SUNTEM AZI, DAR MÂINE?

1. O zi de vară

E o dimineață toridă de vară, observ că e dimineață când îmi deschid parţial ochii şi soarele puternic mă orbeşte. Nu vreau încă să mă dau jos din pat aşa că îmi ascund faţa în pernă. Pipăi lângă mine după telefon...văd că e ora 10:12 şi îmi fac curaj să cobor totuşi din pat şi să îmi fac rutina zilnică. Ca de obicei fac patul, dau cu aspirator, îmi adun hainele rătăcite pe parchet...să clarific, hainele mele sunt aruncate din cauza faptului că sunt eu puţin, bine puţin mai mult dezordonată şi nu din cauza faptului că aș fi avut vreo aventură amoroasă nu, asta stă departe de mine. Deocamdată am 15 ani, încă stau cu părinţii şi cu fratele meu deci mai am cam cinci ani de închisoare.

După ce îmi fac cât de cât curat în cameră astfel încât să mă simt confortabil, deschid dulapul şi aleg la întâmplare o pereche de pantaloni şi un tricou. Da...ştiu, aș putea face mai mult în ceea ce privește vestimentația personală dar sincer nu îmi pasă. Îmi aranjez şi părul, îl prind într-o coadă de cal, cam la asta mă rezum în ceea ce priveşte podoaba mea capilară şi ies din cameră.

Imediat ce deschid uşa, un miros îmbietoar îmi invadează nările. Ăsta e semn clar că mama a terminat de gătit, acum încep să am remușcări, aș fi putut să o ajut în loc să lenevesc până la ora asta. Intru în bucătărie şi o văd pe mama amestecând într-o oală plină ochi cu ciorbiţă de pui. Of, ce mama bună am, e o gospodină desăvârşină, o mama grijulie, fie vorba între noi...e prea grijulie şi e o doamnă respectată în societate. Mama e o femeie cochetă îi place mult să se aranjeze, spre deosebire de mine.

În timp ce eu stau şi îmi admir  mama o văd că îşi întoarce privirea spre mine.
- Gata, te-ai trezit? mă întreabă zâmbitoare.
- Da mamă, dar de ce nu m-ai trezit tu? aş fi putut să te ajut cu toată treaba, îi spun eu mamei puţin supărată.
- Te-am lăsat să dormi, în mai puţin de două săptămâni începi liceu, o să te saturi să te trezeşti devreme.
Of, chiar trebuia sa-mi amintească?! iar mă duc la şcoală, iar teme, teze, proiecte şi multe altele. Pe lângă toate astea, voi avea colegi noi, nu ştiu dacă mă voi înţelege cu ei, cu şcoala nu e nici o problemă, mă acomodez destul de repede cu locurile noi, cu oamenii e puţin mai dificil. Cei drept, mă sperie puţin faptul că în mai puţin de două săptămâni va trebui să îmi fac bagajul şi să merg la internat. Deja îmi fac griji cu privire la colegele de cameră, dacă sunt nişte nesuferite, dacă sunt ciudate care se droghează sau mai ştiu eu ce?
În timp ce eu îmi fac griji cu privire la viitorul meu, mama mă trezeşte din transă
- Maya, la ce te gândeşti? Mă întreabă în timp ce ia loc la masa mică din bucătărie.
Deşi am obiceiul de a-i spune mamei tot, de data asta aleg să fiu ceva mai secretoasă,
nu vreau că mama să ştie că mă tem puţin de viaţa de schimbările ce vor avea loc, deşi cred că si-a dat seama deja din felul în care mă priveşte. Of...chiar nu pot ascunde nimic de femeia asta?
- La nimic, raspund eu în timp ce mă apropii de masă şi mă aşez pe un scaun.
Mama deja îşi da ochii peste cap şi îşi ia poziţia aia de indiferentă aşteptând sa-i destăinuit tot ce am pe suflet.
Nu, nu îi voi spune nimic, îmi tot repet în cap, nu şi de data asta.