"Călăul"

Capitolul 28

  ***     

  Am simțit-o ghemuindu-se mai tare la pieptul meu iar ea mi-am ridicat capul ca să văd cât este ceasul. E deja 09:00 iar eu încă dorm. Nu e târziu dar nici devreme și o pot simți pe Maria cum se foiește, probabil avea să se trezească. Mă ridic încet lăsând-o din brațe pe partea opusă a patului și am acoperit-o puțin cu pătura. Am coborât jos în bucătărie grăbit unde am întâlnit-o pe doamna Mara bucătăreasa casei și totodată doamna care a avut grijă de mine când eram mic.

” Bună dimineața !” a spus iar eu am căscat ducându-mi mâna la gură. Capul  nu mă mai doare dar totuși mă simt ușor timorat, probabil pentru că n-am dormit mai mult de șase ore, cum făceam de obicei.

” Neața, doamnă Mara! ” Spun încet și mă așez pe unul din scaunele din bucătărie. Îmi aduce o cafea ca mai apoi să mi-o așeze în față.

” Ai nevoie…” completează iar eu dau din cap în semn de mulțumire. ” Cum se simte ea? ” mă întreabă ca mai apoi să se ocupe de micul dejun. Ce să-i spun? Nu știu cum se simte Maria. Eu o vreau bine dar știu că atunci când mă voi reîntoarce în dormitor probabil o voi găsi plângând.

” Nu știu … nu știu. ” Repet și privirea mi se blochează pe cana mare de cafea din fața mea. ” Dar o vreau bine. ” șoptesc iar doamna Mara se așează pe scaunul din fața mea.

” Ce s-a întâmplat aseară? ” întreabă și-mi ridic privirea pentru a-i întâlni ochii de culoare căprui. Nu s-a schimbat aproape deloc deși are peste 50 de ani. O cunosc de când aveam 3 ani. Mi-am petrecut copilăria și adolescența prin preajma ei și a ținut loc de mamă atunci când adevărata mea mamă nu era prin prejma mea. E așa blândă și bună, încât constat că nu am habar de ce și-a pierdut  viața stând cu mine și cu tata. N-are familie, soțul ei a murit când eu aveam 6 ani și știu că nu avea copii și nici nu s-a mai recăsătorit. Spunea că *Atunci când întâlnește iubirea vieții tale, inima nu-ți mai aparține ție și atunci când ea va pleca de lângă tine, fie că vrea sau nu, nu vei mai fi capabil să iubești pe altcineva. *A fost singura femeie prezentă în viața mea non-stop și deși i-a ținut locul mamei, nu am vrut să învăț nimic din tot ce-mi repeta ea *Fii bun cu fetele, respectă-le și nu le privi ca pe niște cârpe. Ele sunt îngeri fără aripi.* Nu am ascultat-o niciodată și probabil de asta am văzut întotdeauna femeie și fetele ca pe niște cârpe.

” A fost atacată în baia clubului... ” Spun și înghit încet ochii și revăd imaginea în care bărbatul încerca să-i rupă rochia. ”…de un bărbat. ” Spun iar ea rămâne șocată. ” Dar nu s-a întâmplat nimic, am ajuns la timp. ” Am reușit să spun și am răsuflat greu. ” Dar dacă nu ajungeam ... totul … ” spun iar mi-a prins mâna stângă ce stătea pe masă în mâinile sale. A trecut mult timp de când n-am mai stat noi doi să vorbim sau de când ea nu m-a mai alintat.

 ” Important că nu a pățit nimic iar tu acum trebuie s-o ajuți să treacă peste. ” Spune și dă din cap. Îmi strânge mâna și-mi zâmbește ușor mâna. Îi răspund la gest ca mai apoi să-i zâmbesc înapoi. Mă ridic de pe scaun și fac doi pași către ea și-o sărut pe frunte ca mai apoi să mă îndrept spre camera mea.

” Să veniți la micul-dejun! ” o aud strigând din spate și înaintez spre ușă.

  Deschid ușa ușor crezând că ea doarme, însă stă în șezut cu picioarele acoperite de pătura neagră și se uită blocată într-un colț. Fac câțiva pași încet pentru a n-o deranja. Ochii imediat îi ațintește pe ai mei și se uită insistent la mine. Mă las încet pe marginea patului iar ea îmi urmărește îndeaproape gesturile. Imediat ea își mută corpul și-o văd cum își lipsește capul de pieptul meu ținându-se strâns de tricoul meu alb.