Destinul Vrajitoarei

CAPITOLUL 1

   Ploaia izbea violent ferestrele vechi ale cladirii victoriene. Vantul vuia, iar in casa luminile se stinsesera.
   -S-a luat curentul, soptii batranul cu glas bland venind cu o lumanare.
    Isi vazu nepoata stand pe fotoliul verde asteptandu-l. Amandoi tresarira la auzul unei batai la usa.
    -Ramai aici! spusese el punandu-i o alta lumanare pe masuta de stejar.
     Fata se indrepta cu pasi repezi catre biblioteca. Ochii ei cautau ageri o crapatura, casa nu mai este aceea de odinioara aproape ca sta sa se prabuseasca peste ei, dar nu au banii suficienti pentru a o repara....singura lor avere era biblioteca. Cartile ce se aflau acolo erau nepretuite, dar nu le puteau vinde. Ea iubea cititul, numara cartile terminate asemenea stelelor de pe cer.
   Trecusera 15 ani de  cand mama o parasise, lasand-o in grija bunicului, cat despre tata, nu il cunostea si poate undeva in sufletul ei nici nu dorea sa il cunoasca. Ce ar fi putut spune...De ce m-ai parasit?Unde ai fost? Erau intrebari prea grele pentru sufletul ei.
    Iesise din biblioteca si mergand pe hol auzise niste voci, venind din salon.
     -A venit timpul, nu poti opri asta, spusese strainul.
     -Mai da-mi putin timp, inca nu e pregatita.
      -Se apropie de 16 ani, daca nu va cotrola toate astea, va sfarsi ca si sora ei.
      -Sora mea? sopti fata....E imposibil.... ochii ei erau mariti de spaima.
     -Mai las-o putin, va descoperi singura, o voi ajuta sa descopere....spuse batranul.
     -Prea bine, ai timp 3 luni, nu mai mult, conchise strainul.
     Fata se ascunse in umbra, in timp ce cei doi se indreptau spre iesire. Dupa ce inchise usa, batranul se intoare catre ea.
    -Stiu ca esti acolo! Poti  iesi acum.
    Cu pasi marunti, dar repezi fata fugise in biblioteca. Se ascunse dupa  un  raft inalt, cand o carte cazuse la picioarele ei.
   Nu era o simpla carte...era veche, dar titlul parea oarecum nou, stralucind in intuneric.
    Fata isi trecuse mana peste el, iar parca, acum, se aprindea mai tare. O deschise. Intreaga camera se umpluse de lumini, dar ceea ce scria la inceput o facuse sa se cutremure.

 "Cel ce ai deschis aceasta carte
   Teme-te, caci raul e aproape,
    Dragonul rosu se desteapta,                                 
      Si calea mortii te astepta!"

    -Dragonul rosu? Calea mortii? Ce vor sa insemne toate astea?
   Batranul aparuse din intuneric privindu-si nepoata cu îngăduința.
   -Inseamna ca trebuie sa iti incepi antrenamentul, dar mai intai, lasa-ma sa iti spun o poveste. Vei intelege, draga mea, candva am fost si eu ca tine, candva am deschis si eu aceasta carte pentru prima data. Haide, sa ne asezam!
      Cei doi ocupasera fotoliile moi de culoare verde, fiecare avand in mana o cana de ciocolata calda. Focul ardea in camin luminand rafturile prafuite ale bibliotecii.
      -Acum 50 de ani...incepu el. Am fost ca si tine, cand, jucandu-ma cu bunica de-a v-ati  ascunselea, cartea imi cazuse la picioare. Bunica imi spusese povestea vietii ei, asa cum ti-o spun si eu. Familia noastra este una dintre cele mai vechi familii de vrajitori, lumea nu e ceea ce pare, draga mea, in spatele tuturor  celor pe care ii vezi se  ascunde un dar. Unii sunt vrajitori ca si noi, altii vampiri, sirene, troli si tot felul de astfel de fiinte, dar izvorul puterii lor este furat la nastere, pentru a nu le distruge viata. Au ramas putini cei care inca au darurile active, dar din pacate, sunteti cei mai puternici.
     -Eu, bunicule, cum sa fiu vrajitoare?!Astea sunt povesti pentru copii. Vrajitoarele nu exista!
       -Oamenii! Voi sunteti facuti sa credeti doar ceea ce va loveste in cap.
        -Si ce e cu asa-zisa mea sora?!
       Batranul lasa sa ii scape un oftat.
      - Moartea surorii tale a fost doar vina mea....nu am pregatit-o suficient pentru luptele de pe taramul de dincolo. Am fost superficial, egoist, iar din cauza asta a murit, spusese batranul cu lacrimi in ochi.
       -Cum a murit?
       -Torturata de vampiri....spusese el plangand in tacere.
              -Avea un nume? Trebuie sa fi avut! spuse fata plangand.
    -Anastasia, cuvantul iesi mai mult ca o șoaptă.
       Fata iesise furioasa din biblioteca, in baia mica, ce se afla in aproapiere, intra trantind usa. Isi privea chipul in oglinda nevenindu-i sa creada ce vede. Ochii ei ce odata erau de cularea smaradului, pareau negrii acum, pielea ei mereu alba avea tente rosiatice, iar parul pe care il avea mereu tuns la nivelul umerilor ii acoperea intreg spatele.
    Se auzi o bataie usoara in usa bai.
  -Larisa, draga mea, te rog deschide. Imi pare rau, imi pare atat de rau, trebuia sa iti spun mai devreme....
    Fata deschise usa incet si isi privise bunicul.
     -Imi pare rau pentru reactia mea...nu te invinovatii, timpul te-a pedepsit deja prea mult...
      Si-a imbratisat bunicul cu caldura, iar aceata suspinase. Simtea ca ii sare inima din piept si nu dorea sa isi mai piarda o nepoata. Timpul se scurge si nu mai e mult pana la solstitiul de iarna, cand ea va trebui sa treaca pe taramul celalalt pentru a-si indeplini destinul.
    -Nu mai este timp, draga mea, daca vrei sa traiesti trebuie sa iti incepem pregatirea. Te voi invata sa lupti cu sabia, sa tragi cu arcul, dar depinde de tine cat de repede iti vei descoperii puterile. Stiu ca mai sunt multe zile pana la aniversarea ta,  dar vreau sa iti daruiesc ceva. Vino cu mine!
      Cei doi traversasera holul si se oprisera in fata unui  perete vechi de pe care se cojea tencuiala. Batranul inchise ochii, iar cu un gest al mainii, facu sa apara o usa din lemn masiv. Usa se deschise si cei doi patrunsera intr-o camera plina de carti, harti, pergamente si cufere. In capatul camerei pe o masa mica si prafuita pe care se afla o mica cutie de bijuterii. Batranul o atinse cu delicatete si scoase din ea un latisor de argint, pe care de aflau 5 sfere micute de diferite culori. Prima era din rubin, a doua safir fiind  urmate   de smarald, diamant si onix.
      -Ia acest latisor, draga mea. Te va proteja in timpul calatoriei tale!
      -Cand voi stii ca am ajuns la capatul ei?
      - Nu poti....Nu vei stii decat atunci cand vei fi ajuns acolo. Daca vei ajunge....
      Ultimele cuvinte pe care le rostii batranul nu fusesera auzite de tanara, caci aceasta se intoarse sa cerceteze incaperea.
     -Ce e locul asta?
     -Aici se afla secretele familiei noastre si a taramului de dincolo. Tot ce este aici, trebuie ferit de ochii curiosilor. Puterea pe care o au lucrurile din aceasta camera este inimaginabila.
      -Vrei sa spui...? ingaima ea.
      -Da Lari, lantisorul pe care il porti este vrajit. Te va apara, dar nici macar eu nu sunt in masura sa iti spun cat de puternic este.
       -Nici nu inteleg ce trebuie sa fac...Ce rol am eu in toata povestea asta?
       -Vei afla atunci cand va venii timpul. In aceasta calatorie iti vei afla menirea. Vezi tu, candva taramul de dinolo era un loc pasnic in care toata lumea traia in armonie. Intr-o zi, fiul unui puternic vampir  s-a indragostit de o tanara vrajitoare. Noemi era o fata foarte frumoasa, dar pe cat de frumoasa era pe atat de rea. Cei doi s-au casatorit, iar nu dupa multa vreme intunericul s-a abatut asupra taramului. Pietrele sacre au fost furate, iar acum sunt imprastiate pe intreg taramul.
      -Eu trebuie sa le gasesc, spusese ea parca hipnotizata.
       -Asa este! Noi suntem paznicii pacii, acum mii de ani familia noastra a fost aleasa. Legenda spune, ca in clanul nostru se va naste cea mai puternica vrajitoare, care va lupta cu raul. Tine minte, draga mea, sa nu te increzi in nimeni! Nimic nu e ceea ce pare a fi!
    -Eu sunt acea vrajutoare din legenda?
    -Multi cred acest lucru, de aceea te vaneaza.
    -Stai! Ma vaneaza?!
    -Au trecut 500 de ani de cand raul domneste. Doar nu crezi ca o sa renunte la putere asa de usor?!
    -Nu pot sa iti spun totul acum. Mai avem putin timp, trebuie sa incepem antrenamentul. Acum e tarziu, ai face vine sa mergi la culcare, maine ai o zi grea la scoala.

          Regina isi privi mesagerul cu dispret. Ochii ei albastrii, erau de gheata, pielea alba era brazdata doar de cateva riduri fine.              
    Trecusera 500 de ani de cand conducea acel taram, nu putea sa lase pustoaica aceea afurisita sa ii ia puterea. Era imposibil ca oracolul sa se insele, dar nu putea sa scape de gandul ca poate nu era aceasta fata cea din legende. Intr-un impuls de furie, aruncase cupa de venin in mesager care fugise mancad pamantul. Cupa se sparse in mii de bucățele, iar veninul se imprastie pe podeaua din piatra.
     -Larisa....Larisa....Voi avea grija de tine, asa cum am avut grija de sora ta. Asteapta doar!

                                 ***

  Se facuse dimineata, iar bunicul aparuse la usa veche a camerei copilei.
  -Esti pregatita de primul andrenament?
  -Bunicule, ce vor spune profesorii?
  -Nimic, pentru ca din dimineata aceasta nimeni nu isi va mai amintii de tine vreodata. Acum, haide, sa incepem!
   Cei doi se indreptasera spre capatul coridorului, acolo unde batranul facu camera secreta sa apara. Fata patrunse inainte urmata de bunic. Cartea ce cazuse la picioarele ei era deschisa pe masuta prafuita.
       -In aceasta carte este tot ceea ce trebuie sa stii. Citeste temeinic din ea in fiecare  zi, rosteste fiecare vraja cu voce tare.
         - Bunicule, sunt in latina...
         - Incepe, caci toate limbile le stii, toate dialectele, toate hartile, toti muntii si toate campiile iti sunt cunoscute! Inchide ochii si vei stii...
    Batranul iesi din incapere, lasandu-si nepoata la lumina lumanarii. Rostea fiecare cuvant ca pe o rugaciune, citea fiecare pagina cuprinsa de pasiune. Dupa cateva ore, batranul aparu din intunericul camerei. Vocea ei profunda si maiestoasa  ii cuprindea parca întreaga viata in ea. Zambii cu amar. Avea si ea sa il paraseasca, dar avea si ea sa piara? Gandul acesta il cuprinse, disparand fara a fi observat, intrase in biblioteca de unde luase o carte veche. O deschise citise primele randuri cu insufletire...
     Timpul trecea, fata adormise cu capul pe cartea de vraji, secatuita de puteri. Batranul o intinse pe pat si ii saruta fruntea. Ce mica era cand o tinuse pentru prima data in brate, iar acum ea trebuia sa plece...Usa se inchise cu geamat, iar fata deschise ochii.
      -Bunicule.... soptii ea.
      -Am vazut, am vazut cu ochii mintii...Trebuie sa plec, curand... spusese aceasta cu o voce stinsă.
      -Intinde mana si inchide ochii.
    Cand fata deschise ochii vazuse obiectul stralucitor.
      -Asta e noul tau prieten! Bagheta aceasta, se va intoarce mereu in mana ta daca o vei pierde, te va ajuta sa zbori si iti va fi cea mai buna sabie.
       -Multumesc, bunicule! De unde o ai?
       -Tu ai facut-o cand citeai primele vraji. Ai invocat-o. Era rece stralucea in  culori sangerii in timp ce baza era de culoarea safirului.
       Deodata pamantul incepuse sa se cutremure, iar fata isi  privea  bunicul inspaimantata.
       -A inceput! spusese acesta.
       -Ce a inceput?
       -Regina Noemi, te vaneaza! Trebuie sa pleci, acum! Ia  cartea  si inchide ochii, te trimit pe taramul celalalt!
      Cu o miscare a mainii batranul deschie un portal.
      -Du-te! Nu te uita in urma. O  sa ma descurc,  tu trebuie sa gasesti pietrele!
       -Nu pot sa te las....Nici nu stiu ce o sa fac! Asta e un blestem!
       -Vei stii! spusese bunicul si disparu.
       Ultimul lucru pe care il vazu fata erau raze de culori verzi, simtind miros de menta, apoi totul se intuneca...
         
  Acesta a fost primul capitol sper ca  va placut! ;)