"Călăul"

Capitolul 31

" Da, Maria sau Mia, e așa drăguță mama. E frumoasă și grijulie. A fost și ea cu noi. Am dansat cu ea, mi-a arătat poze cu mama ei și motanul ei pe care îl are acasă. E așa super! " a spus iar eu îmi dau ochii peste cap. Ia stai, Maria are un motan? În fine, îmi scutur capul ca mai apoi să neg tot ce scoate fratele meu mai mic pe gură în legătură cu mine și Maria. Măcar de-ar fi adevărat.

" Hellooo, amice! Ți-am spus nu este prietena mea. Ok? " spun indignat și-mi dau ochii peste cap încercând să evit privirea mamei.

" Ba da, este. Doar minți. Așa ai spus și ieri când te-am întrebat, ai negat dar atunci ea ce căuta la tine în dimineața în care am venit? " mă întreabă și puștiulică acesta mă blochează. Mama rânjește scurt ca mai apoi să dea de nenumărate rânduri din sprâncene. Acum cum naiba mă scot? Drăcie, cine naiba a inventat iubirea. Rânjesc scurt la rândul meu ca mai apoi  să mă gândesc la o metodă de-a mă scoate din asta.

" Venise doar înaintea ta, bine? " spun și-mi vine să-mi trag singur o palmă. Ce scuză bună. De ce a venit? De mere, pere?  Își petrecuse seara acolo dar doar pentru că noaptea aceea nu a fost cea mai frumoasă din viața ei.

"Ok, ok. Voi acum de ce vă contraziceți? Nu-mi povestiți și mie cine este Maria? Chiar m-ați făcut curioasă. Am auzit prea multe despre ea și trebuie s-o cunosc." Mama afirmă și chestia asta mă sperie. Asta nu se va întâmpla nici peste cadavrul meu. Asta-i sigur. Am să-i jupoi un rând de piele frățiorului meu scump, drag și iubit pentru tot ce-a scos pe gură.

" Asta nu se va întâmpla. " afirm indignat iar Oliver bufnește ofticat. Mama ne privește serioasă pe amândoi ca mai apoi să se îndrepte spre canapea. O privesc cum se așează galant ca mai apoi să vorbească.

" Poate altădată, acum ce spuneți să luăm prânzul împreună? " ne întreabă iar eu mă încrunt. N-am mai făcut asta de ani buni. Oliver pare foarte încântat iar mama pare destul de relaxata, ceea ce înseamnă că astăzi nu-l voi vedea pe Josh pe aici. Aprobăm ca mai apoi să luăm drumul spre mașina mea.

  Știți chestia aia? Momentele de fericire nu durează o eternitate? Uite așa nici prânzul luat împreună cu mama și Oliver n-a durat prea mult. Telefonul n-a încetat să sune pe durata timpului petrecut împreună și dacă nu eram într-un loc public probabil îi călcam telefonul în picioare. În cele a răspuns cerându-și scuze față de mine răspunde, vorbind în jur de vreo 10 minute cu nu știu cine la telefon. Devine stresantă iar chestia asta  iar pe Ollie pare că nu-l deranjează deloc, probabil este obișnuit ca mama să fie ocupată. Îl înțeleg, știu prin ce trece, prin asta am trecut și eu.

" Cred că trebuie să plec. " adaug atunci când mama închide apelul și mă privește. Ochii ei intenși de culoare albastră îmi analizează gesturile și mă ridic brusc în picioare.

" Și noi ar trebui să plecăm. " spune și se referă la Oliver ca se tot juca pe tableta mamei jocul ăla nenorocit Flappy Birds.

După ce îmi iau la revedere de la fratele meu mai mic plec dar fără a mai vorbi ceva cu mama. Nu știu de ce am acceptat să vin aici și așa trebuia să apară ceva neprevăzut să-mi strice buna dispoziție. Scot telefonul și văd un mesaj de la Kevin: "Hei, frate! Vezi că în seara asta te așteptăm la noi acasă. ", îl citesc ca mai apoi să văd un apel pierdut de la Darek sunase acum vrea 2 ore și dacă privesc ceasul deja indică ora 14:00. Îl apelez înapoi și-n minutul următor el răspunde.

" În sfârșit, omule! " spune parcă exasperat iar eu râd încet. Sunt curios să văd ce mai vrea și așa nu am mai vorbit de ceva vreme.

" Iertare, omule, dar am fost destul de ocupat cu ceva inutil. " spun și-mi dau ochii peste cap. Îi pot auzi surâsul de la capătul firului ca mai apoi să-și regleze vocea pentru a vorbi clar.