Neprevăzut

Solo right until I die

 Hei! Sunt Maddy și sunt înaltă...cam prea înaltă...sunt roșcată și am ochii verzi. Trăiesc într-un apartament  modest în Washington DC cu mama mea dar mai am și un frate. Sunt cam antisocială să spun așa defapt nu. Sunt mai selectivă (mda așa sună mai bine) de felul meu și așa m-am ales doar cu două prietene  Grace și Vee. Sunt o găină din toate punctele de vedere mi-a fost frică recent până și de întuneric! ÎNTUNERIC!! Ah da și de băieții tupeiști care sunt atât de clișeici cu veșnicile lor replici de : ,, Tatăl tău e terorist? Că arăți bombă!" sau în general tipii care îți pun mâna pe fund ca un subînțeles "te plac". V-ați prins voi. Plus că am fost atât de fricoasă că am fost single până acum iar persoanele care spun "Ahhh ce bine e să fi single!" mint cu înverșunare! Bun, bun hai că încep povestea mea.

"Brrrrrrrrrrrrr...trezește-te, putoare!"

Ceasul meu setat de fratele meu mă trezește din somnul meu adânc. Pffffff școală arghhhhh!!! Mă trezesc cu o senzație de parcă am călărit patru ore non-stop. După ce mi-am terminat rutina mă duc  jos unde parcă se simte miros de clătite. NU SE POATE! Mama îmi face clătite???

-Mama, mi-ai făcut cumva clătite?

-Da, scumpa mea cu finetti! Treci jos și mănâncă-ți legumele!                                                                         

Mda ca de fiecare dată am halucinații. Ah! I-a uite! Broccoli! Preferatul  meu! Se poate mai bine de atât?! Îmi iau ghiozdanul și plec spre noul meu liceu. Da, am fost transferată pentru că mama și pentru că promovarea ei la servici. Porțile liceului erau larg deschise, înăuntru auzindu-se clar vocile liceenilor. Ok spre biroul directorului!

-Bună ziua?

-Bună ziua. Cine te-a trimis aici? Profesoara de chimie sau aia de geografie?

- Ammm nimeni sunt colega transferată și am venit să-mi iau orarul.

-Oh, sigur. Bine ai venit! Uite-ți orarul!

-Mulțumesc. La revedere!

Okay acum engleză cu Doamna Loren. Bat la ușa clasei mele și îmi răspunde o voce clar de doamnă.

-Bună ziua.

-Bună ziua! Tu trebuie să fi eleva transferată recent, nu?

-Da, spun eu îndreptându-mă spre o bancă goală

-Bine. Dar înainte să te aşezi... spune oprindu-mă din mersul meu spre bancă... prezintă -te!

-Bună, eu sunt Maddy și am 16 ani .

-Mai spune-ne ceva despre tine. Ce-ţi place să faci, ai o pasiune?

-Am de mică mi-a plăcut echitaţia...

-Interesant. Bine acum te las pentru că observ că abia aștepți să faci cunoştinţă cu banca.
Eu grăbesc pasul ştiind că toți ochii sunt acum îndreptați spre mine. Off bancă dulce bancă!

Patru ore!! Patru ore nenorocite în care m-am plictisit atât de tare încât am început să-mi număr firele de păr. Dar, acum pot să mă duc acasă să mă uit la un film și să dansez pe melodiile coreene din playlist-ul meu.
Se făcuse ora 16 eu deja plictisându-mă de tot , am hotărât să merg să mă plimb prin oraș. Un bloc, două blocuri, trei blocuri şi în sfârșit, o cofetărie unde pot să dau în diabet fără stres. Deși conștiința mea îmi urlă în cap să-mi  pun pofta în cui, trebuie să intru în cofetăria asta.
Era drăguț decorată are ca și culori predominante un albastru și roz deschis.  Mă așez la o masă mai retrasă și îmi comand un tiramisu și o sticlă mică de suc. Stau vreo trei minute după care tipul de la bar a pus niște muzică eu începând să fredonez și să mișc linguriţa în aer după ritmul muzicii cu ochii închiși. După câteva secunde aud cum un scaun se trage și scoate un scârţâit ce mă face să mă uit la persoana aceea ce se părea a fi un băiat de vreo 18 ani care s-a așezat la masa mea.
-Ăm scuză-mă?!
-Sigur, te scuz.
-Adică ce faci?!
-Bine, tu?
-Vreau să spun de ce te-ai așezat la masa mea? Știi doar că cofetăria e aproape goală, nu?
-Vrei să spui masa mea. Vin aici în fiecare zi de trei ani.
-Ai diabet cumva?
-Asta nu înseamnă că și mănânc ceva.
-Ah deci vi doar pentru masă?
-Și atmosferă.
-Eu te-aș da afară dacă aș fi patronul.
-Dar nu ești.
-Din păcate....
-Deci cum te cheamă?
-Maddy, pe tine?
-James.
-Uuuu îmi place melodia asta! Thunder, thunder, thun, thunder, thun thun thun...
În timp ce legănam linguriţa, James mi-o smulge din mână și începe să-mi devoreze prăjitură.
-Hei, tu!
-Ce?
-Ăla era tiramisu-ul meu!
-Era... bine spus!
-Pff eu am plecat de aici!
-Stai! James mă prinde de mână oprindu-mă din mers. Pot avea numărul tău?
-Câţi ani ai?
-18, de ce?
-Știi cum se numește asta?
-Cum?
-Pedofilie.
-Eu i-aș spune hărțuire. Deci?
-Offf dă-mi telefonul tău.
Eu il iau din mână notându-mi numărul de telefon.
-Pa! Să știi că tu o să plătești !!spun eu ieșind din cofetărie râzând
-Hei!! Răutate mică.
Am ajuns într-un final acasă și cum am intrat în casă am primit un mesaj:
James: Tiramisu, ai ajuns acasă?
Eu: Da domnule devorator.
James: Îmi place cum sună.
Eu: Tre să plec ne vedem mâine.
James: La aceeași oră la cofetărie?
Eu: Sigur.
Bun încă o zi irosită.. Dar măcar m-am ales cu un nou prieten.