Nu fiti victime!

Soţiile, atașate de soţi agresori

              S-a demonstrat știinţific că Sindromul Stockholm apare mai mult la femei. Acestea sunt conștiente că vor continua să fie abuzate, însă nu pleacă de lângă agresor. Apare atașamentul faţă de cei care le fac rău. Manipularea nu mai vine aici din partea celuilalt, ci din partea victimei, care încearcă sa se convingă singură că de fapt așa este corect să procedeze.
            Paradoxal, victimele sunt cele care se întreabă cu ce greşesc şi cum se pot îndrepta, în timp ce agresorii împrăştie acuze şi caută vinovaţi oriunde altundeva, dar nu în propria persoană.

           Scenariul poate avea doar mici variaţii: violenţa verbală este urmată de una fizică, moderată, iar ulterior de bătăi crunte. Apoi se instalează liniştea, când agresorul îşi copleşeşte victima cu vorbe frumoase şi promisiuni, care îi întăresc femeii dependenţa şi speranţa. Nu după mult timp, însă, lucrurile o iau de la capăt!
           

La nici trei zile după ce a fost bătută de impresarul său, cântăreaţa Alexandra Stan a început să-şi schimbe atitudinea faţă de cel care a abuzat-o.  „L-am iertat, ştiu că îi pare rău ..., a spus cântăreaţa. Unii ar putea considera gestul o naivitate, alţii o virtute. Este posibil, însă, ca în spatele iertării să se ascundă grave abuzuri de ordin emoţional și un pericol mascat? Creștinii sunt și mai expuși posibilelor erori, în condiţiile în care iertarea este considerată un etalon al vieţii spirituale autentice.

Psihologul Cristina Zaharia consideră că Alexandra Stan suferă de un sindrom psihologic care o face să fie foarte ataşată de bărbatul care a bătut-o. „Comportamentul ei denotă că nu este la prima agresiune din partea lui. Ea manifestă sindromul Stockholm, care înseamnă că a ajuns să simpatizeze cu agresorul ei. Este o victimă şi trebuie tratată ca atare”, a declarat Zaharia, citată de Monitorul Expres

Ce este acest sindrom și care pot fi efectele lui?

După câteva zile sub asediu, mai mulţi suedezi, luaţi ostatici în urma unui jaf comis asupra unei bănci din Stockholm în 1973, au început să simpatizeze cu răpitorii, ajutându-i să scape de poliţie. Mai mult, unul dintre ostatici, o tânără casieră, chiar s-a căsătorit cu unul dintre agresori. Cazul petrecut în capitala suedeză a conferit numele acestui tip de deviere comportamentală. Conform sindromului Stockholm, victima trăiește un act de autoiluzionare: pentru a diminua inimaginabilul stres al situaţiei, el începe să-l considere pe agresor prieten, crezând că va fi salvat și că supravieţuirea sa depinde de cea a răpitorului, menţioneazăRevista Magazin.

S-a demonstrat știinţific că Sindromul Stockholm apare mai mult la femei. Acestea sunt conștiente că vor continua să fie abuzate, însă nu pleacă de lângă agresor. Apare atașamentul faţă de cei care le fac rău. Manipularea nu mai vine aici din partea celuilalt, ci din partea victimei, care încearcă sa se convingă singură că de fapt așa este corect să procedeze. Paradoxal, victimele sunt cele care se întreabă cu ce greşesc şi cum se pot îndrepta, în timp ce agresorii împrăştie acuze şi caută vinovaţi oriunde altundeva, dar nu în propria persoană.

Scenariul poate avea doar mici variaţii: violenţa verbală este urmată de una fizică, moderată, iar ulterior de bătăi crunte. Apoi se instalează liniştea, când agresorul îşi copleşeşte victima cu vorbe frumoase şi promisiuni, care îi întăresc femeii dependenţa şi speranţa. Nu după mult timp, însă, lucrurile o iau de la capăt, menţionează și EVZ.

Percepţii greșite în creștinism cu privire la oferirea iertării

Incapacitatea de a stabili graniţe mentale, fizice, emoţionale sau spirituale poate avea efecte deosebit de distructive. Multe simptome clinice din aria psihologiei, cum ar fi depresia, tulburările de anxietate, tulburările de alimentaţie, problemele de vinovăţie, tensiunile maritale își au originea în conflicte legate de graniţele personale, menţionează psihologul Dr. John Townsend, în cartea Graniţe în relaţii.

Atunci când victima nu reușește să se elibereze de partenerul abuzator, se instalează în timp un alt fenomen numit de către specialiști codependenţă. Pentru codependenţi, controlul este elementul central al fiecărui aspect al vieţii lor. În acest caz, persoana afectată este atât de captivată de celălalt, încât sentimentul identităţii personale – al sinelui – este grav diminuat, înăbuşit, aproape eliminat de personalitatea şi problemele celuilalt. O persoană de acest gen se poate afla „într-un ocean de codependenţă. Toţi cei care o observă își dau seama ce se întâmplă, numai ea nu”, susţine o echipă de specialiști în psihiatrie, în cartea Labirintul codependenţei.

Autorii consideră că această atitudine de negare este alimentată mai ales în bisericile conservatoare, unde se insistă că este de datoria soţiilor să se supună soţilor și a copiilor să asculte de părinţi. Partea problematică a acestei situaţii constă în faptul că persoanele care nu au reușit să iasă din cercul codependenţei sunt afectate inclusiv în viaţa lor spirituală, ele încercând să câștige aprobarea divină prin tipare de gândire rigide, autoimpuse. Nu ar trebui să ne mire, spun autorii, să întâlnim persoane ce se pretind religioase, cu un real sacrificiu de sine, dar care nu iubesc. Pentru ele, găsirea lui Dumnezeu nu este o căutare plină de speranţă, ci o luptă disperată.

În opinia specialiștilor, eliberarea nu poate veni decât ca urmare a ruperii cercului, în primul rând emoţional. În sens contrar, toată relaţia va fi construită pe baza unei iluzii. Este bine să te sacrifici și să te lepezi de tine însuţi de dragul altora, nu de teamă.

ETICHETE:abuz