402√

4. Belele la pachet

― Daa! Jordan va avea mult de furcă cu îngânfatul ăla notoriu.

Râse, începând să se joace nervos cu o șuvița de păr.

― Așa că va fi așa de distractiv să le urmăresc...Hai că trebuie să închid, Gloria. Curând trebuie să vină autobuzul. Pa!

Melanie apăsa o tastă pe telefonul său, ultimul răgnet cu aer supărat, ca mai apoi să-l bage în buzunarul blugilor. În zare se putea observa silueta butucănoasă a autobuzului. Dădu să se ridice de pe bancă, dar degetele reci și butucănoase ale tipului de lângă ea îi apucară încheietură mâinii (pe care strălucea un ceas Charles Delon Mirayam, cadou de la tatăl ei). Melanie fu surprinsă, dar nu scoase nici măcar un icnet de surprindere. I se părea prea interesant. Îl observase de ceva vreme, dar nu se deranjase să-l întrebe ce voia de la ea.

Acum va afla.

Autobuzul hotorogi până la stație. Ușile se deschiseră. Coborâră grăbiți o bătrânică deloc simpatică, o fată cu căștile pe urechi (din care se auzeau vag ritmurile dansante ale lui Katty Pery), o mamă cu trei copii mici după ea și un domn la patru ace, pe care îl urmărea mirosul prea puternic de parfum masculin, ieftin. Apoi vehiculul își închise ușile și își continuă drumul, lăsând în urmă o fată de șaptesprezece ani, cu ciuful în ochi.

― Zi-mi un motiv serios pentru care să nu țip în momentul de față, îl provocă tânără Bellanchofpe un ton calm. Să știi că pentru agresiune primești ceva ani la pușcărie.

Chewy îi aruncă o privire rece, caracteristică lui. Realiză rapid că nu reușea să o intimideze. Zâmbi în colțul gurii. Începea să îi placă din ce în ce mai mult fata aia. Era abordată într-un mod neortodox de un băiat necunoscut, cu un aspect neglijent, golănesc.

Își promise că în acea zi avea să obțină un sărut și o întâlnire de la ea. Nu avea de gând să se dea în lături de la nimic pentru a-și îndeplini scopul.

― Îmi place stilul tău, îi mărurisi Chewy, uitându-se direct în ochii tinerei. Vreau să știu cine ești.

― Da-mi drumul încheieturii, i-o trânti Melanie. Nu știu cine ești și nici nu mă interesează ce vrei de la mine.

Chewy se miră pe dată. De obicei lumea se panica atunci când intra în contact cu ei, cu toate acestea fata rămăsese calmă, poate chiar plictisită de gesturile sale ușor violente, formate în luptele de stradă.

Lupte care îi oferiseră și câteva dosare la poliție, o internare la spital, zeci de zgârieturi și vânătăi și câteva săptămâni la o școală de reeducare pentru minori.

Se conformă și își desprinse cu greu degetele aspre de pe încheietura atât de subțirica a victimei sale. Nu uită însă să ia un suvenir temporar de la ea: ceasul subțire de aur pe care îl purta la încheietură, pe care îl vârî în buzunarul pantalonilor.

― Hei, dă-mi-l înapoi, sări Melanie imediat.

Se ridică de pe locul ei de parcă ar fi fost pe arcuri, cu palmele adunate în doi pumni așa zis periculoși.

― Este al mea, dă-mi ceasul înapoi chiar în clipa asta! Nu o să devin una din victimele tale idioate, omule, așa că renunță!

― Nu ți-l dau, îi răspunde scurt golanul, rămânând cu aceași față imobilă. Ce am furat, al meu rămâne. Dar, continuă, uitându-se lung la cea din față lui, poate putem rezolvă situația în vreun fel.

― La ce te gândești? întreabă Mel, aruncându-i o privire grea, umplută până la refuz de dispreț.

Trebuia neapărat să recupereze acel ceas. Prea multe amintiri se legau de acel ceas. Îl avea de la tatăl său, cam de un an, chiar înainte ca părintele preferat să aibă un accident oribil de mașină. Așa că nu avea de gând să îl lase furat și vândut pe piața neagră de unul că el.