Strigând după ajutor

Zece

     - Bun, zici destul de bine, aprobă Curt. De ce crezi că reacționează astfel cu toate că așa cum ai zis, e cam devreme?

     Ferras se gândi puțin și își dădu seama că nu dorea să afle răspunsul. Ridică pur și simplu din umeri, fără să rostească altceva.

     - Niciodată să nu uiți, Ferras, că Audrey se luptă cu tulburarea psihică borderline. Nu e ușor de conviețuit cu o astfel de persoană. Sunt convins că Josh îți poate confirma lucrul ăsta.

     - Sunt și eu destul de sigur de asta. Nu am spus niciodată că ar fi ușor, fu băiatul de acord.

     - Atunci bănuiesc că înțelegi destul de bine gravitatea problemei. Audrey nu își poate controla emoțiile. Şi ştii bine asta.

     - Încerci să-mi spui că e greşit ceea ce fac, nu-i aşa?

     Curt clătină dezaprobator din cap, încrucişându-şi braţele la rându-i.

     - Nu, nu asta vreau să spun, îl contrazise el. Încerc doar să îţi atrag atenţia asupra faptului că nici măcar Audrey nu ştie ce simte acum. Ea doar se lasă îndrumată de un impuls, de nişte stări de euforie şi reacţionează aşa. Te-ai ataşat de ea, iar ei nu îi vine să creadă şi de fapt încearcă să îţi fie recunoscătoare. Şi-a pus foarte mult acum încrederea în tine. Aşa că ceea ce încerc să îţi spun este că orice greşeală minoră a ta o va face să creadă că o urăști. Ceea ce simte ea nu este iubire. Se agaţă doar de faptul că cineva a fost în stare să-i acorde o atenţie deosebită, când considera că nu merită. Dar nu trebuie învinovăţită.

     Ferras îşi strânse pleoapele şi scrâşni din dinți. Îl durea îngrozitor să audă asemenea lucru, dar realiza că totuşi ăsta era adevărul. Nu îl putea nega. Audrey nu era stabilă emoţional, iar extremele în care cădea, de la depresie majoră si gânduri sinucigaşe, la sentimente de extaz şi fericire necontrolată confirmau acest lucru. Citise undeva pe internet că persoanele ce suferă de o asemenea tulburare îşi doresc cu ardoare relaţii de afecţiune cu ceilalţi, chiar dacă prin comportamentul lor reuşesc doar să-i îndepărteze pe oameni. Dar el nu avea să facă la fel. Nu avea să se îndepărteze ca toţi ceilalţi. Stabilise deja asta.

     - Ştiu că e dureros pentru tine, Ferras, continuă Curt. Dar ştiai că trebuie să fii atent cu ea. Ţi-am spus-o şi data trecută şi sunt sigur că ţi-a spus-o şi Josh.

     O, da. Josh. Cum ar fi putut uita de el? Se încruntă numai la amintirea imaginii lui.

      - Sigur că ştiu, rosti el ferm. Dar mai ştiu şi că o pot ajuta. Şi mai ştiu că în timp, boala ei se poate ameliora.

     Curt îl aprobă.

     - E adevărat. Iar dacă tu consideri că ai puterea de a rezista psihic unei persoane ca ea, atunci eu nu te pot opri. Dar trebuie întotdeauna să te gândeşti şi la consecinţe. Persoanele ca ea aşa reacţionează. Ori sunt prea distante, ori manifestă prea multă afecţiune, iar chestia asta e teribilă rău. Fii atent, bine? Ea nu face diferenţa acum dintre iubire, atracţie, apreciere şi recunoştinţă. Ţi-am explicat, nu ştie nici ea ce simte. Ştiu că te doare, dar trebuia să ţi-o spun direct.

     - Nu, e în regulă, zâmbi băiatul cu amărăciune. Sunt conştient de toate astea. Dar nu pot renunţa la ea.

     - Aici nu pot hotărî nimic.

     Mai rămaseră amândoi pe gânduri pentru câteva momente, după care Curt se ridică de pe braţul fotoliului şi rosti:

     - Cred că te aşteaptă, puteţi pleca de acum.