Îmi scot telefonul din buzunarul de la spate și cu degete tremurânde apelez la Serviciul de Urgențe. Greșesc numărul de câteva ori, însă până la urmă reușesc să scriu 911.

O voce veselă mă întâmpină:

- Bună ziua! Aici Serviciul de Urgențe. Care este urgența dumneavoastră?

- Fiica mea zace inconștientă în baie după ce a pierdut mult sânge.

-Îmi puteți spune numele dumneavoastră și al fiicei dumneavoastră?