Destinul

Prolog

  „Mami, împletește-mi părul!"
„Sigur că da, draga mea. Așează-te pe scaun"


Peste 10 ani
„Mami, împletește-mi părul!"
Niciun răspuns.

      Chiar și acum mai pronunț aceste cuvinte. Din păcate mama nu mai e printre noi, mai este decât în inima și gândurile mele. Boala a doborât-o. Cancerul a fost mai puternic decât ea, mi-a luat-o pe mama. În fiecare noapte adorm cu poza ei în mână și cu lacrimi în ochi. Nimic și nimeni n-o poate înlocui pe mama. Nici măcar pozele cu ea și medalionul său pe care mi l-a dat atunci când era pe patul de moarte. Nimic.
     Îmi amintesc timpurile acelea când era în viață și îmi împletea părul meu lung și blond care ajungea până la șolduri. O moștenesc pe ea. Și ea avea părul lung și frumos până să-i cadă...

     Tatăl meu? Ei bine după moartea mamei a ajuns un bețiv, un om de nimic, nici nu m-a vrut, probabil că a și murit. Cel puțin așa zice mătușa mea, Matilda. E o femeie dură, nemiloasă și rece, însă o iubesc fiindcă după moartea mamei m-a luat la ea și nu duc lipsă de nimic, în afară de iubirea mamei, pe care nimeni n-o poate înlocui.