Relație abuzivă

Prolog

"- Mina, grăbește-te! Altfel nu vei avea
suficient timp să-ți iei rămas bun de la toți prietenii!" zise Oh Hayoung, în timp ce se ocupa de pregătirea cinei.

"- Mamă, te rog! Măcar tu ai putea să fii de acord cu mine... Am atâtea persoane dragi aici, și nu mi-e foarte ușor să le părăsesc..." zise fata după un oftat prelung.

Tristețea i se putea citi pe chip, întrucât vestea de a continua studiile în Seul, a cutremurat-o cumplit. Spre deosebire de alți tineri, nu era încântată absolut deloc de o posibilă mutare în Coreea.

"- Îmi pare rău Mina" zise femeia în timp ce îi mângâia câteva șuvițe de păr cu blândețe. Vei studia în Seul până când eu și tatăl tău vom rezolva problemele legate de firmă. În plus, ai ocazia să vizitezi locurile natale...

"- Dar nu puteți rezolva toate astea cât timp eu sunt aici? Vreau să îmi continui viața în Japonia... Știi bine cât de mult a durat până când m-am obișnuit cu colegii..." zise fata mâhnită, privind-o în același timp pe mama sa, care se arăta a fi dibace în ale gătitului.

"- Nu, astfel ai fi expusă pericolului... Crede-mă, oamenii care ne-au adus în situația de față sunt în stare de orice, și nu s-ar gândi la viitorul vreunuia dintre noi!" zise Oh Hayoung, ocupându-se în continuare de preparate, uitându-se cu coada ochiului la fiica sa.

Femeia era extrem de mâhnită când vedea reacțiile fiicei sale, însă era obligată să accepte decizia lui Jung Hee. Soțul ei avea întotdeauna dreptate, și în plus, în situația de față era de acord în totalitate cu el. Niciunul dintre ei nu și-ar dori ca fiica lor, Mina, să fie expusă pericolului.

Mina oftă exasperată, apoi se îndreptă spre camera ei pentru a se ocupa de ultimele pregătiri. Bagajele erau făcute, însă fetei nu îi venea să creadă că în ziua următoare se va afla în Seul... Această veste a luat-o pe nepregătite chiar când se atașase atât de mult de orașul în care locuia...

Își lăsă toată greutatea asupra patului, apoi formă numărul celei mai bune prietene ale sale pentru a planifica împreună o ultimă întâlnire. Mina știa că prietena ei va fi afectată de plecarea ei bruscă, însă nici ea nu și-ar fi dorit acest lucru...

"- Alo, Mina..." răspunde o voce timidă, de la celălalt capăt al firului.

" - Yura, trebuie să ne întâlnim neapărat în această seară! Am ceva foarte important să-ți spun..." răspunse Mina cu tristețe în glas.

"- Ce s-a întâmplat? Te cunosc, ceva e în neregulă cu tine..."

"- Te rog, Yura... Așteaptă-mă la cafeneaua la care ne întâlnim de obicei, îți voi povesti totul de la cap la coadă", spune Mina, urmând să pună capăt acestei conversații.

Fata se îndreptă către stația de autobuz, cu lacrimi în ochi... De fiecare dată când urma să se întâlnească cu Yura, aștepta cu nerăbdare sosirea autobuzului. Acum, însă, totul se schimbase... Își dorea să poată opri timpul în loc, măcar pentru câteva ore... Pentru a avea ocazia să se bucure chiar și de cele mai neînsemnate detalii. Începuse să plouă, iar Mina era singură, în stația în care aștepta autobuzul de fiecare dată, cu plăcere... O lumină puternică, care s-a oprit în fața sa, o făcu să tresară, apoi își dădu seama că mijlocul de transport cu care călătorea de atâția ani, o aștepta..

* Un mic zâmbet îi răsări pe chipul său cel palid, în momentul în care zări silueta atât de cunoscută a unei fete... Yura o aștepta, în fața aceleiași cafenele de care amândouă se atașaseră la fel de mult.

Se așezară la o masă liberă, dar nu înainte de a se îmbrățișa, gest pe care îl repetau ori de câte ori se revedeau.

"- Spune ceva, Mina... Ești tristă, citesc asta din privirea ta."

"- Mâine voi pleca! Îmi voi continua studiile în Seul..."

"- Poftim?! Cred că glumești, spune-mi că e o simplă glumă!" spuse fata, cu o tristețe vizibilă pe chip.

"- Din păcate, e adevărat... Părinții mei trebuie să rezolve câteva chestiuni legate de firmă, și nu vor să mă expună pericolului, sub pretext că oamenii cu care au lucrat, nu sunt tocmai de încredere..."

"- Îmi pare atât de rău... Vrei să spui, că, aceasta e ultima noastră întâlnire?..." întrebă Yura, după care își înghiți nodul din gât.

Mina aprobă, printr-un simplu gest al capului, apoi au continuat să discute ca de obicei, lucruri care le ridicau moralul, pentru moment.

* "- Ți-am cumpărat o casă care sigur va fi pe placul tău", zise Jung Hee în timp ce se concentra asupra traficului.

Mina privește absentă pe geamul mașinii, apoi mimează un "mulțumesc" către tatăl său.

"- Vei vedea, te vei acomoda foarte repede în Seul, mai ales dacă îți vei face prieteni."

"- Prieteni?! Tată, în primul an de facultate, deabia am reușit să comunic cu câțiva colegi!"

"- Nu fii atât de sigură, poate lucrurile se vor schimba!"

După ce Mina reușește să scape din îmbulzeala ce se formase în aeroport, pășește în avion, apoi îi face cu mâna tatălui său.

Drumul a fost ușor, iar pentru Mina destul de scurt, mai ales datorită faptului că pe parcursul său, comunicase prin mesaje cu Yura.

Taxiul o aduce în fața unei case de mărime medie, însă cu un aspect plăcut. Aleea pietruită din fața acesteia era plină cu flori, lucru ce a bucurat-o extrem de mult pe Mina. Iubea florile, absolut pe toate, iar dacă o persoană dragă i le oferea, era cea mai fericită.